Nu mi-e dor de tine!

A plouat toată ziua și am fost obosită ca dracu. Sunt sigură că opt ore de somn pe noapte mă termină. Am mâncat ca o spartă și am pierdut timpul grav. N-am fost în stare să fac nimic. Sincer, habar n-am ce am făcut toată ziua. 

Tot ce știu e că mă uitam la chestia aia despre comunism și naziști pe Digi24 și afară ploua cu găleata, chestie care a dus la pierderea semnalului de la satelit și, implicit, la pierderea emisiunii la care mă uitam. Și așa m-am întors pe partea cealaltă, ghemuită pe canapea, mi-am tras pătura peste mine și am închis ochii ascultând ploaia. N-am reușit să adorm.

În continuarea zilei, am fost foarte preocupată de evoluția ultimului filmuleț pe care l-am pus pe YouTube. Am vrut într-una să scriu pe blog și am ascultat tot felul de piese de la Hinder. (Rog amatorii de rock pur american să îi caute pe băieții ăștia. Sunt geniali!) Asta și piesa lui preferată, care a ajuns pe repeat doar din cauză că mergea cu vremea de afară și cu starea mea. 

Nu mi-e dor de tine! strig cât pot de tare în gând. Asta-i partea în care voi trebuia să râdeți. Bineînțeles că îmi e. Și de aici a urmat un lung și plictisitor dialog între inima cea rănită și proastă și creierul cel logic care o certa ca un părinte și o compătimea sincer. 

Duceți-vă naibii amândoi: și inimă, și creier! Cine să mă fi băgat în situația asta decât voi?! Râdeți! Cine să mă fi băgat în asta până la coate decât mine? Nu eu am vrut asta? Ba bineînțeles că da. Și acum ce, îmi pare rău? Nu. Nu îmi pare rău, dar mor pe faptul că nu mă sună și că nu știu ce face și mă omoară gândul că nu e aici, iar eu proastă mă consum și el nu știe nimic din asta. Nimic! Nimic, că nu merită și nici nu se chinuie. Normal că nu mi-e dor de el. De ce dracu mi-ar fi?! De ce?! De ce? Pentru că îl iubesc și mereu l-am iubit ca proasta. E primul pe care de-abia îl aștept să vină înapoi. Nu mi s-a mai întâmplat asta de mult timp. De fapt, nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Va veni înapoi. Niciodată nu a putut să stea departe pentru că știe. Mă știe prea bine și știe de ce se întoarce mereu. Atâta doar că eu nu am niciun interes în a-i lua motivul pentru care se întoarce. Iarăși ne jucăm? 

Se va întoarce. Până atunci, faptul că gândesc prea mult mă va face bucăți și de-aia va fi mai dulce revederea, pentru că el mă va reconstrui așa cum numai el știe s-o facă. Zic că îl urăsc, dar mint. Se va întoarce.

Impas

Am pierdut. Am jucat și am pierdut. V-am zis că am să pierd, nu? Știam. M-am complăcut. De la început știam că am să pierd, dar niciodată nu mi-am dorit nimic mai mult de-atât. Am pierdut și mai că n-am plâns de fericire. N-am regrete și nu am remușcări, deși știu că ce-am făcut n-a fost bine. Nu mă prea interesează, în secunda asta, decât lucrurile care mă ajută. Asta m-a ajutat.
Am zis că, dacă nu rănesc pe nimeni, mă voi răni pe mine. N-am vrut să fac asta. Știam de la început pe cine aș fi rănit. M-am împăcat cu ideea și am trecut la fapte. Nu îmi pare rău.
Cu toate astea, mă omoară gândurile. De azi-noapte nu pot să dorm. Mă trezesc din oră în oră și văd lângă mine același om. Undeva, creierul meu știe că patul este gol, dar amintirea rămâne. O simt, o văd și o trăiesc. Nu doare, încă nu.
Știu ce ar trebui să fac, dar nu pot. Mereu apare întrebarea: ce faci când îl iubești pe primul mai mult decât l-ai putea vreodată iubi pe al doilea, dar al doilea te iubește mai mult decât ar putea vreodată să o facă primul?
Nu știu. Și nu cred că voi avea curajul să aflu prea curând.

Toți morții

Fantomele trecutului mă bântuie. S-au întors două, așa, la două zile distanță. Ce dracului vă veni tuturor să mă căutați dintr-o dată?! Ce mama lui de joc mai e și-ăsta?! De data asta, ce o să-mi mai luați? Știu cum funcționează treaba. Nu vă cred zâmbetele. Cuvintele, nici atât. Ce căutați în viața mea?!
Și nu găsesc răspunsul decât într-un proverb vechi: pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. N-am să vorbesc decât despre el. Mi-a dat azi mesaj să îmi spună că ar fi mișto să ne vedem, că maică-sa mereu întreabă de mine, că nu am mai ieșit de un car de timp și că trece printr-o perioadă aiurea. Se gândea că l-aș putea ajuta. Bineînțeles că am să fac tot posibilul. Îmi e prieten, nu? Din nefericire, nu am timp de el până miercuri. Și atunci a rămas să ne vedem.
Eu? Ce-i cu mine? Eu mi-am continuat ziua gândindu-mă că, în situația asta, eu aveam zarurile amândouă. Aveam prilejul de a-i da o linguriță din medicamentul lui propriu și personal. Nu poate să mă aibă. Am să iubesc momentul în care îi voi da în cap cu asta.
Și apoi am plecat de-acasă. Am vorbit până m-am urcat în metrou. M-am așezat, cufundată în gânduri și în amintiri, amintiri frumoase, amintiri cu noi. Noi? Da, noi. Am fost odată noi, nu? A fost primul om pe care l-am iubit, la dracu! Da, noi e ok. Dacă încearcă să facă ceva? Bine, nu e loc de "dacă" în propoziția aia. Sigur va încerca să facă ceva. Și dacă eu nu voi fi în stare să spun nu? Nu! Trebuie să-i spun nu!
Ușile se deschid. Era să uit să cobor.
Nu vreau să mai fac aceeași greșeală a treia oară. Nu pot să fac asta. Dar totuși, a fost o greșeală? Este o greșeală și acum? De ce nu pot să-l dau afară din viața mea odată și pentru totdeauna? De ce, de fiecare dată când se întoarce, am să fiu aici? De ce, când el nu merită? Și ce-am să fac? Am să fiu eu și am să rezist până am să cedez. O să ne jucăm de-a orgolioșii și slabii, ca de obicei, și eu am să pierd. Nu pot să pierd de data asta!
Urât mai e să știi la ce să te aștepți! Am zis de când a plecat ultima oară că se va întoarce la mine, dar mai bine nu se mai întorcea.
Iubirea este, până în momentul de față, cel mai tare drog pe care l-am descoperit.

