Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

joi, 30 august 2012

O zi normală

O zi normală este cea în care mă trezesc singură într-o casă mare, într-un pat gol din care cum mă dau jos, mă ia cu frig, într-o cameră mare şi dezordonată. O zi normală este cea în care stau în pijama până la ora trei. O zi normală este cea în care chitara îmi este cel mai apropiat prieten şi fac muzică. Fac muzică ca să îmi mai las problemele de-o parte, ca să le mai spun cuiva, ca măcar să nu le mai ţin închise în mine, în spaţiul mic şi strâmt dinăuntrul meu. O zi normală este cea în care stau în bucătărie pe scaun într-o parte, sprijinită de perete şi nu îmi pasă că tricoul de pe mine e rupt, chiar dacă ştiu. O zi normală este cea în care îmi ocup timpul cu orice, cu absolut orice, doar de dragul de-a face ceva, deşi nu mi-ar strica să dorm mai mult. Mereu mă trezesc obosită şi ştiu că dorm prea puţin. Mi-e groază să ştiu că o să înceapă şcoala, iar eu n-o să mă pot culca mai devreme de ora unu.
O zi normală... O zi normală este cea în care tot ce fac îmi aminteşte de tine, mă obligă să mă gândesc la toate nimicurile pe care le făceam împreună, mă obligă să mă gândesc la cât de dor îmi e de tine şi de noi. O zi normală începe cu tine, chiar dacă nu eşti aici, eşti primul lucru la care mă gândesc când mă trezesc. Păcat că nu îţi mai pot trimite mesaje dimineaţa, cum făceam în ţară. Ştiu, ţi-am promis că, într-o zi, nimic din asta n-o să mai existe. Ştii că mă ţin de promisiuni.
O zi normală începe cu tine. Tot cu tine se sfârşeşte.

miercuri, 29 august 2012

Cuvinte


"Şi eu care vroiam să mă însor cu tine."

Poate, peste câţiva ani, ai să uiţi ce mi-ai spus aseară, dar eu am să ţin minte.
Te iubesc!

sâmbătă, 25 august 2012

A venit

A venit şi vremea-n care
Cuvinte zboară-n mii de părţi,
Afară plouă mut
Şi eu pierd la cărţi.

A venit şi vremea-n care
Nu ştiu ce mi-a mai rămas,
Nu-mi pasă de miză
Şi pierd ultimul as.

A venit şi vremea-n care
Amintirile mă dor,
Cărţile îmi zâmbesc trist
Şi eu mă sting uşor.

A venit din nou momentul
Să reconsider tot ce am,
Să văd ce mi-a mai rămas
Din tot ce ştiu c-aveam.

vineri, 24 august 2012

A fost odată...

Ştiţi, a fost odată o fată care nu era perfectă. Nu era atât de slabă cum îşi dorea să fie, nu era atât de înaltă cum vroia, nu trăia unde îşi dorea să trăiască, nu avea în jurul ei oamenii pe care vroia să-i aibă, nu zâmbea tot timpul şi, mai presus de orice, nu era independentă.
Era o mediocră, în mare parte, o adolescentă ciudată cu mai multe idei şi cu mai multe vise decât fire de păr avea în cap, care se îmbrăca ciudat, care se machia discret, care îşi picta buzele cu roşu aprins de fiecare dată când ieşea pe uşă, care pierdea timpul uitându-se la filme şi la anime-uri, care avea o obsesie continuă pentru felul în care îi stătea părul, care făcea muzică ca să se descarce, care era îndrăgostită până peste cap de un el atât de imperfect, dar atât de suficient pentru ea... Avea tot ce îşi dorea şi parcă, pe dinăuntru, tot goală era. Avea o grămadă de prieteni şi tot se simţea singură.
A fost fericită, a fost tristă, a râs tare şi a plâns în hohote, s-a lovit, a răcit, a fost minţită, folosită, i s-a luat ce a avut mai scump pe lume, a fost condamnată să trăiască ştiind că jumătate din ea e la o distanţă de trei ore pe avion şi, cu toate astea, n-a purtat pică nimănui. Nu a urât pe nimeni. Nu s-a răzbunat niciodată. Nu a văzut în asta o eliberare. Nu a înţeles niciodată de ce unii trăiesc pentru aşa ceva. Şi totuşi, ceva ce a întors-o împotriva curentului cu care înota a trebuit să vină.
Vedeţi voi, ea n-a suportat niciodată ca alţii să încerce s-o schimbe. De ce? Pentru că perfecţiunea nu este un scop. Perfecţiunea este un mit. Este ceva la care o boemă ca ea, nu vroia să viseze. Ea nu fusese făcută pentru aşa ceva. Şi totuşi, ce era aşa de rău la schimbare? Păi, simplu. "Dacă nu rănesc pe nimeni prin ce sunt şi ce fac, de ce m-aş opri din ce fac ca să fac altfel? De ce nu aş continua aşa?" Dar cine a înţeles-o?
Oamenii sunt oameni. Şi au trăit cu toţii pe coaja pământului până la adânci bătrâneţi.

