Încotro alerg?

Ştiu, poate e vina mea. Poate am rănit oameni prin tot ce fac şi am făcut, dar pe asta n-o meritam, sincer. M-a lovit nu ca o palmă, ci ca un adevăr rece. M-au ajuns consecinţele. Am visat ploaie. Mi-a venit vremea să plâng. Credeam că am greşit cu toate. Acum văd câtă dreptate am avut. Îmi doream să nu fie aşa.
Nu ştiu ce se întâmplă. Una văd şi alta aud. Oameni diferiţi îmi spun lucruri diferite. Cine mă minte? Cum şi când am să pot să fac şi eu ceva să-mi fie bine pe termen lung? Când?! Am obosit să tot alerg după nimic şi să ajung nicăieri. Nu mai vreau. Nu mai pot. Şi totuşi nu vreau să accept sfârşitul ăsta.
O să cad de sus. Şi o să mă doară.

Vineri 13

Ha!
Vineri 13, ghinion, trei ceasuri rele, bla bla bla... Să muriţi voi! Am avut o zi extraordinară!
M-am dus la ce ore am vrut, am terminat materia la info, ultimele două ore jumate pe care le-am stat în şcoală s-au rezumat la o singură sală care mi-a asigurat una bucată microfon, chitară electrică, chitară acustică, una bucată amplificator pe care să mă aşez, o prietenă foarte bună cu care lucrez la piesa pentru concert şi curent electric. E vineri!
Săptămâna s-a terminat, mâine am ultima lecţie de chitară pe anul ăsta, mâine seară am programată o petrecere şi jur că de data asta nu îmi mai las şansa să treacă pe lângă mine!
Azi a fost genial, mâine va fi şi mai bine. O simt. Luni îmi termin proiectul la muzică, marţi am repetiţie pentru concert, miercuri am două ore libere, joi - concertul şi totul sau nimic, vineri e ultima zi de şcoală. Dup-aia intru în ieşiri.

*când viaţa îţi dă lămâi, cere-i şi Martini!

Plouă stupid

Aud doar stropi reci bătând.
Confuza ploaie
Îmi scrie azi pe geam
Rândurile curg şiroaie,
Pomii de la vânt se-ndoaie.
Ţin minte vara cum eram.

Totul e rece şi e gri.
Nimic nu se mai înţelege,
Cuvintele se roagă în tăcere
Şi nu vor să se lege,
Ceasul înainte merge.
Aş vrea să-mi daţi, vă rog, o bere.

Anotimpul se termină.
Fantezia nu-i greşită,
Ploaia tace fin,
Iar dorinţa ne-mplinită
Stă pe masa prăfuită.
Închei strofa cu-n suspin.

Din ploaie ne-am născut

Ploua când am ieşit prima oară. Ploua în noaptea aia în care te-ai gândit să nu mă laşi să dorm ca să vorbim jumătatea aia de oră. Ploua azi când am plecat acasă şi ploaia m-a făcut să mă gândesc la toate astea. Poate de-aia am visat ploaie, mai ştii? O fi un semn bun. Şi de obicei, cred în cheia viselor şi în ce spune că visele înseamnă, dar de data asta cred că am înţeles cum trebuie. 
Mâine am interviu. Nu ştiu ce am să le răspund la întrebări, dar am câştigat deja. Am încrede în mine, deşi nu înţeleg de ce. Aştept petrecerea şi concertul. Nu îmi mai e frică de nimic. Totul o să fie bine! M-am făcut optimistă.

Nopţi prea lungi

E noapte. Plouă îngrozitor. Aud numai apă curgând şi stropi bătându-mi anxioşi în geam. E târziu şi sunt obosită. Sunt gata să pun telefonul jos şi să mă culc, să mă întorc pe partea cealaltă şi să îmi las ochii obosiţi să îşi aibă orele de linişte pe care mi le cer de când m-am trezit dimineaţă. 