Analiză

De ce nu mai scrii așa de mult ca înainte?
Nu știu, parcă nu mai am despre ce.

De ce spui asta?
Nu mai e ca înainte. Înainte mergeam pe stradă și vedeam o frunză despre care vroiam să scriu pe blog și o făceam. Acum nu mai e așa. Parcă nimic nu îmi mai atrage atenția.

Ai găsit vreo cauză?
O să sune extrem de stupid. Cred că e din cauză că sunt fericită. M-am obișnuit ca blogul să fie un fel de refugiu. Era o chestie la modul ”ah, stai, mi s-a întâmplat ceva, hai să scriu!”. Doar așa scriam. Nu erau experiențe, amintiri, sentimente... Erau chestii care mi se întâmplau. Acum mi se întâmplă din ce în ce mai multe de la zi la zi, dar parcă nu-mi mai vine să scriu despre ele. Pe cine ar interesa de frunza mea? Nu știu dacă are vreun sens ce spun.

Are. Ai zis că ești fericită. Cum afectează asta ce și cum scrii?
Afectează, în mare măsură, prin a diminua. Scriu la fel, zic eu. Poate nu mai sunt așa de coerentă, deși nu-mi dau seama de ce. Parcă nu mai sunt în stare să fac nimic. Orice ar fi, parcă ceva nu e bine și știu că pare, dar nu mă critic exagerat de mult. Pur și simplu știu când să mă opresc din a face ceva, dacă nu fac cum trebuie. Nu zic că nu-mi place ce scriu, dar e diferit și cred că era o idee mai bine înainte. Scriu mult mai puțin, e clar! Cât despre fericire în sine, parcă îmi ocupă tot timpul. Cred că asta se întâmplă de fapt. Sunt așa de plină de viață și de energie încât am uitat să mă mai și calmez și să realizez că sunt în jurul meu niște chestii care chiar trebuiesc spuse, întâmplări care merită împărțite și cu alții.

Cum te simți?
Cam aiurea, sinceră să fiu. Mă chinui de aproape trei ani să țin un blog în picioare, am acumulat niște cititori care nu știu sigur că mă citesc și am scris o grămadă! E o muncă titanică să nu abandonezi un blog timp de trei ani, părerea mea. Plus că m-am și ocupat de el. Doar în ultima vreme m-am lenevit. Mă simt aiurea față de mine, în primul rând, pentru că am pus osul la o treabă și acum că nu mă mai motivează nimic, mi se pare că pot să renunț și nu vreau să am impresii de genul ăsta. Vreau să îmi revin. Apoi, mai sunt și cei care citesc despre frunza mea aici și mă simt aiurea și față de ei, deși pe majoritatea nu-i cunosc. Respect oamenii care mă apreciază. De ce să mă lenevesc? N-am nicio scuză!

Crezi că va ajunge vreodată discuția asta la tine pe blog? 
Hahaha, probabil.

Hai să terminăm frumos. Ce le-ai transmite cititorilor?

Asta:

Leapșa 200

Leapșa este luată, ca de cele mai multe ori, de la Julieta.

200. Numele băiatului de care îmi place: Gavin, deși nu o recunosc prea des.
199. M-am născut în anul: 1996.
198. Sunt foarte: încrezătoare în forțele mele.
197. Firma telefonului meu este: Samsung.
196. Culoarea ochilor mei este: căprui.
195. Măsura mea la pantofi este: 38.
194. Măsura mea la inele este: M cred.
193. Înălțimea mea este: 1,63.
192. Sunt alergică la: proști.
191. Prima mea mașină a fost: n-a fost.
190. Primul meu serviciu a fost: nici ăsta n-a fost.
189. Ultima carte pe care am citit-o a fost: acum mult timp, dar Last Breath de Rachel Caine.
188. Patul meu e: cel mai comfortabil pat din casă.
187. Animalul meu de companie este: nu este.
186. Prietena mea cea mai bună este: Dana și Laura, ca întotdeauna.
185. Șamponul meu preferat este: Elvive, ăla negru cu roz.
184. Xbox sau PS3? Niciuna.
183. Pușculițele în formă de porci sunt: cele mai adorabile!
182. În buzunarele mele: este iPod-ul, de cele mai multe ori.
181. În calendarul meu: sunt date.
180. Căsătoria este: un moft.
179. Spongebob poate: să salveze pești de la înec.
178. Mama mea este: genială!
177. Ultimele trei albume cumpărate: AFI - Sing the Sorrow, Lady Gaga - The Fame și nu îmi mai amintesc, cred că primul de la Fly Project.
176. Ultimul filmuleț văzut pe YouTube: ăsta. Share pe unde se poate și subscribe, dacă vă lasă inima.
175. Câți verișori ai? Unul.
174. Ai frați? Nu.
173. Părinții tăi sunt divorțați? Da.
172. Ești mai înaltă ca mama ta? Nu.
171. Cânți la vreun instrument? La chitară.
170. Ce ai făcut ieri? Am mers la școală.

