Am uitat

- De ce nu pleci?
- De ce mă ţii lângă tine?


M-au întrerupt toţi. Eram ocupată cu noua mea îndrăgosteală de care eram foarte mândră, sincer. S-a trezit mama să-mi spună că sunt mică şi că stă cu grija mea. O înţeleg, dar merită să mă duc pentru două ore?
S-a trezit trecutul la viaţă şi şi-a dat seama că e mai bine să te deschizi. Mi-a plăcut şi mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă nu se întâmpla acum.
S-a trezit sinceritatea din mine. Sau mila? Sau amândouă? Cert e că am spus numai prostii şi nu trebuia. Mai bine tac decât să rănesc şi deşi nu am rănit încă, nu pot să spun că am timp să îndrept.
S-a trezit creierul meu să-mi spună pe cine trebuie să uit şi de cine trebuie să mă îndrăgostesc. Şi îmi ieşea! Dup-aia s-au trezit toţi oamenii şi toate chestiile dinăuntrul meu să-mi spună că nu e bine şi că cineva vrea altfel, că nu mai merge cum vreau eu.
Să recapitulăm. Nu mai iubesc pe cine nu trebuie, îmi găsisem o ţintă bună, ştiam cum s-o dobor dintr-o lovitură, aşteptam momentul! Şi apoi ne-am gândit că nu, că mai bine altfel decât aşa, că nu e după mine. E din cauza a ce s-a întâmplat azi? E de la stres? E de la haine? E de la alcool? De la muzică? De la filme? De la ce e?!
Gâtul îmi arde, oasele mă dor şi în capul meu este o mare varză. A trebuit să devin confuză din nou.