Mecanism

M-am urcat într-un tren care mergea prost. Nu mă lăsa unde vroiam eu să ajung, dar era ok. Nu era traseul pe care îl aveam eu în cap, dar tot era ceva. Pe un drum de opt staţii, n-am făcut decât două. Asta mi-a dat foarte mult timp de uitat pe geam şi gândit. Cititorii vechi vor şti că de fiecare dată când sunt în tren şi mă uit pe geam, mereu observ pe alţii care aşteaptă pe peron, peisaje prea cunoscute ca să le mai dau atenţie şi alte banalităţi de genul. Da, sunt o fiinţă foarte meticuloasă. Nu dau atenţie la multe, dar cu alea cărora le dau, rămân. Dar deja m-am depărtat de la subiect cu două propoziţii. Pe lângă toate chestiile la care mă uitam, nu m-am putut abţine de la a mă gândi şi răzgândi. M-am uitat în spate. Am început de prin noiembrie. Nu pot să zic că regret ceva din ce-am făcut. La momentul lui, fiecare dintre ei m-a făcut fericită şi tot ce am făcut împreună a fost cu un scop. Am făcut unele greşeli, nu neg, dar greşelile sunt omeneşti, sunt normale. Viaţa nu a venit cu instrucţiuni.
Tot ce am făcut, am făcut pentru că am vrut. Deciziile pe care le-am luat, nu regret niciuna. Oamenii pe care i-am întâlnit, cei pentru care am simţit ceva, cei care m-au folosit ca pe o cartelă de metrou şi cei pe care eu i-am considerat o chestie de suprafaţă, o a doua variantă şi pe care i-am dat la o parte din viaţa mea fără să mă gândesc de două ori când au început să mă incomodeze... Niciunuia nu am să le reproşez nimic. Au intrat în viaţa mea cu un scop. Unul pe care l-am înţeles sau nu din prima. Unii m-au rănit, alţii m-au făcut fericită, dar toţi şi-au făcut treaba perfect. Şi-au atins scopul pentru care au venit. Şi au plecat. Sau am plecat eu.
Doar tu ai reuşit să mă ţii lângă tine. De ce? Nu ştiu. Poate nu ai reuşit să-ţi atingi scopul încă. Poate e ceva undeva care încă mai are planuri cu noi doi. Mai ştii? Poate e ce credeam. Poate o să fie bine şi pentru noi doi.
Te iubesc!

Pufoşenie!

Ne-am despărţit pe 4 aprilie şi n-am mai vorbit cinci zile. Pe urmă, te-ai luat tu de mine că am zis să rămânem prieteni şi că nu vorbesc cu tine şi iar am început să vorbim. Au mai trecut câteva zile şi deja începuserăm să ne comportăm de parcă nimic nu se întâmplase. Pe scurt, ăştia eram noi cei despărţiţi care vorbeau, se prosteau şi făceau tot ca şi cum încă erau împreună.
Ieri a fost o zi ciudată. O zi în care mi-a fost dor de tine ca niciodată. O zi în care tot ce am vrut a fost să fie totul bine şi să lăsăm tot ce am spus şi tot ce s-a întâmplat în urmă. Am vrut s-o luăm de la capăt. Te iubesc. Te iubesc şi ce am spus ieri a fost pentru că am simţit-o şi încă o mai simt. Am simţit-o din clipa în care ne-am combinat prima oară, pe 21 mai 2010. Mai ţii minte? Era o vineri şi îmi ziseseşi că mă duci la şcoală. Nu m-ai mai dus, dar a meritat. N-am să uit cât trăiesc ziua aia. Acum, au trecut doi ani şi două luni. Suntem încă împreună. Îmi permit să bag la grămadă timpul în care am fost despărţiţi pentru că n-a fost nicio diferenţă şi o ştii.
Mă simt uşor... Nu ştiu. Am avut o perioadă în care am crezut că oricât aş vrea eu să mă întorc la tine, n-ai să mă mai primeşti niciodată înapoi. Mi-am zis că e mai bine aşa, că viaţa merge înainte, că totul se întâmplă cu un motiv.  Da, se întâmplă. Asta s-a întâmplat ca să-mi pot da eu seama că nu pot să stau fără tine, că am fost făcuţi unul pentru celălalt şi că nu ne stă bine altfel decât împreună. A fost totul ca să învăţ să apreciez ce am înainte de a fi prea târziu. Am făcut alegerea potrivită. Mă simt acasă, mă simt împlinită, sunt fericită din nou.
Te iubesc! Şi nimic nu poate schimba asta.

*doi oameni care sunt făcuţi unul pentru celălalt vor găsi calea de întoarcere.

Leapşa de la Julieta

*Leapşa a fost preluată de pe blogul Julietei.

