Inspiraţia mea

Ok, am de gând să vorbesc despre locul de unde îmi iau ideile şi poate o să vi se pară ciudat, dar până la urmă, sunt o ciudată într-o lume în care a fi ciudat înseamnă a fi diferit.
Inspiraţia mea vine din multe locuri. Nici nu ştiu de unde să încep şi nu cred că pot spune exact din ce îmi vine inspiraţia. Pot să pescuiesc o idee din orice chestie pe care o văd. Şi ştiu că pot, dar de cele mai multe ori sunt prea adâncită în problemele din jur şi las totul să treacă pe lângă mine. Ideea e că, dacă scriu ceva, înseamnă că am apreciat o tâmpenie din toate cele care mă înconjoară. Cât de bine arată ce am scris, însă, face diferenţa între o tâmpenie pe bune şi o sursă de inspiraţie ca lumea. Dacă vă place, înseamnă că am ales ce trebuia. 
Cum să vă explic? Aş putea să mă chinui juma' de zi ca să vă explic reacţia chimică dintre hidrogen şi oxigen, dar nu cred că ar fi aşa de interesant cum ar fi ceva ce poate vedea oricine la orice pas, ca o chestie pe care am trăit-o, din care unii pot învăţa ceva (fără ca asta să însemne că din tot ce scriu sau zic se poate învăţa ceva) sau, pur şi simplu, o chestie care mi-a atras atenţia.
Mă întreba cineva, acum ceva timp, cum fac să scriu aşa pe blog. I-am zis că tot ce fac e să îmi aleg un subiect şi să bat câmpii pe marginea lui, iar la sfârşit, să mă uit ce iese. Şi asta este chiar tot ce fac. Şi da, este la fel de uşor cum pare, dar poate nu mă chinui să scriu cât mă chinui să mă gândesc despre ce să scriu. Subiectul e cel mai greu de ales în momentul în care ai o mie de idei în cap, iar atunci când vrei să te agăţi de una, dispar toate.
Inspiraţia îmi vine noaptea, undeva între miezul nopţii şi ora două. De-aia stau aşa de târziu, pentru că ştiu că în timpul zilei nu sunt în stare să gândesc. Pentru că ziua mă iau cu altele. Mai vorbesc cu cineva, mai dau un mail, beau o cafea, fumez o ţigară, desenez, pun o scrisoare la poştă, mă duc la baie, mănânc, sună telefonul şi aşa nu mă mai aleg cu nimic din zi. Pentru că trebuie să îmi şi scriu, să iau o pauză, să mă plictisesc măcar cinci minute şi să visez cu ochii deschişi. Dacă nu fac asta, nu pot să scriu nimic.
Şi am bătut câmpii şi de data asta. Pentru că asta este absolut tot ce fac. Şi dacă îmi întreb prietenii de subiecte, este pentru că îi am şi pentru că mereu or să mă ajute. Cum am zis şi la început, inspiraţia mea vine dintr-o grămadă de locuri.