Joc

Totul pe ultima carte? E o întrebare ce m-a urmărit în continuu în ultimul timp. Am învăţat să nu mă mai bag cu capul înainte dacă nu sunt sigură că mă vor ţine picioarele şi că mă va duce mintea suficient cât să plec de la masă cu mai mult decât cu cât am venit. Am învăţat să nu mai pierd, să joc cu cap.
Dar ce faci când te plictiseşti de a juca mereu pe aceeaşi miză? Ce faci când ultimul jeton este ultima speranţă de a ieşi dracului din cazinoul vieţii jurând că nu te mai întorci? Răspuns corect: pierzi din adins, pleci acasă plină de nervi, te dezbraci în silă, faci o baie, te bagi la somn, iar a doua zi ai foarte mare grijă ca oboseala să nu ţi se vadă pe faţă. Seara te îmbraci din nou ca soţia bancherului de la etajul cinci şi te întorci la cazinoul în care cu o seară înainte ţi-ai jurat că nu mai vii. Dar fără bani, mai are farmec?
Joci ultimul mărunţiş împotriva imbecilului care te-a enervat aseară cu aerele lui de pricopsit şi cu felul în care îşi bea paharul de skotch. Şi pierzi? Nici tu nu ştii. Idiotul te ţine de vorbă şi din vorbăria lui goală, buzunarul tău pare că sună tot a gol.
Ce facem când jocul nu mai e joc? Ce facem când banii sunt sentimente? Ce facem când pierdem totul pe ultima carte? De unde ştiu eu că aia a fost ultima?!