11 lucruri despre mine:
Starea mea de spirit este direct proporţională cu felul în care îmi arată părul.
Am plecat din ţară şi nu sufăr.
Nu mi-aş vedea viaţa fără artă.
Mă plimb singură foarte mult.
Port cercei ciudaţi.
Am o obsesie pentru "The Nightmare Before Christmas".
Ador să călătoresc.
Îmi verific telefonul când mă trezesc de parcă ar fi ziarul de dimineaţă.
Am o obsesie pentru posterele cu "Keep calm".
Ascult orice fel de muzică.
Mă îndrăgostesc repede şi îmi trece greu.

1. Cum ai vrea să îţi petreci restul verii?

Vreau să mă plimb mult prin locuri noi, cu oameni noi. Vreau să simt că e vară!

2. Dacă ai fi un sentiment, care ai fi?

Cel pe care îl ai când ştii că ai făcut ceva bun singur şi din nimic.

3. Îţi plac animalele? Care?

Îmi plac toate animalele, dar să nu le am eu.

4. Dacă mâine ar fi ultima ta zi, cu cine ţi-ai petrece această ultimă zi?

 Cu mama.

5. Cel mai frumos loc în care ai călătorit?

Skiatos, Grecia.

6. Ai vrea să schimbi ceva la tine?

Sunt prea pofticioasă.

7. Ce înţelegi prin cuvântul "prietenie"?

Relaţia dintre doi oameni cărora nu le pasă de ce haine porţi, ce maşină ai, ce lucrează ai tăi, de câţi bani dispui, prin ce locuri umbli sau cât de ciudat eşti, ci de ce persoană ştii să fii şi eşti.

8. Ce înseamnă pentru tine prietenii?

Cei prin care Dumnezeu îşi cere scuze de la rude.

9. Ce părere ai despre "regrete"?

Cât timp nimeni n-a murit, cevaul ăla pe care îl regreţi, te-a făcut să zâmbeşti la un moment dat, deci regretele nu îşi au rostul. 

De la mine pentru voi:

Unde ţi-ar plăcea să stai?

Cu ce actor te-ai căsători mâine?

Descrie-te printr-un titlu de film.

Ce te vezi făcând peste cinci ani?

Pentru ce merită să trăieşti?

Ce te inspiră?

Dacă ai putea dona bani pentru o cauză, care ar fi ea?

Cel mai mare defect al tău.

Visul tău de mic copil.

Leapşa merge la: Geo, Steph, Rebeca şi Suflet.

Vară oficială

Să recapitulăm.
Concertul a fost genial! Am avut din nou o sală plină care a dat tot ce-a avut mai bun pe piesele mele originale, am avut o seară minunată în care am văzut mulţi oameni talentaţi, am plâns pentru că am văzut-o pe profa de muzică plecând şi chestia asta nu o să-mi treacă mult timp de-acum înainte. Jur că la anu' merg s-o vizitez la şcoala la care pleacă!
Îngerul n-a venit. Nu-mi pasă. Supărată nu sunt, fericită nu sunt. Sunt pasivă pur şi simplu. Nu ştiu dacă e laşitate, sau lipsă de respect, sau o de-aia gen "hai să vedem cât de departe merge" şi sincer nu îmi pasă. A crezut că poate face din mine ce vrea. A fost invers. De-abia acum îşi dă seama. Dacă are nevoie de mine, să mă sune. Eu promit că nu îl mai caut.
Azi? Azi mi-am terminat lucrarea la istorie. Am scris nouă pagini! Diriga ne-a dat să mâncăm chipsuri şi jeleuri, am plecat acasă la 12. Bineînţeles că imediat ce am intrat pe uşă am început să mă gândesc cu ce mă îmbrac, m-am schimbat de trei ori cel puţin, iar ce mi-am luat pe mine de fapt nu are nicio legatură cu ce credeam că am să port. Am luat-o frumos pe mama de la muncă, am mers frumos la cumpărături, m-am ales cu un lănţişor destul de simpatic (am boală nouă: vreau să-mi iau alt ceas). Mama a plecat acasă, eu am mers să-mi cumpăr corzi pentru chitară, am venit acasă, mi-am schimbat corzile, m-am apucat de un cover şi totul este perfect.
Azi am vrut să mă simt bine în pielea mea şi mi-a ieşit. Mi s-a zis că arăt de douăzeci de ani şi am fost întrebată la ce facultate sunt. Nu ştiu dacă să mă bucur sau să plâng. Mi-am petrecut jumătate de zi gândindu-mă la un binemeritat frappuccino la care am ajuns până la urmă. Ce bine e când toate curg unele din altele!
A venit vacanţa şi vremea frumoasă. Mi-am oprit alarma. Mă simt liberă. Şi sunt! De luni intru în ieşiri.

Încotro alerg?

