Refuz să cred şi să-nţeleg!

Refuz să cred că toate astea se întâmplă. Nu! Nu e adevărat! Şi dacă este, refuz să cred că este. Refuz să cred că s-a terminat tot şi că sunt închisă aici, în sfera asta gigantică de cristal. În oraşul ăsta, în ţara asta! Refuz! Nu, nu vreau. Pentru că toate astea nu se întâmplă. Şi dacă se întâmplă, nu mi se întâmplă mie. Nu, se întâmplă altcuiva, altei fete din oraşul ăsta. Una care seamănă cu mine, care se comportă ca mine, care vă face să vi se pară că este eu, dar nu este. E ea şi ei i se întâmplă! 
Simplu, nu? Simplu ar mai fi ca toate astea să se întâmple uneia care e identică cu mine undeva prin vreun univers paralel. Din păcate, viaţa e viaţă şi e exact aşa cum e. Da, se întâmplă şi, mai mult, mi se întâmplă mie, dar refuz să cred şi să-nţeleg! Nu! Pentru că nu trebuia să fie aşa. Ceva ce îmi doream aşa de mult trebuia să mă facă fericită. Nu trebuia să mă trezesc la unu noaptea că încă mai plâng pentru ceva ce am lăsat acolo când am plecat, nu trebuia să mă trezesc că am pierdut mulţi oameni cândva dragi mie, nu trebuia să am stresurile pe care le am, nimic nu trebuia să fie cum e! Refuz să cred că e aşa! Refuz să cred că trebuie să accept asta. Refuz să înţeleg că nu pot schimba nimic. Refuz să cred că timpul nu poate fi dat înapoi, că voi face ce vreau şi voi regăsi ce iubesc doar două luni pe an, refuz să cred şi să-nţeleg toate chestiile astea! Nu, da? Am stabilit că astea nu se pot întâmpla. Şi dacă se pot întâmpla, nu mi se pot întâmpla mie. 
Refuz să cred că sunt la liceu. Nu de alta, dar nu mă face să mă simt cu nimic mai bine. Refuz să cred şi să-nţeleg că aici "am un viitor", cum le place lor să zică. Refuz să cred şi să-nţeleg că mai am încă zece ani s-aştept. Refuz să cred că nu pot schimba nimic. Refuz să cred şi să-nţeleg că depind de cineva şi că nu pot decide pentru mine. Refuz să cred că ceva poate merge mai prost decât deja merge la ora asta. Refuz să cred şi să-nţeleg că a venit timpul să mă schimb. Refuz să cred că ar trebui să mă gândesc de două ori. Refuz să înţeleg când mi se spune "nu mai fi aşa de radicală". Refuz să cred şi să-nţeleg că ar trebui să fac altceva cu viaţa mea. Refuz să cred că ar fi mai bine pentru mine să privesc mai în perspectivă (de parcă voi aţi şti ce-o însemna asta când mi-o ziceţi, dar mi-o ziceţi că vă sună vouă mişto să nu vă placă gândirea altora).
Refuz să cred că sunt aici şi că există tot ce mă-nconjoară. Mai pe scurt, refuz să cred şi să-nţeleg că am fost atât de inspirată încât am plecat dracului din ţară, încât totul parcă merge din rău în mai rău, deşi am tot ce vreau, cum refuz să cred şi să-nţeleg că toate astea mi se întâmplă mie!