Cred în...
169. Dragoste la prima vedere: da.
168. Noroc chior: da.
167. Norocul începătorului: nu.
166. Puterile tale: mai absolut ca votca!
165. Extratereștri: da.
164. Rai: nu.
163. Iad: nu
162. Dumnezeu: nu știu să vă spun.
161. Horoscop: da.
160. Suflete pereche: încă mă hotărăsc.
159. Fantome: nu.
158. Căsătoria dintre două persoane de același sex: da.
157. Război: nu.
156. Politică: nu.
155. Magie: da.

Asta sau cealaltă...
154. Pupici sau îmbrățișări: ambele.
153. Beat sau drogat: beat.
152. La telefon sau online: la telefon.
151. Roșcați sau bruneți: blonzi!
150. Blonde sau brunete: brunete.
149. Rece sau cald: cald.
148. Vară sau iarnă: vară.
147. Toamnă sau primăvară: toamnă.
146. Ciocolată sau vanilie: vanilie.
145. Zi sau noapte: noapte.
144. Portocale sau mere: mere.
143. Păr drept sau creț: drept.
142. McDonald's sau Burger King: Burger King.
141. Ciocolată albă sau cu lapte: cu lapte.
140. Mac sau PC: PC.
139. Șlapi sau tocuri: șlapi.
138. Urât și bogat sau frumos și sărac: frumos și sărac.
137. Cola sau Pepsi: Pepsi.
136. Hillary sau Obama: Obama.
135. Îngropat sau incinerat: îngropat.
134. Cântat sau dans: cântat.
133. Coach sau Chanel: Chanel.
132. Kat McPhee sau Taylor Hicks: nu am auzit de Taylor Hicks, deci Kat McPhee.
131. Oraș mare sau mic: mare.
130. Wal-Mart sau Target: întrebați-i pe americani.
129. Ben Stiller sau Adam Sandler: Adam Sandler.
128. Manichiură sau pedichiură: manichiură.
127. Coasta de Est sau Coasta de Vest: Coasta de Est.
126. Ziua ta sau Crăciunul: Crăciunul.
125. Ciocolată sau flori: ciocolată.
124. Disney sau Six Flags: Disney.
123. Yankees sau  Red Sox: subtitrarea?

Părerea mea despre...
122. Război: puțin inutil.
121. George Bush: fostul președinte al Americii.
120. Căsătoria între gay: ceva ce trebuia acceptat de lege mai de mult, ceva ce trebuie acceptat de societate mai repede.
119. Alegerile politice: un fel de a schimba situația.
118. Avort: o opțiune.
117. MySpace: Dumnezeu să-l odihnească!
116. TV: un lucru pe care nu îl folosesc.
115. Părinți: cei care poți fi siguri că nu mai sunt virgini.
114. Cei care te înjunghie pe la spate: lași.
113. Ebay: un site de pe care nu cumpăr, nu am cumpărat și nu voi cumpăra vreodată.
112. Facebook: locul unde începe toată drama.
111. Munca: o necesitate.
110. Vecinii mei: puțin ciudați.
109. Prețul la benzină: în continuă creștere.
108. Designerii: oameni creativi și ușor nebuni, în majoritatea cazurilor.
107. Facultatea: o opțiune.
106. Sporturile: cele care te ajută să slăbești.
105. Familia: a mea? Foarte mică.
104. Viitorul: în fața mea.

Ultima dată când...
103. Am îmbrățișat pe cineva: azi pe la cinci.
102. Am mâncat: acum vreo două ore.
101. Am văzut o persoană pe care n-o mai văzusem de mult timp: marți.
100. Am plâns de față cu cineva: luna trecută.
99. Am mers la cinema: nu mai țin minte.
98. Am luat o vacanță: de Crăciun.
97. Am înotat în piscină: în octombrie.
96. Am schimbat un pampers: n-am schimbat un pampers.
95. Mi-am făcut unghiile: luni.
94. Am mers la o nuntă: când aveam vreo 11 ani.
93. Am avut mâna în ghips: nu am avut mâna în ghips.
92. Mi-am dat un piercing: nu mi-am dat niciun piercing, deși vreau să-mi dau.
91. Am încălcat legea: prin iunie anul trecut.
90. Am trimis mesaje: azi.

Persoana...
89. Care te face să râzi cel mai mult: încă mă decid.
88. De care îmi e dor când plec de-acasă: mama.
87. Cu care am văzut ultimul film: um.. Cred că cu colegii de la engleză.
86. Cu cele mai drăguțe calități: asta e o întrebare capcană? Cred că Dana.
85. Cu cea mai drăguță față: Molly.
84. Care mă urăște necondiționat: Ashleigh.
83. Care face totul bine: nu cunosc o persoană ca asta.
82. Care merge la toate concertele șmechere: Zozo și Alexa (nu uit că ați mers la Bon Jovi când eu nu eram în țară).
81. Care are aceeași zodie ca și a mea: Răzvan.
80. Cu care am vorbit cel mai mult azi: mama.
79. De care mi-a plăcut prima oară: un fost coleg de grădiniță de care nu am mai auzit din 2001.
78. Față de care nu pot ascunde nimic: Laura. În mod sigur ea!
77. Care a spus la ce mă gândeam ultima oară: Radu.
76. Cu care vorbesc acum: cu nimeni.
75. Care va avea același serviciu ca și mine peste câțiva ani: nu știu.
74. Care va fi mai bună ca tine la orice: încă nu am întâlnit așa ceva.
73. Pe care o vei vedea mâine: nu cred că voi vedea pe cineva mâine.
72. Care te-a trezit azi: Laura.
71. Care ți-a marcat vara trecută: Mihai.
70. Care te va suna săptămâna următoare: nu știu.
69. Cu un animal șmecher: Tudi Popa, bineînțeles!

