Anturajul meu

Şi niciodată nimeni nu va înţelege,
Din anii ce-au trecut, cum pot să ne lege
Lucruri banale, simple, dar totuşi importante,
Sau cum de nu dăm doi bani pe bani sau haine elegante.
Pentru că, ăsta-i adevărul, ne doare-n cot cu ce te-mbraci
Şi dac-ai învăţat din viaţă, fii sigur că o să ne placi.
Am fost mereu oameni cu vicii, în anturaje uneori
Care zâmbeau când îi vedeai şi erau cu capu-n nori.
Pe bordură stăteam toţi cu câte-o bere şi ţigări
Spunând "mai stai până când pleacă şi ăla şi încă vreo doi"
Şi te trezeai pe la opt seara că încă mai erai cu noi.
Anturaj prost, ar zice unii, dar ca copilul să-ţi înveţi
Să se ferească de nişte chestii, lasă-l pe străzi, nu-ntre pereţi
Şi dacă dă de-ăştia ca noi, n-o să le facă, n-o zic eu
O zic şi el, şi ea, noi toţi, adică anturajul meu!
Şi suntem noi de noi întotdeauna şi aşa vom fi mereu,
N-o să ne pese cine eşti, cât timp nici tu nu dai un leu
Pe ce avem în buzunare, pe obiceiuri sau pe vicii
Sau cât nu eşti ca ăia care caută despre viitor indicii.
Principiul nostru-i următorul: viaţa-i un căcat şi trece,
Dar pân-o să murim cu toţii, ia-ţi şi tu o bere rece
Desfă-o, nu te mai stresa, bea-o-ncet, fumează, poate
Atâta timp cât stăm aşa, putem să trecem peste toate.
Şi a umbla cu noi nu-nseamnă doar să fumezi şi să bei
Înseamnă să-nţelegi din viaţă că orice căcat îţi dă idei
Despre ce-ai putea să faci cu tine şi cu unii-n jurul tău.
Şi ştiu ce cred alţii acum, dar chiar n-o să ajungem rău
Pentru că oamenii ca noi poţi să-i vezi la orice pas
Ei vor fi prietenii care or să-ţi spună "nu te las
Să te distrugi cum ne-am distrus noi pentru că tu mai mult poţi
Pentru că ai primit noroc în ziua când s-a tras la sorţi.
Şi poţi să te ridici de-aici şi să te bucuri de viaţă
Mai mult decât o facem noi dintr-un fum şi-o bere gheaţă."
Şi asta e o zi normală şi ai s-o vezi oricând la noi
Dacă vrei, vino şi tu să priveşti viaţa cu ochii goi.