Toamna

A venit toamna. (Ştiu, am observat târziu.).
Nu ştiu de ce simt nevoia să vorbesc despre anotimpul ăsta. Îmi place toamna. Ajungi să mai respiri un pic, ajungi să observi culorile, peisajul, începe şcoala, îţi vezi prietenii, într-un cuvânt, e un anotimp plin de oportunităţi şi de lucruri bune. Îmi place toamna pentru că mă inspiră, pentru că pot să dezgrop din negura anului trecut latura sensibilă care se plimbă prin ploaie, se uită pe pereţi, priveşte pomii cum dansează în adierea de vânt şi  zâmbeşte. Da, zâmbeşte pentru că este frumos. Şi pentru că iubesc toamna. 
O iubesc deşi nu mai pot să o împart cu cei care dădeau culoare în viaţa mea alb-negru. Dar ştiu că mă voi întoarce într-o zi şi ştiu că va veni un timp în care vor dispărea regretele, părerile contradictorii şi lucrurile mai importante decât cei de care ai nevoie ca să îţi trăieşti viaţa aşa cum o ştii, iar atunci se va repara tot şi va fi totul la fel ca acum nici un an. Şi ştiu că atunci nu va mai conta nimic din ce am făcut sau zis înainte. Va fi momentul în care, pur şi simplu, totul va fi ca înainte şi toată lumea va zâmbi. Dar deja deviez de la subiect.
Vroiam să vă zic doar că toamna este mai specială din multe puncte de vedere. E anotimpul care mă inspiră şi care, practic, nu mă lasă să trăiesc mai mult de o săptămână fără să pun ceva pe foaie. E anotimpul care îmi umple agenda cu versuri, caietele cu poveşti fictive şi blogul cu păreri, întâmplări şi "gânduri la miezu' nopţii". E anotimpul care mă face să visez. Practic, e anotimpul în care se întâmplă tot. 
Toamna încep să mă gândesc inconştient la ce am de gând să fac mai departe. Şi "mai departe" poate să însemne mâine, săptămâna asta, luna asta, anul ăsta sau anul viitor. E anotimpul care îmi dă cele mai multe palme în cap şi îmi spune că ar trebui să fac altceva. E un anotimp al schimbării şi al deciziilor. Şi în perioada asta toată lumea îmi spune că sunt o ciudată şi că mă port ca un copil, când defapt, am o gândire mai matură şi mai profundă ca niciodată. Asta se întâmplă din cauza faptului că, dacă azi vreau ceva şi mâine nu merge, poimâine o să vreau altceva. 
Toamna mi s-a zis că o să fiu mereu "domnişoara cu părul în culori" din cauza mentalităţii pe care o am. Să vă zic o chestie. Dacă trebuie să fiu domnişoara cu părul în culori ca să am gândirea asta şi ca să trăiesc viaţa asta, o să fiu! Pentru că nu aş putea să mă schimb pentru nimic în lume. Nu îmi văd viaţa fără stilul ăsta. Şi totul e perfect exact aşa cum e acum.
Toamna e anotimpul fără de care viaţa mea nu ar fi viaţă. Şi nu pot să îmi dau seama cum ar putea fi altfel ca să mă simt bine!