Cel mai...
68. Nașpa sunet din lume: alarma mea.
67. Rău lucru care ți se poate întâmpla: să întârzii undeva.
66. Frumos moment din lume: am spus-o și am să o mai spun, cel mai frumos moment este când ai făcut de unul singur ceva bun din nimic.
65. Trist lucru care mi s-a întâmplat: nu știu. Au fost multe momente triste. Nu pot alege unul.
64. Amuzant om din lume: cred că Gavin. Dacă nu, în mod sigur Răzvan!
63. Frumos om din lume: um... Connor Anderson!
62. Rău lucru de luni: două ore de franceză.

Ala-n dala...
61. Mașina mea: va fi un Mini Cooper.
60. Mă dezgustă: minciuna.
59. Ultimul film la care am plâns a fost: Naruto se pune?
58. Părul meu este: în așteptarea unui tuns.
57. Serialele la care te uiți: Naruto se pune?
56. Site-ul preferat: weheartit.com.
55. Vacanța de vis: Canada, New York, Bahamas, Hawaii!
54. Durere înseamnă: suferință.
53. Cum îți plac ouăle? Omletă.
52. Camera mea e: foarte dezordonată.
51. Celebritatea preferată: este, a fost și va rămâne Marilyn Monroe.
50. Unde aș vrea să fiu? În pat. Și sunt.
49. Vreau copii? Da.
48. M-am îndrăgostit vreodată? Da, și nu-mi mai trece.
47. Cine e cea mai bună prietenă? Vezi numărul 186.
46. Prietene sau prieteni? Amândouă!
45. Lucrul care mă face fericită cel mai des: în mod sigur ciocolata!
44. O persoană pe care aș vrea s-o văd: pe Laura.
43. Am plănuit ce se va întâmpla cu mine în următorii cinci ani? Mai mult sau mai puțin.
42. Am făcut o listă cu lucruri pe care aș vrea să le fac până să mor? Nu, dar vreau să mă apuc.
41. Am ales deja numele copiilor mei? Nu.
40. Ultima persoană care m-a enervat: Ashleigh, cea care mă urăște fără motiv.
39. Aș pleca în: n-aș pleca.
38. Aș fi vrut să fiu: doi centimetri mai înaltă.

Preferințe...
37. Bomboane: M&M's.
36. Mașini: Mini.
35. Președinte: Băsescu.
34. Țara vizitată: Grecia.
33. Rețea de telefonie: Trei.
32. Sportiv: nu le am pe-astea.
31. Actor: Johnny Depp.
30. Actriță: Emma Stone.
29. Cântăreață: Taylor Momsen.
28. Trupă: nu am, dar îmi plac You Me at Six, the Script și Falling in Reverse.
27. Magazin de haine: Primark, nu mă interesează ce crede lumea!
26. Supermarket: Sainsbury's.
25. Serial: Naruto se pune?
24. Film: The Nightmare Before Christmas.
23. Site: vezi numărul 56.
22. Animal: câinii, cred.
21. Parc: Cișmigiu.
20. Vacanță: Lanzarote, Spania.
19. Sport: înotul.
18. Joc: spider solitaire.
17. Revistă: Bravo.
16. Carte: The Morganville Vampires, toate cărțile.
15. Zi a săptămânii: marți.
14. Plajă: Vama Veche.
13. Concert: Fără Zahăr.
12. Lucru de gătit: musaca de cartofi.
11. Mâncare: de cartofi.
10. Restaurant: Pizza Hut se pune?
9. Radio: Rock FM.
8. Materie: muzică.
7. Parfum: Daisy de la Marc Jacobs.
6. Floare: crin.
5. Culoare: roșu.
4. Gazdă de talk show: nu știu.
3. Comediant: Teo - Deko Cafe.
2. Rasă de câine: husky.
1. Am răspuns sincer? Clar!

Înainte de culcare

Am primit o de-asta de la Julieta pe care vă rog să o găsiţi aici. Hai să vedem ce iese.

1. Cum te numeşti?
Ioana. Internetul mă ştie de Lex.

2. Eşti fericită?
Mai mult sau mai puţin. Depinde de cum îmi stă părul şi de cât de ocupată sunt.

3. Dacă ar trebui să alegi între ziua de azi şi cea de ieri, pe care ai alege-o?
Pe cea de mâine, sincer, dar dintre ieri şi azi, cred că azi. Ieri a fost o zi normală, nu m-a deranjat, dar nu sunt genul de persoană care trăieşte în trecut.

4. Care este, după părerea ta, cel mai frumos sentiment?
Cel mai frumos sentiment e atunci când ştii că ai făcut singur ceva ce nimeni nu credea că ai să poţi să faci vreodată.

5. Ai auzit vreodată despre iubire?
În fiecare zi.

6. Ai simţit vreodată că iubeşti? 
Da, am avut şi boala asta. Încă sufăr de ea.

7. Cât de des zâmbeşti?
Fake smiling? I'm a professional at that!

8. Îţi este dor de cineva?
Din păcate.

