- Te duc.
- Şi stai cu mine ca să nu mi se facă frică de întuneric?
- Stau. După, tu mă ţii de vorbă că o să mai am de mers.
- Nu. Nu te las singur pe străzi la patru dimineaţa!
Şi ştii, poate că astea n-or să se întâmple niciodată şi poate că suntem doi copii care visează aiurea la cai verzi pe pereţi. Poate că totul va merge bine până merge totul prost. Ştii că avem talentul ăsta.
Mai ştii când ţi-am zis că nu te mai iubesc? Nu caut să spun că m-am răzgândit cu privire la noi. Dacă mă vrei înapoi, ştii unde mă găseşti. Caut să spun doar faptul că deşi poate nu te mai iubesc cum te iubeam odată, niciodată n-ai să-mi fii indiferent. Exact aşa cum pentru tine voi fi mereu aceeaşi chiar dacă nu mai suntem împreună, tot aşa ai să fii şi tu pentru mine acelaşi tu. Cum nu te vei putea uita la mine cu alţi ochi indiferent de cât de mult m-aş schimba, aşa nici eu nu am să pot să uit tot ce a fost.
Îmi pasă, ăsta mi-e defectul şi orice-ar fi, nu pot să mă opresc.
*a 200-a postare am făcut-o despre tine
"*a 200-a postare am făcut-o despre tine"...ca si multe din celelalte.
RăspundețiȘtergereCe ai scris tu aici se rezuma pentru mine la o realitate prezenta, dar nedorita...
Acest 'el' despre care ai scris, este acel 'el' la care ma gandesc eu?
RăspundețiȘtergereAstept sa vorbim. pupici:*
daca inca mai tii la el...poate ar trebui sa fiti din nou impreuna si poate sa va iubiti mai mult
RăspundețiȘtergere