joi, 23 august 2012

Suflet în moarte clinică

E dezordine la mine în suflet. Când credeam că totul va fi bine, viaţa mi-a amintit a mia oară că nimic nu poate merge cum vreau eu pentru că există ceva mai mare şi mai important ca mine care nu vrea asta. Ceva mai puternic, ceva mai influent, mai bun, dar în acelaşi timp, mai meschin şi mai răzbunător ca mine. Nu sunt aşa de rea cum par. Eu n-aş da într-un om căzut. Viaţa văd că nu ştie ce-s alea reguli. Ce joc murdar!
Ştii, dragă destin, eu nu cred în tine. Nu exişti. Te fac şi te deţin şi, dacă tu ai de gând să îţi confirmi existenţa făcându-mi mie zile negre şi scoţându-mi peri albi, află că ai ales greşit persoana. Nu sunt genul care să renunţe. Am să-ţi dau unde te doare până ai să înţelegi că mi s-a luat de tine, până ai să înţelegi că nu accept să fiu luată drept cobai în experimentul ăsta cretin al roţii care se învârteşte în sens invers a tot ce vrea muritorul de rând.
Am intrat în cameră şi am simţit un miros ciudat. Nu înţeleg ce e. Să fie schimbarea, să fie ploaia? Nu ştiu. Afară e frig. Frigul mă sperie. Prevăd o toamnă lungă cu duminici multe. Prevăd păcate şi lacrimi care vor curge să le spele. Prevăd un suflet făcut bucăţi pentru a mia oară din acelaşi motiv necunoscut. Prevăd întrebări fără răspuns şi nopţi nedormite.
Întunericul îmi e prieten. Sfârşitul e aproape.

marți, 21 august 2012

Haos

Frigul se lasă peste oraşul mut,
Ea se pierde în cuvânt şi se lasă pradă liniştii asurzitoare.

Unde fugi, copilă?

Nimic nu mai e cum a fost. Fiecare pas mă aduce mai aproape de un nimic material şi simplu, fără contur şi fără conţinut, fără scop şi fără mijloace. Azi a fost altfel decât până acum. Nu înţeleg schimbarea asta. Aproape că mă sperie. 
Voi merge mai departe cu capul sus. La final, totul va fi bine. Dacă nu e bine, nu este finalul.

sâmbătă, 18 august 2012

Ultima noapte

Am ajuns la terasă, am băut mult mai puţin decât credeam că am să beau şi apoi... Apoi, am avut un moment în care m-am oprit şi m-am pus cu capul pe mâini, pe masă.
Tot corpul îmi era îmbibat cu parfumul tău. M-a făcut să mă gândesc la cum n-am avut suficient timp ca să-mi iau la revedere cum trebuie, la cum ai plecat şi am plecat scurt pentru că amândoi trebuia să fim altundeva. Ce trist! Cine ştie când am să te văd din nou? Cine ştie când o să mai facem tot ce am făcut zilele astea?
Am să merg să-mi fac un duş. Când o să ies, tot parfumul mi se va fi dezlipit de pe piele. Numele tău îmi va rămâne mereu tatuat pe suflet!