9. Ai nevoie de o îmbrăţişare?
Nu cred că m-ar face să mă simt mai bine cu nimic.

10. Ai vreo melodie preferată? 
Nu, dar îmi place The Script - Six degrees of separation şi You Me at Six - Loverboy.

Să ia leapşa cine o vrea. Ar fi drăguţ să îmi spună cine are de gând să o facă, în comment-uri. Ador să le citesc. 

Povestea lor

Ora patru după-amiaza. A ieşit din duş cu părul ud şi a tras pe ea nişte haine curate. Imediat după, a primit un mesaj de la el, care aştepta să i se deschidă uşa. Au intrat amândoi şi s-au aşezat la ea în sufragerie; el, pe canapea, ea, pe covor, câutând nişte băuturi decente. 
Au vorbit mult, dar atât de fără sens. Ea nu era atentă, dar îi plăcea să-l asculte. Avea talentul de a o face să râdă ca nimeni altul. Asta şi ochii lui albaştri. Erau singurele două lucruri pe care le avea şi a reuşit să o facă să se îndrăgostească de el până peste cap doar cu astea două lucruri.
Au rămas aşa vorbind ceva timp până când el a întins-o pe covor şi a început să o sărute cum doar el era în stare. Ea tremura, pe jumătate de frig şi pe jumătate de emoţie. Ştia clar ce vroia el, dar ea nu avea să îi dea aşa ceva. Nu în ziua aia, cel puţin, deşi trebuia să se lupte cu propriul ei corp pentru a-l refuza. 
Şi s-au întâmplat lucruri până la urmă. A făcut-o să nu mai ştie de ea, să nu mai realizeze unde-i e capul şi unde-i sunt picioarele. Singura certitudine pe care o avea era el, undeva deasupra ei, ţinând-o strâns în braţe şi oferindu-i lucruri la care avea să se gândească mult după ce el va fi plecat. A făcut-o să-şi amintească de ce îl iubea. Şi pe urmă, nu l-a mai înţeles.
- Te iubesc! i-a spus încercând să îşi găsească suflul.
- Şi eu te iubesc, veni răspunsul lui.
- Şi atunci de ce?
- De ce nu împreună? o întrebă el.
- Da.
- Ştii, uneori chiar îmi e dor de tine.
- Uneori! izbucni ea.
- Majoritatea timpului.
- Uneori! zise ea din nou.
- Nu, ascultă-mă. Sunt momente în care, când stau noaptea treaz (şi crede-mă că n-am mai dormit de cinci zile), tu eşti singurul lucru care îmi vine în cap şi îmi pare atât de rău că te-am pierdut. Când am cu ce să mă menţin ocupat, sunt bine, dar în restul timpului, doar la tine mă gândesc. Şi nu suport ideea că te-am avut şi nu te mai am.
- Bun. îi zise ea cu superioritate.
Adevărul era că şi ea era la fel, iar el ştia asta. Aveau nevoie unul de altul ca pământul de apă, dar ei sunt ca soarele şi luna şi nu pot fi împreună niciodată deşi se iubesc îngrozitor. E o iubire bolnavă, care nu îi lasă să se uite şi îi consumă cum consumă focul lemnele. 
Ăştia erau ei: doi copii visători. Doi copii care ştiau că nu pot fi fericiţi altfel decât împreună, care ştiau că soarta va face primul pas în locul lor şi care, în acelaşi timp, nu puteau trăi unul lângă celălalt pentru mult.

Lacrimi de fată

- Ai două minute?
- Da, ce s-a întâmplat?
- Îmi vine să plâng. Explică-mi de ce.
- Păi de ce?

Ce m-aş face eu fără o prietenă ca tine? Ce m-aş face eu fără cineva pe care să-l întreb ca să mă-ntrebe? Nu ştiu.
De ce îmi vine să plâng? Pentru că nu mai pot să ţin în mine. Pentru că ascult piesa asta pe care o cântam împreună în faţa pub-ului unde lucrează maică-sa şi eu nu ştiam versurile. Îmi vine să plâng pentru că trebuia să ne vedem azi şi nu ne-am mai văzut. Îmi vine să plâng pentru că vreau să fiu fericită, iar fericirea mea, dintr-un motiv necunoscut, te include şi pe tine şi nu te mai am.
Nu eşti omul de care am nevoie, dar eşti omul pe care îl vreau. M-am îndrăgostit ca proasta de unul cu care ştiam de la început că nu va merge. Nu ai învăţat nimic. Nu te-ai schimbat. Doar îţi place să crezi că ai făcut-o şi mie îmi plăcea să te cred şi să am încredere că nu mă vei răni ca înainte. Ai făcut-o mai lată ca niciodată, da. Şi eu te iubesc atât de mult şi fără rost încât te-am iertat din nou şi aştept să te întorci cum o faci mereu. Te vreau atât de mult că doare.
Ai să te întorci să îmi spui că-ţi pare rău. Eu am să-ţi spun că ştiu când să nu te mai cred deja şi ai să mă contrazici ştiind că am dreptate.
Nu mă meriţi, dar te iubesc şi nu mă pot opri. Doare. Şi de-aia îmi vine să plâng.

