Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Ultima zi

"Mai ştii ultima zi când tu mă ţineai în braţe şi eu arătam cu degetul spre cer spunându-ţi că e albastru şi că se văd frumos copacii? Mai ştii cum îţi ziceam că ar trebui să ne luăm o vacanţă? Îţi mai aminteşti zâmbetul ăla de copil de pe faţa mea?"
Şi ai zis "da", când te-am întrebat asta. Ştiu că subiectul "vara" e puţin cam expirat la ora asta, dar simt nevoia să vorbesc despre ultima zi cu voi. Despre ziua aia de marţi, douăşpatru august în care am ieşit cu tine şi cu ea şi am făcut pur şi simplu orice tâmpenie care mi-a trecut prin cap.
Ţin minte cum am stat jos pe bordură şi cum m-ai ţinut în braţe. Ştiu că, atunci când mă sărutai, tot ce făceam era să trăiesc clipa şi nu eram în stare să mă gândesc că era ultima zi din vara mea cu voi. Ştiu că am stat de la cinci până la şapte şi că am fumat doar două ţigări şi ştiu că, deşi era ultima zi, m-am simţit bine. Ştiu că, la sfârşit, nu am fost în stare să plâng. Îmi amintesc cum mă ţineai în braţe şi te rugai de mine să zâmbesc la fel de bine cum îmi amintesc că m-ai întors din drum ca să îţi mai dau o ţigară şi că ultimul sărut se datora ţigării ăleia.
Ştiu că atunci când m-am întors acasă, mi-am terminat bagajul, am mâncat, mi-am făcut un duş şi am vorbit cu tine până la trei dimineaţa când eu trebuia să mă trezesc ca să plec undeva în jur de cinci jumate. Îmi amintesc toată ziua aia. Ştiu până şi cu ce eram îmbrăcată şi cred că a trecut ceva.
Am totul întipărit în minte şi nu o să mi se şteargă vreodată imaginile astea. Nimic nu se va compara cu ziua aia. Vă iubesc pe amândoi! Şi o să mă întorc!

Un comentariu: