În afara oricărui pericol

Mă uit cu nesiguranţă în jur. E linişte. Nimic nu mişcă. S-a terminat? A trecut furtuna? Cred că îmi permit să mă întorc. Dacă dispar, ştiţi unde mă găsiţi.
Am crezut că o să fiu mai mult plecată. De ce m-am întors? Poate pentru că nu am putut să accept schimbarea asta. Poate că am muncit prea mult aici ca să las totul în urmă şi să o iau de la început. Era prea mult. Nu, n-am vrut.
Blogul ăsta mereu mă va trage de mânecă când îl neglijez. Este ca şi cum casei i se face dor de tine şi te cheamă înapoi. Mereu am să mă simt ca acasă aici, în micul meu spaţiu virtual prin care trec mulţi, dar cei care rămân contează.
Nu pot să spun că mi-a fost bine cât am lipsit. Nu mi-a fost deloc, dar am trecut peste şi m-am întors cu speranţe noi, idei noi şi cu un proiect nou (pe care îl voi începe imediat ce fac rost de o cameră şi de o locaţie).
M-am întors acasă. Mi-a fost dor.