luni, 13 august 2012

Identitate

Cine sunt, cine-mi zice buletinul că sunt? Nu. Sunt un om simplu care nu cred că mai are vreo vină. Cred că mi-am spălat păcatele la mână şi cred că am muncit destul. Nu.
Sunt una pe care stă un om la două dimineaţa să o caute de probleme şi de păcate noi. Sunt aia pe care cineva de-abia o aşteaptă să se facă majoră ca s-o poată vedea plecată. Sunt aia care n-are loc în propria casă. Sunt aia căreia unii vor să-i fabrice părinţi, când eu nu am cerut şi nici nu am nevoie.
Sunt un om singur. Mă simt în plus... la mine acasă.

joi, 9 august 2012

Urăsc despărţirile!

E noapte, mult după miezul nopţii. Am decis şi eu, în sfârşit, să pun uitatul la Naruto pe pauză şi să mă culc. Sting lumina, las laptop-ul pe jos, mă răsucesc pe o parte şi... Îl iau în braţe pe Miki. Da, Miki ăla mic pe care mi l-ai dat în iarna aia. 29 decembrie 2010. Nu pot să cred că am ţinut minte până şi asta!
Mă rog, nu e important că dorm eu cu Miki. Asta făceam oricum. Ceva e ciudat, dar ce? Parcă atunci când am pus mâna pe el, n-a mai fost la fel. Ceva se schimbase. Când l-am strâns la piept, te-am simţit pe tine. Şi ştiu că nu pot face nimic în legătură cu asta. Eu am să vin sâmbătă. Tu pleci în noaptea asta. Asta mă doare cel mai al naibii. Ştiu că, atunci când o să ne revedem, o să fie mai frumos ca niciodată, dar până atunci, ce-am să fac? Ce-am să fac eu până duminică fără să ştiu nimic de tine, fără să te văd, fără să ştiu dacă, acolo unde eşti, ţi-e bine... Ce-am să fac eu patru zile fără tine?
Nu ştiu de unde, dar am găsit partea bună în toată chestia asta. Am văzut-o undeva acolo, cu ochii minţii. M-a făcut să zâmbesc larg. Dacă ai putea să mă vezi acum, ai fi mândru de mine. Şi, în aceeaşi secundă, am simţit lacrimile curgând. De ce? Nu ştiu. De tristeţe că pleci sau de fericire că vii? Nu ştiu. 
Şi am adormit.

Te iubesc. Nu pot să stau fără să ştiu nimic de tine atâta timp. E ca atunci când am plecat eu în Franţa patru zile. E la fel! Simt că îmi pleacă nu un iubit, ci un frate. Şi nu ştiu de unde eu, care n-am nici fraţi, nici surori, am ajuns la concluzia asta, dar eşti o parte din mine. Şi te vreau bine acolo unde eşti.
Rămâi cu bine!

sâmbătă, 4 august 2012

Vremuri bune

M-am trezit şi ploua, aşa că m-am culcat la loc. Am mai dormit o oră şi am fost trezită. Afară era soare, dar era friguţ. Vremea de-afară m-a dus cu gândul la mare şi la dimineţile în care îmi beam cafeaua sprijinită de pervaz în camera numărul doi a aceleiaşi vile din aceeaşi staţiune în care m-am dus nouă ani la rând. Mi-a amintit de tine, de cum te rogi de mine de doi ani sa vin cu tine la mare. Aş vrea enorm să pot.
Mi-e dor de tine, de noi, de nopţile albe, de tot. Nu mai e mult şi o să avem toate astea înapoi.
Te iubesc! Şi asta nu se vindecă.