Mizerie

Da, sunt în extaz! Viaţa este cea mai mişto chestie, iar eu sunt cea mai fericită. Nu!
M-am săturat de toţi şi toate. M-am săturat de incertitudini, m-am săturat de scuze, de timp, de aşteptare. Nu mai am răbdare cu nimic şi cu nimeni. Îmi vine să arunc cu orice prind, sincer. Starea mea şi nervii trec, dar nimic nu trece fără să lase urme. Şi m-am săturat de tot!
M-am plictisit de a fi eu aia rănită. M-am plictisit să fiu eu victima. Nu mai vreau şi cam asta e tot ce pot face, să fac afirmaţia asta de parcă o să ajute la ceva. Mă simt singură din nou. Mă simt mică, uşoară şi goală pe dinăuntru. Şi cel mai rău e că nu pot să fac nimic. Nu e vina mea că, atunci când o inimă se frânge, niciodată nu va fi la jumătatea ei, dar asta nu înseamnă că trebuie să accept tot ce nu pot controla.
Nu mai ştiu unde să fug. Nu mai vreau să plec nicăieri. Vreau să găsesc ceva pe care să îl pot numi al meu şi nu pot. Doare. Doare ca un cui ruginit intrat la cinci centimetri în carne.
Viaţă, ce mai vrei să faci din mine?

Cules de amintiri

A trecut mult timp. N-am mai venit aici din aprilie. În capăt e o trupă de fete care dansează. Eu stau pe-o bancă şi le ascult muzica. Sunt rusoaice, după feţe. Îmi beau ciocolata caldă liniştită pe colţul meu de bancă.
Ador locul ăsta. Ar trebui să vin mai des, dar parcă tot nu e ce căutam. Parcă tot aş fi vrut să mă duc în altă parte. Undeva unde să îmi pot pune gândurile în ordine mai bine. Mă simt în plus. Mă simt singură. Locul meu nu mai e nicăieri. Acum câteva săptămâni, cineva m-a întrebat cine îmi e prieten, cine ştiu că, la orice oră şi în orice situaţie, va fi acolo pentru mine. N-am ştiut să îi răspund. Chestia asta m-a făcut să mă simt mică şi m-a îngrozit, pe moment. N-am putut să-i spun că am pe cine să sun la trei dimineaţa plângând, cum am făcut acum un an. Bine, aş avea, dar nu e lângă mine.
Vine o vreme în care realizezi care sunt riscurile prieteniilor şi, de fapt, cine îţi e cu adevărat prieten. Am venit aici singură tocmai din cauză că nici eu nu ştiu. Fiecare are un loc al lui, un loc unde se simte în siguranţă, un loc al lui sau măcar un loc unde trebuie să fie. Eu n-am aşa ceva.
M-am trezit azi-dimineaţă cu gândul la el. Ştiu că n-a ajums aseară acasă şi ştiu şi de ce. Nu mă deranjează. E ok. Nu e. Nu mai înţeleg nimic.
Am venit aici ca să mă liniştesc. M-am agitat mai tare. Locul ăsta nu-i al meu. Plec acasă.

Cine sunt?

Ştiţi, e ciudat. E ciudat felul în care mă simt şi e şi mai ciudat să explic chestia asta. Am avut o zi mişto. M-am văzut cu Steph, pe care n-o mai văzusem de doi ani, am venit acasă, am ieşit cu nişte oameni geniali şi am cunoscut nişte oameni şi mai şi, am venit acasă...
Ce lipseşte? Mi-au venit blugii pe care i-am comandat şi îmi vin perfect, nici lui nu-i simt lipsa pentru că ştiu de el, nici altceva nu mă deranjază. Ai mei sunt bine, eu sunt bine, totul e perfect. Şi atunci? Ce e cu mine?!
Am văzut un film prost. După ce am venit acasă arătând ca la 26 de ani, nu ca la 16, mă simt mai murdară decât orice trotuar din Bucureşti, deşi nu am motive. Nu am făcut nimic greşit, nu am făcut nimic anormal, n-am furat sistemul. N-am făcut niciun pas în afara regulilor, promit! Şi atunci? Atunci ce-i cu mine? Ce am? Rimelul îmi apasă greu pe gene, încă nu m-am demachiat. Ce mă leagă de ceea ce creierul meu îmi spune că sunt?
Nu pot să dorm. E prea cald. E o străină în corpul meu, eu nu mai ştiu ce sunt.

A fost odată...

Ştiţi, a fost odată o fată care nu era perfectă. Nu era atât de slabă cum îşi dorea să fie, nu era atât de înaltă cum vroia, nu trăia unde îşi dorea să trăiască, nu avea în jurul ei oamenii pe care vroia să-i aibă, nu zâmbea tot timpul şi, mai presus de orice, nu era independentă.
Era o mediocră, în mare parte, o adolescentă ciudată cu mai multe idei şi cu mai multe vise decât fire de păr avea în cap, care se îmbrăca ciudat, care se machia discret, care îşi picta buzele cu roşu aprins de fiecare dată când ieşea pe uşă, care pierdea timpul uitându-se la filme şi la anime-uri, care avea o obsesie continuă pentru felul în care îi stătea părul, care făcea muzică ca să se descarce, care era îndrăgostită până peste cap de un el atât de imperfect, dar atât de suficient pentru ea... Avea tot ce îşi dorea şi parcă, pe dinăuntru, tot goală era. Avea o grămadă de prieteni şi tot se simţea singură.
A fost fericită, a fost tristă, a râs tare şi a plâns în hohote, s-a lovit, a răcit, a fost minţită, folosită, i s-a luat ce a avut mai scump pe lume, a fost condamnată să trăiască ştiind că jumătate din ea e la o distanţă de trei ore pe avion şi, cu toate astea, n-a purtat pică nimănui. Nu a urât pe nimeni. Nu s-a răzbunat niciodată. Nu a văzut în asta o eliberare. Nu a înţeles niciodată de ce unii trăiesc pentru aşa ceva. Şi totuşi, ceva ce a întors-o împotriva curentului cu care înota a trebuit să vină.
Vedeţi voi, ea n-a suportat niciodată ca alţii să încerce s-o schimbe. De ce? Pentru că perfecţiunea nu este un scop. Perfecţiunea este un mit. Este ceva la care o boemă ca ea, nu vroia să viseze. Ea nu fusese făcută pentru aşa ceva. Şi totuşi, ce era aşa de rău la schimbare? Păi, simplu. "Dacă nu rănesc pe nimeni prin ce sunt şi ce fac, de ce m-aş opri din ce fac ca să fac altfel? De ce nu aş continua aşa?" Dar cine a înţeles-o?
Oamenii sunt oameni. Şi au trăit cu toţii pe coaja pământului până la adânci bătrâneţi.

