Când muzica tace

E linişte. Nimic nu mai mişcă, nimic nu mai respiră. Când muzica tace, natura vorbeşte. Natura mea e schimbătoare. Nu mai sunt nimic din ce am fost şi îmi pare bine. Mă simt liberă din nou. Pot să mă opresc, să mă uit în sus la cer, să respir, să râd şi să uit. Pot să las în urmă tot ce mi-a făcut rău până acum.
Nu mai am motive să plec. De-a dracu am să stau până vă săturaţi de mine şi după. M-am plictisit de atâta fugă spre nicăieri. M-am plictisit de atâtea scuze pentru ceva ce nu am făcut şi nici nu o să fac. M-am plictisit de minciună şi de prefăcătorie. Nu, asta sunt eu! Asta sunt şi asta vreau. M-am eliberat de tot; de monotonie, de griji, de responsabilităţi, de probleme, de factori dăunători, de prieteni falşi, de orizonturi înguste, de tot ce nu am suportat până acum, dar am înghiţit pentru că am fost forţată de împrejurări.
Eu de ieri ar fi spus da. Eu de azi spune nu. Nu îmi mai pasă ce crede lumea din jur. Ştiu cine sunt şi am încredere în mine. Vreau să ajung la stele şi ştiu că pot! Dacă limita e cerul, eu sunt deja cu capul în nori.
M-am schimbat. Nu sunt perfectă şi nu caut să fiu. Caut să mă exprim. Respir artă, mă hrănesc cu ea, prin ea comunic. Sunt ce vreau să fiu. Mă declar artist!
Am curajul să fiu cine sunt şi ştii ce? Nu cred c-ai putea să fii eu mai bine ca mine. M-am tuns. E felul meu de a rupe sforile trecutului ce mă legau de ce vroiam să uit. Am făcut-o şi sunt mândră de mine. Nu doar pentru că îmi iubesc părul, dar din cauză că e felul meu de a spune "destul!".
Nu o dată v-am zis că nimic nu mă poate distruge. De data asta, o să mă audă toată lumea.