"Aşa trebuie să te exprimi!"

Stau şi mă gândesc. Pun din nou sub semnul întrebării inteligenţa şi cât de cât cultura românilor între paişpe şi douăzeci de ani care au fost crescuţi în sistemul românesc. Voi face referire la băieţi, de data asta. Rog băieţii care vor citi asta să nu îmi zică că fac asta pentru că nu suport băieţii în general. Chiar din contră. Ei reprezintă o foarte mare parte din vieţile noastre. Ca prieteni, amici, cunoştinţe, rude, suflete pereche sau altele. Şi nu vorbesc din cărţi, vorbesc din viaţa mea. Totuşi, voi vorbi despre ei pentru că mi s-a întâmplat frecvent şi şi în cazul ăsta, cel care m-a făcut să scriu asta e băiat. Nimic mai mult. Nu am nimic cu băieţii în general!
Revenind. Plictisindu-mă prin melodii pe YouTube, mă ia unul în vorbă pe messenger. Încercările mele repetate de a-i da de înţeles că nu am chef de el nu au dat roade. Pe parcursul discuţiei noastre ce nu a durat mai mult de zece minute, mi-am dat seama că era prea mult să îi cer să citească printre rânduri.
Bine, am început să fac cunoştinţă cu individul. El, băiat la cinşpe ani din Piteşti, îmi zice că învaţă în Bucureşti. Îl întreb la ce liceu, îmi răspunde "mate-info". Mă întreabă în ce liceu sunt eu, îi zic că nu mai sunt în ţară. Individul înţelege total altceva decât ce vroiam eu să zic. Reformulez de două ori, într-un final, înţelege şi ataşează la situaţie un răspuns care i-a scris pe frunte cu marker permanent "prost cu diplomă". Individul îmi zice cu tupeu, după cea de-a doua reformulare a mea, "aşa trebuie să te exprimi, domnişoară".
Voi trece peste apelativul "domnişoară" care mi se pare total nepotrivit pentru un context în care aveam de cel puţin cinci ori mai multe cărţi citite decât el şi voi spune doar că, să mă scuzaţi, (şi vă rog să mă contraziceţi aici, dacă simţiţi nevoia) consider că formulez destul de clar frazele. Nu sunt niciun fel de Eminescu în vorbirea cursivă.
Am lăsat baltă dialogul care, evident, nu ajungea în niciun punct inteligent, dar stau şi mă întreb. Ce a învăţat el din viaţă până la cinşpe ani? Ce i-a rămas lui în cap? Câte cuvinte ştie să folosească cu succes? Cât are la română? Cine la trecut clasa până într-a zecea şi cum doamne iartă-mă să ajungi la cinşpe ani şi să nu poţi să înţelegi ce îţi zice una care trebuia să fie a opta în ţară?
Măcar de ar fi singurul în situaţia asta. Dar nu e! Că dacă ar fi fost, poate nu mai făceam postarea asta acum. Am ajuns să mă îngrozesc de ce poate fi în capul unor fiinţe (în special al masculilor speciei umane), dar poate că nu e vina lor. Nu dau vina pe sistemul românesc în totalitate pentru că, aşa cum scoate analfabeţi, scoate şi oameni cu carte, oameni deştepţi şi instruiţi. Ce e păcat e că nu ştiu dacă sunt mai mulţi cei care cât de cât ştiu să scrie fără limbaj de chat şi înţeleg o frază când o zici prima oară sau cei ca tipul care mi-a demonstrat că prostia şi incultura nu au limite uneori.
Repet, nu am nimic cu băieţii în general. S-a întâmplat ca el să fie băiat şi oricum, am întâlnit mai mulţi băieţi de genul lui decât fete. Nu că nu ar fi şi fete. Ştiu că sunt. Am întâlnit. Prin urmare, nu stereotipizez pe nimeni. Am vrut doar să fac puţin haz de necaz, deşi nu e de râs chiar de loc. Şi sunt sigură că fiecare dintre noi a întâlnit pe cineva de genul ăsta.
România e o ţară frumoasă. (Uneori) păcat că-i locuită.