Haos

Frigul se lasă peste oraşul mut,

Ea se pierde în cuvânt şi se lasă pradă liniştii asurzitoare.

Unde fugi, copilă?

Nimic nu mai e cum a fost. Fiecare pas mă aduce mai aproape de un nimic material şi simplu, fără contur şi fără conţinut, fără scop şi fără mijloace. Azi a fost altfel decât până acum. Nu înţeleg schimbarea asta. Aproape că mă sperie. 

Voi merge mai departe cu capul sus. La final, totul va fi bine. Dacă nu e bine, nu este finalul.

Ultima noapte

Am ajuns la terasă, am băut mult mai puţin decât credeam că am să beau şi apoi... Apoi, am avut un moment în care m-am oprit şi m-am pus cu capul pe mâini, pe masă.
Tot corpul îmi era îmbibat cu parfumul tău. M-a făcut să mă gândesc la cum n-am avut suficient timp ca să-mi iau la revedere cum trebuie, la cum ai plecat şi am plecat scurt pentru că amândoi trebuia să fim altundeva. Ce trist! Cine ştie când am să te văd din nou? Cine ştie când o să mai facem tot ce am făcut zilele astea?
Am să merg să-mi fac un duş. Când o să ies, tot parfumul mi se va fi dezlipit de pe piele. Numele tău îmi va rămâne mereu tatuat pe suflet!

Urăsc despărţirile!

E noapte, mult după miezul nopţii. Am decis şi eu, în sfârşit, să pun uitatul la Naruto pe pauză şi să mă culc. Sting lumina, las laptop-ul pe jos, mă răsucesc pe o parte şi... Îl iau în braţe pe Miki. Da, Miki ăla mic pe care mi l-ai dat în iarna aia. 29 decembrie 2010. Nu pot să cred că am ţinut minte până şi asta!
Mă rog, nu e important că dorm eu cu Miki. Asta făceam oricum. Ceva e ciudat, dar ce? Parcă atunci când am pus mâna pe el, n-a mai fost la fel. Ceva se schimbase. Când l-am strâns la piept, te-am simţit pe tine. Şi ştiu că nu pot face nimic în legătură cu asta. Eu am să vin sâmbătă. Tu pleci în noaptea asta. Asta mă doare cel mai al naibii. Ştiu că, atunci când o să ne revedem, o să fie mai frumos ca niciodată, dar până atunci, ce-am să fac? Ce-am să fac eu până duminică fără să ştiu nimic de tine, fără să te văd, fără să ştiu dacă, acolo unde eşti, ţi-e bine... Ce-am să fac eu patru zile fără tine?
Nu ştiu de unde, dar am găsit partea bună în toată chestia asta. Am văzut-o undeva acolo, cu ochii minţii. M-a făcut să zâmbesc larg. Dacă ai putea să mă vezi acum, ai fi mândru de mine. Şi, în aceeaşi secundă, am simţit lacrimile curgând. De ce? Nu ştiu. De tristeţe că pleci sau de fericire că vii? Nu ştiu. 
Şi am adormit.

Te iubesc. Nu pot să stau fără să ştiu nimic de tine atâta timp. E ca atunci când am plecat eu în Franţa patru zile. E la fel! Simt că îmi pleacă nu un iubit, ci un frate. Şi nu ştiu de unde eu, care n-am nici fraţi, nici surori, am ajuns la concluzia asta, dar eşti o parte din mine. Şi te vreau bine acolo unde eşti.
Rămâi cu bine!

Încotro alerg?

Ştiu, poate e vina mea. Poate am rănit oameni prin tot ce fac şi am făcut, dar pe asta n-o meritam, sincer. M-a lovit nu ca o palmă, ci ca un adevăr rece. M-au ajuns consecinţele. Am visat ploaie. Mi-a venit vremea să plâng. Credeam că am greşit cu toate. Acum văd câtă dreptate am avut. Îmi doream să nu fie aşa.
Nu ştiu ce se întâmplă. Una văd şi alta aud. Oameni diferiţi îmi spun lucruri diferite. Cine mă minte? Cum şi când am să pot să fac şi eu ceva să-mi fie bine pe termen lung? Când?! Am obosit să tot alerg după nimic şi să ajung nicăieri. Nu mai vreau. Nu mai pot. Şi totuşi nu vreau să accept sfârşitul ăsta.
O să cad de sus. Şi o să mă doară.

Am uitat

- De ce nu pleci?
- De ce mă ţii lângă tine?