Ştiu, poate e vina mea. Poate am rănit oameni prin tot ce fac şi am făcut, dar pe asta n-o meritam, sincer. M-a lovit nu ca o palmă, ci ca un adevăr rece. M-au ajuns consecinţele. Am visat ploaie. Mi-a venit vremea să plâng. Credeam că am greşit cu toate. Acum văd câtă dreptate am avut. Îmi doream să nu fie aşa.
Nu ştiu ce se întâmplă. Una văd şi alta aud. Oameni diferiţi îmi spun lucruri diferite. Cine mă minte? Cum şi când am să pot să fac şi eu ceva să-mi fie bine pe termen lung? Când?! Am obosit să tot alerg după nimic şi să ajung nicăieri. Nu mai vreau. Nu mai pot. Şi totuşi nu vreau să accept sfârşitul ăsta.
O să cad de sus. Şi o să mă doară.

Vineri 13

Ha!
Vineri 13, ghinion, trei ceasuri rele, bla bla bla... Să muriţi voi! Am avut o zi extraordinară!
M-am dus la ce ore am vrut, am terminat materia la info, ultimele două ore jumate pe care le-am stat în şcoală s-au rezumat la o singură sală care mi-a asigurat una bucată microfon, chitară electrică, chitară acustică, una bucată amplificator pe care să mă aşez, o prietenă foarte bună cu care lucrez la piesa pentru concert şi curent electric. E vineri!
Săptămâna s-a terminat, mâine am ultima lecţie de chitară pe anul ăsta, mâine seară am programată o petrecere şi jur că de data asta nu îmi mai las şansa să treacă pe lângă mine!
Azi a fost genial, mâine va fi şi mai bine. O simt. Luni îmi termin proiectul la muzică, marţi am repetiţie pentru concert, miercuri am două ore libere, joi - concertul şi totul sau nimic, vineri e ultima zi de şcoală. Dup-aia intru în ieşiri.

*când viaţa îţi dă lămâi, cere-i şi Martini!

Plouă stupid

Aud doar stropi reci bătând.
Confuza ploaie
Îmi scrie azi pe geam
Rândurile curg şiroaie,
Pomii de la vânt se-ndoaie.
Ţin minte vara cum eram.

Totul e rece şi e gri.
Nimic nu se mai înţelege,
Cuvintele se roagă în tăcere
Şi nu vor să se lege,
Ceasul înainte merge.
Aş vrea să-mi daţi, vă rog, o bere.

Anotimpul se termină.
Fantezia nu-i greşită,
Ploaia tace fin,
Iar dorinţa ne-mplinită
Stă pe masa prăfuită.
Închei strofa cu-n suspin.

Din ploaie ne-am născut

Ploua când am ieşit prima oară. Ploua în noaptea aia în care te-ai gândit să nu mă laşi să dorm ca să vorbim jumătatea aia de oră. Ploua azi când am plecat acasă şi ploaia m-a făcut să mă gândesc la toate astea. Poate de-aia am visat ploaie, mai ştii? O fi un semn bun. Şi de obicei, cred în cheia viselor şi în ce spune că visele înseamnă, dar de data asta cred că am înţeles cum trebuie. 
Mâine am interviu. Nu ştiu ce am să le răspund la întrebări, dar am câştigat deja. Am încrede în mine, deşi nu înţeleg de ce. Aştept petrecerea şi concertul. Nu îmi mai e frică de nimic. Totul o să fie bine! M-am făcut optimistă.

Nopţi prea lungi

E noapte. Plouă îngrozitor. Aud numai apă curgând şi stropi bătându-mi anxioşi în geam. E târziu şi sunt obosită. Sunt gata să pun telefonul jos şi să mă culc, să mă întorc pe partea cealaltă şi să îmi las ochii obosiţi să îşi aibă orele de linişte pe care mi le cer de când m-am trezit dimineaţă. 

Las telefonul pe noptieră şi încerc să îmi găsesc o poziţie comfortabilă. Telefonul vibrează. Mă răsucesc să îl iau, îl deblochez, şi îngheţ pentru o secundă în poziţia în care eram. Îngerul! E trecut de miezul nopţii, iar el îmi scrie. Oboseala se duce naibii. Mă simt ca după zece ore de somn şi două cafele. Îi răspund. Începem să vorbim. Îşi cere scuze că n-a venit cu mine la festival, mă întreabă cum a fost şi cu cine am mers până la urmă. Îi explic. Ne ciondănim aiurea ca doi copii care se bat pe o jucărie stricată. La un moment dat, ne oprim şi râdem.

Afară plouă. Camera mi se umple de o lumină albă. Îmi ia ceva să îmi dau seama că fulgerase. Nu mai stă mult şi tună. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să mă sperii de aşa ceva, dar acum s-a întâmplat. De ce? Nu ştiu. O fi oboseala? O fi el? Mă simt aşa mică şi vulnerabilă în jurul lui, dar nu mi-e frică de nimic. Ştiu că orice-ar fi, nu va lăsa nimic să-mi facă rău, dar el e departe acum şi eu nu aş cere nimic mai mult decât o îmbrăţişare strânsă şi un "sunt aici" şoptit peste zgomotul ploii de-afară. 