Lecţie de viaţă

Azi a fost o zi ciudată. A fost o zi în care am vrut să fac multe şi n-am făcut nici măcar jumătate. A fost o zi ca aia, ca aia în care trebuia să fac ceva ce n-am mai făcut, aşa că m-am făcut frumoasă şi m-am simţit bine în pielea mea în casa asta goală. Şi el n-a mai fost aici.
La dracu cu el! Nu îmi mai trebuie. M-am săturat de minciuni, de lucruri spuse ca să fie, de sentimente de carton, de nepăsare, de "cât de departe mergi pentru mine?". Ei, uite că nu atât de departe cum ai fi crezut. Ţi-aş fi dat tot. Te-aş fi iubit cum l-am iubit pe cel pe care l-am înlocuit cu tine. Abia acum realizez ce greşeală am făcut! Bine, nu zic că ar mai fi mers între mine şi el şi azi dacă nu apăreai tu. Nu, relaţia se terminase în decembrie. Pe urmă, am continuat în jocul nostru al plăcerilor interzise, al slabilor, care renunţă primii şi al orgolioşilor, care rămân nemişcaţi când, de fapt, sunt făcuţi bucăţi pe dinăuntru.
El e de fapt fostul, nu tu. Tu eşti îngerul şi asta ai să rămâi până când se va naşte o fiinţă mai uşuratică în ochii voştri decât am fost eu, aia care chiar îţi va juca jocul cinstit când ştie perfect că dacă face asta, pierde. Îmi pare rău, dar eu n-am fost dispusă pentru aşa ceva.
Am ales prost. I-am crezut pe toţi altfel şi m-am înşelat, ca de obicei. Asta e. Merg mai departe cu capul sus. Păşesc apăsat pe drumul meu chiar dacă ştiu că am să ard în iad pentru că am vrut ca tot să fie bine.

joi, 2 august 2012

Domnişoara cu părul în culori

În premieră şi special pentru Terra, am pus cap la cap un mod de a mă descrie. Bine, nu vă gândiţi că am stat să mă gândesc sau, mai ştiu eu, să-mi pun capul la contribuţie. Nu. Pur şi simplu, am realizat câteva chestii.
Totul a început cu Onision (a.k.a. super youtuber-u' pentru cunoscători) care mi-a schimbat total modul de a gândi despre unele chestii. Omul este super genial, vă recomand din suflet tot ce face şi toate canalele de YouTube pe care le administrează în prezent. Destul cu reclama! De la el am aflat despre o reţea de socializare care celor care vor da click li se va părea ori o mare porcărie, ori o super-chestie pe care tehnologia ne-o pune la dispoziţie. Eu încă mă decid. Cum spuneam, chestia se numeşte View şi că avertizez cu privire la faptul că este 100% nocivă. Combină facebook, twitter şi tumblr într-o mega reţea de socializare unde tot ce zboară se mănâncă şi orice e posibil. Crează dependenţă! La vreo două zile după ce am intrat în "febra view", am început să mă consider mai artistă ca niciodată. Azi, mi-am dat o palmă în cap şi am realizat că sunt o mediocră cu idei prea multe în cap.
Azi mi-am bătut recordul de ciudată. Am reuşit să îmi fac curăţenie în cutiuţa mea minusculă cu cercei. Am 33 de perechi, pentru amatori. Am realizat că mi-am luat şase perechi în două zile. Am realizat că nu ştiu pe nimeni care să aibă chestii la fel. Am realizat că ar trebui să fie ilegal să fii ca mine. Mi-am propus să mă distribui câte una pe univers descoperit. Adică, undeva într-un viitor îndepărtat, când oamenii îşi vor da seama că nu suntem singuri în univers, am să ies din gheaţă (am de gând să mă congelez, nu să mor ca proasta), mă voi clona şi mă voi da mai departe ca leapşa sau ca "distribuie" pe facebook.
Până acum, sunt o ciudată care se crede artistă din cauza unei aberaţii de pe internet. În continuare, am pretenţia că ştiu ce e iubirea. Iubirea e atunci când nu îţi vezi viaţa fără o persoană, când sunteţi fericiţi împreună, când clipa curge şi nu se mai opreşte şi n-ai mai avea nevoie de nimic altceva. Aşa ca noi! Da, cred că am întrerupt explicaţia prost.
În fine! Nu trebuie să aibă sens. Trebuie să fiu eu, iar eu nu am niciodată sens şi sunt fericită aşa.

- Sfârşit -