M-au întrerupt toţi. Eram ocupată cu noua mea îndrăgosteală de care eram foarte mândră, sincer. S-a trezit mama să-mi spună că sunt mică şi că stă cu grija mea. O înţeleg, dar merită să mă duc pentru două ore?
S-a trezit trecutul la viaţă şi şi-a dat seama că e mai bine să te deschizi. Mi-a plăcut şi mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă nu se întâmpla acum.
S-a trezit sinceritatea din mine. Sau mila? Sau amândouă? Cert e că am spus numai prostii şi nu trebuia. Mai bine tac decât să rănesc şi deşi nu am rănit încă, nu pot să spun că am timp să îndrept.
S-a trezit creierul meu să-mi spună pe cine trebuie să uit şi de cine trebuie să mă îndrăgostesc. Şi îmi ieşea! Dup-aia s-au trezit toţi oamenii şi toate chestiile dinăuntrul meu să-mi spună că nu e bine şi că cineva vrea altfel, că nu mai merge cum vreau eu.
Să recapitulăm. Nu mai iubesc pe cine nu trebuie, îmi găsisem o ţintă bună, ştiam cum s-o dobor dintr-o lovitură, aşteptam momentul! Şi apoi ne-am gândit că nu, că mai bine altfel decât aşa, că nu e după mine. E din cauza a ce s-a întâmplat azi? E de la stres? E de la haine? E de la alcool? De la muzică? De la filme? De la ce e?!
Gâtul îmi arde, oasele mă dor şi în capul meu este o mare varză. A trebuit să devin confuză din nou.

Tabiet

Fac o baie. Apa e fierbinte, iar eu simt că mă sufoc. Transpir şi pulsul mi se înteţeşte. O fi căldura? O fi oboseala? O fi el? Nu ştiu ce-i cu mine. De la un timp, nu mai sunt eu.
Ies aburi din apă. Aburul e o metaforă ciudată. E chestia aia pe care o vezi şi o vrei, dar ea nu vine la tine, ci înaintează spre cer. Nu e cazul azi. Nu e cazul la mine.
Nu mai am aer şi respir cu greu. Pierd unul dintre lucrurile fără de care nu pot să exist. Sau pot, dar nu mult timp şi în niciun caz cum trebuie. Nu azi, dar în curând. Îmi expiră timpul.
Scot mâinile afară şi le ridic în sus. Răspund la apel. Ceva mai important ca mine mă cheamă. Am să vin la un moment dat. Vreau să răspund totuşi? Cred că da. Şi atunci de ce zic în continuu nu?
Respir şi transpir. Mă eliberez de orice apă în exces şi orice fel de toxine. Nu mai am nevoie de niciun reziduu. Dacă trăieşte în mine, e pentru că eu îi permit. Şi nu mai fac asta.
Mi-e somn şi un pat moale mă aşteaptă să mă ţină în braţe şi să îmi dea somn, o chestie pe care parcă o aştept de luni de zile. Mă cheamă la el să îmi asculte visele şi ca atunci când mă întorc, să mă certe că nu l-am făcut cum trebuie. Aşa se întâmplă mereu.
Viaţa mea e ca o imensă cadă cu apă prea fierbinte. Ce simt are atâtea înţelesuri... Sunt complicată şi confuză. Mă auto-complic. Încotro alerg? Ce vreau? Unde am să ajung? Ce am să obţin? 

Iubesc?

Nu mai ştiu ce simt. El? Tu? Noi? Care noi? Eu! Şi tu? Ah! Şi doare.
Iubirile vechi nu se uită. Minciunile vechi nici atât. Mă complac. Şi ce bine arată tot... Certitudini? La dracu cu ele! N-am niciuna. Niciodată n-am avut. Şi totuşi...
Încep să mă întreb o chestie. Dacă de atâta timp mereu mă întorc la acelaşi el, înseamnă ceva? Se fac şase luni de când suntem într-un du-te, vino enervant, dar incredibil. Poate că asta e ce vreau, deşi nu pare. Ca să joc jocul ăsta am nevoie de o siguranţă. Nu am aşa ceva. De-aia nu mă duc la apă adâncă, pentru că ştiu că va veni un moment în care nu o să mai pot să înot la mal şi nu vreau. Dar totuşi, ce certitudine caut? Încotro alerg? Nu îl am pe el? Bine, poate nu cum aş vrea, dar mereu a fost punctul meu de început, mereu m-am întors la el din braţele oricui. Acum nu e cu nimic mai diferit.
Iubesc? Poate, deşi nu aş vrea. Nu acum. E prea târziu pentru aşa ceva. Mai am două săptămâni şi îmi expiră timpul, iar el o să dispară aşa cum a venit pentru că aşa cum el e punctul meu de început, eu nu sunt al lui. Mă complac. O să cad şi o să mă lovesc. O să doară, dar nu o să mai plâng. Nu pentru el.
El şi atât. Două săptămâni. Mă mint singură, dar nu contează aşa de mult. Zilele trec frumos pe lângă mine. Cu cât mai fericită am să fiu, cu atât o să mă lovesc mai tare.
Dă-mi foc la inimă şi lasă-mă să ard, dar nu mă lua cu tine.

În afara oricărui pericol

Mă uit cu nesiguranţă în jur. E linişte. Nimic nu mişcă. S-a terminat? A trecut furtuna? Cred că îmi permit să mă întorc. Dacă dispar, ştiţi unde mă găsiţi.
Am crezut că o să fiu mai mult plecată. De ce m-am întors? Poate pentru că nu am putut să accept schimbarea asta. Poate că am muncit prea mult aici ca să las totul în urmă şi să o iau de la început. Era prea mult. Nu, n-am vrut.
Blogul ăsta mereu mă va trage de mânecă când îl neglijez. Este ca şi cum casei i se face dor de tine şi te cheamă înapoi. Mereu am să mă simt ca acasă aici, în micul meu spaţiu virtual prin care trec mulţi, dar cei care rămân contează.
Nu pot să spun că mi-a fost bine cât am lipsit. Nu mi-a fost deloc, dar am trecut peste şi m-am întors cu speranţe noi, idei noi şi cu un proiect nou (pe care îl voi începe imediat ce fac rost de o cameră şi de o locaţie).
M-am întors acasă. Mi-a fost dor.