Ce păcat! mă gândesc. Ce păcat că el nu ştie toate chestiile astea şi cât înseamnă pentru mine! Şi vreau să-i spun, dar în timp ce eu mă pregătesc să-i scriu, el îmi spune că se bucură că am avut o zi mişto, mă roagă să am grijă de mine şi îmi urează noapte bună. Nu îl rog să stea. Îl las să plece gândindu-mă la faptul că într-o zi, o să fie bine şi pentru mine. 

Azi? Azi m-am trezit şi încă ploua. Ploaia m-a dus cu gândul la el şi la noaptea trecută. Mă gândesc că poate mi-am interpretat eu greşit visele sau poate nu am aşteptat suficient de mult. Nu ştiu. Un singur lucru e sigur: de mult nu am mai iubit aşa.

Cer alb

Obosită, aşa mă numesc. Nu sunt în stare de nimic. După o zi de muzică bună şi prieteni şi mai buni, multe multe cutii de suc şi foarte mare zăpăceală, asta sunt eu stând întinsă în pat. Mă numesc obosită.
Cerul e alb. Afară plouă. Eu stau şi mă uit pe geam. Aş zbura la nori, dar cu ce aripi. Îngerul meu, mi le împrumuţi pe ale tale? La naiba cu îngerul! Am visat că-l sărutam. E al meu trup şi suflet, dar nu-l voi avea niciodată. O simt. Doare.
Azi sunt împrăştiată. Nu ştiu nici capul unde mi-e. Sunt confuză, sunt făcută bucăţi. M-am îndrăgostit din nou... Obosită mă numesc.
Cerul e alb. Nicio frunză nu mişcă. Eu nu-mi mai simt nicio bucăţică din corp. Mă simt ciudat. Azi e o zi ciudată, iar eu mă simt ca o mediocră. Azi sunt la pământ. O să-mi dau singură mâna şi am să mă ridic, ca de obicei... Dar toate astea nu azi, mâine.

Ea de ieri şi eu de azi

Blugi negri, bocanci grei, primul tricou care i-a picat în mână, şapca de la Smell, hanoracul ăla vechi pe care îl iubeşte atât de mult, nelipsita eşarfă neagră cu craniile alea mari şi o haină neagră lungă. Şi-a pus gluga peste şapcă pentru prima oară în viaţă. Rujul roşu aprins i se ştersese uşor pe la colţurile gurii. Genele încărcate de rimel nu îi ajutau ochii obosiţi să stea deschişi cum trebuie. Şi-a luat chitara în spate, geanta pe umărul drept, şi-a pus ochelarii de soare la ochi şi a plecat de-acasă. Păşeşte apăsat şi se uită doar înainte. Nu aude decât muzica din căşti. S-a izolat de tot de lumea din jur. Nu îşi mai simte nicio bucăţică din corp. Totul o doare.
Eu de ieri a început prost şi a terminat bine. Pe urmă, a dat noaptea pe repede înainte şi am început să am tot felul de vise ciudate şi totul a luat-o în jos. Am visat ploaie. Am visat un om care fugea de mine. Am visat o şcoală dărăpănată şi eu eram în ea. Am visat oameni care îmi purtau hainele. Am visat culori şi petreceri şi cluburi, am visat o noapte oribilă. Am visat o lampă cu gaz. Am visat numai lucruri vechi şi numai lucruri nasoale.
Ai mei se ceartă. Am visat ploaie. Am să plâng. Asta înseamnă ploaia în vise. Hai să ne distrăm. Viaţa mea iar crede că îmi e prea bine ca să merg mai departe.
Aş vrea să plec, dar îmi stă părul aiurea şi vreau să îl spăl diseară, nu acum. Aş vrea să plec, dar afară plouă şi nu am chef să îmi iau umbrela la mine. Aş vrea să plec, dar nu am chef de Luca azi. Aş vrea să plec, dar nimic nu merge cum ar trebui să meargă. Azi stau şi ascult muzică. Ar trebui să fac nişte teme pe care mi le fac printre picături. Ar trebui să plec, să îmi găsesc un refugiu, să nu mă mai gândesc. Ar trebui să vorbesc cu cineva şi ştiu şi cu cine, dar nu vreau să o fac azi. E prea devreme. Îl las să-şi mai revină. Dedic ziua artei. Fac muzică. Lucrez pentru concert. Mai sunt trei săptămâni.
Aş vrea să fac multe, dar nimic nu merge bine. Am visat ploaie. Mi-e frică de ce va urma.