Lecţie de viaţă

Azi a fost o zi ciudată. A fost o zi în care am vrut să fac multe şi n-am făcut nici măcar jumătate. A fost o zi ca aia, ca aia în care trebuia să fac ceva ce n-am mai făcut, aşa că m-am făcut frumoasă şi m-am simţit bine în pielea mea în casa asta goală. Şi el n-a mai fost aici.
La dracu cu el! Nu îmi mai trebuie. M-am săturat de minciuni, de lucruri spuse ca să fie, de sentimente de carton, de nepăsare, de "cât de departe mergi pentru mine?". Ei, uite că nu atât de departe cum ai fi crezut. Ţi-aş fi dat tot. Te-aş fi iubit cum l-am iubit pe cel pe care l-am înlocuit cu tine. Abia acum realizez ce greşeală am făcut! Bine, nu zic că ar mai fi mers între mine şi el şi azi dacă nu apăreai tu. Nu, relaţia se terminase în decembrie. Pe urmă, am continuat în jocul nostru al plăcerilor interzise, al slabilor, care renunţă primii şi al orgolioşilor, care rămân nemişcaţi când, de fapt, sunt făcuţi bucăţi pe dinăuntru.
El e de fapt fostul, nu tu. Tu eşti îngerul şi asta ai să rămâi până când se va naşte o fiinţă mai uşuratică în ochii voştri decât am fost eu, aia care chiar îţi va juca jocul cinstit când ştie perfect că dacă face asta, pierde. Îmi pare rău, dar eu n-am fost dispusă pentru aşa ceva.
Am ales prost. I-am crezut pe toţi altfel şi m-am înşelat, ca de obicei. Asta e. Merg mai departe cu capul sus. Păşesc apăsat pe drumul meu chiar dacă ştiu că am să ard în iad pentru că am vrut ca tot să fie bine.