Simt nevoia de a-ţi mulţumi

Da, simt nevoia de a-ţi mulţumi. Simt nevoia de a-ţi mulţumi pentru că ai fost acolo când am avut cea mai mare nevoie de cineva care să fie la fel ca mine. Pentru că, deşi aveai problemele tale, le-ai ascultat pe ale mele, pentru că ai avut răbdare să faci asta şi pentru că m-ai înţeles mereu.
Îţi mulţumesc pentru că, deşi a fost o perioadă în care relaţia s-a mai răcit, nu am renunţat nici eu nici tu şi am fost acolo una pentru cealaltă. Totuşi, cred că ăştia zece ani de când ne ştim îşi spun cuvântul. Alt motiv pentru care prietenia asta stă în picioare nu găsesc. 
Îţi mulţumesc pentru că nu ai încercat să mă schimbi, pentru că ai fost în stare să îţi dai seama că sunt cum sunt şi n-ai ce-mi face. Îţi mulţumesc pentru că ai avut încredere în mine când nici eu nu aveam. Pentru că mi-ai întins o mână şi m-ai ajutat să mă ridic când credeam că e imposibil să mai reuşesc. Pentru că m-ai făcut să îmi dau seama, fără a îmi zice ceva, că mai pot schimba ceva la mine, că pot să o iau pe alt drum şi că o să-mi fie bine. 
Îţi mulţumesc pentru că din cauza ta mi-am făcut blog. Îţi mulţumesc că l-ai citit şi că, prin el, m-ai înţeles, pentru că mi-ai zis "asta e ok, dar acolo mai poţi lucra un pic", pentru că mi-ai zis "ştiu cum e" şi nu "lasă că o să fie bine". Pentru că ai fost tu şi, într-un fel, ai fost la fel ca mine. Pentru că ai ştiut când era cazul să nu te mai bagi, pentru multe.
Îţi mulţumesc pentru că nu te-ai schimbat, ca restul, şi că ai rămas aceeaşi tu. Acelaşi om cu care puteam să vorbesc orice fără să îmi fie frică de nimic. Pentru că mereu ai fost aşa şi pentru că aşa ai rămas.
Sunt atâtea chestii pe care le-ai făcut pentru mine în toţi anii ăştia şi pe care nu le-am scris aici. Sunt multe pentru care simt nevoia de a-ţi mulţumi, dar niciodată nu avem cuvinte pentru a le spune celor dragi cât de mult contează pentru noi. 
Pentru restul care citiţi postarea, nu vreau să vă simţiţi aiurea sau să îmi săriţi în cap. Am vrut să fac postarea asta pentru ea pentru că am realizat recent că e unul dintre oamenii cărora chiar le pasă şi de la care chiar nu mă aşteptam să le pese. Nu zic că e cel mai important om din existenţa mea, dar m-a frapat chestia asta şi punct. Simt nevoia să îi mulţumesc. Şi o fac pe calea asta pentru că ştiu că o să citească şi o să se simtă. 
Îţi mulţumesc enorm!