Las telefonul pe noptieră şi încerc să îmi găsesc o poziţie comfortabilă. Telefonul vibrează. Mă răsucesc să îl iau, îl deblochez, şi îngheţ pentru o secundă în poziţia în care eram. Îngerul! E trecut de miezul nopţii, iar el îmi scrie. Oboseala se duce naibii. Mă simt ca după zece ore de somn şi două cafele. Îi răspund. Începem să vorbim. Îşi cere scuze că n-a venit cu mine la festival, mă întreabă cum a fost şi cu cine am mers până la urmă. Îi explic. Ne ciondănim aiurea ca doi copii care se bat pe o jucărie stricată. La un moment dat, ne oprim şi râdem.

Afară plouă. Camera mi se umple de o lumină albă. Îmi ia ceva să îmi dau seama că fulgerase. Nu mai stă mult şi tună. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să mă sperii de aşa ceva, dar acum s-a întâmplat. De ce? Nu ştiu. O fi oboseala? O fi el? Mă simt aşa mică şi vulnerabilă în jurul lui, dar nu mi-e frică de nimic. Ştiu că orice-ar fi, nu va lăsa nimic să-mi facă rău, dar el e departe acum şi eu nu aş cere nimic mai mult decât o îmbrăţişare strânsă şi un "sunt aici" şoptit peste zgomotul ploii de-afară. 

Ce păcat! mă gândesc. Ce păcat că el nu ştie toate chestiile astea şi cât înseamnă pentru mine! Şi vreau să-i spun, dar în timp ce eu mă pregătesc să-i scriu, el îmi spune că se bucură că am avut o zi mişto, mă roagă să am grijă de mine şi îmi urează noapte bună. Nu îl rog să stea. Îl las să plece gândindu-mă la faptul că într-o zi, o să fie bine şi pentru mine. 

Azi? Azi m-am trezit şi încă ploua. Ploaia m-a dus cu gândul la el şi la noaptea trecută. Mă gândesc că poate mi-am interpretat eu greşit visele sau poate nu am aşteptat suficient de mult. Nu ştiu. Un singur lucru e sigur: de mult nu am mai iubit aşa.

Cer alb

Obosită, aşa mă numesc. Nu sunt în stare de nimic. După o zi de muzică bună şi prieteni şi mai buni, multe multe cutii de suc şi foarte mare zăpăceală, asta sunt eu stând întinsă în pat. Mă numesc obosită.
Cerul e alb. Afară plouă. Eu stau şi mă uit pe geam. Aş zbura la nori, dar cu ce aripi. Îngerul meu, mi le împrumuţi pe ale tale? La naiba cu îngerul! Am visat că-l sărutam. E al meu trup şi suflet, dar nu-l voi avea niciodată. O simt. Doare.
Azi sunt împrăştiată. Nu ştiu nici capul unde mi-e. Sunt confuză, sunt făcută bucăţi. M-am îndrăgostit din nou... Obosită mă numesc.
Cerul e alb. Nicio frunză nu mişcă. Eu nu-mi mai simt nicio bucăţică din corp. Mă simt ciudat. Azi e o zi ciudată, iar eu mă simt ca o mediocră. Azi sunt la pământ. O să-mi dau singură mâna şi am să mă ridic, ca de obicei... Dar toate astea nu azi, mâine.

Ea de ieri şi eu de azi

Blugi negri, bocanci grei, primul tricou care i-a picat în mână, şapca de la Smell, hanoracul ăla vechi pe care îl iubeşte atât de mult, nelipsita eşarfă neagră cu craniile alea mari şi o haină neagră lungă. Şi-a pus gluga peste şapcă pentru prima oară în viaţă. Rujul roşu aprins i se ştersese uşor pe la colţurile gurii. Genele încărcate de rimel nu îi ajutau ochii obosiţi să stea deschişi cum trebuie. Şi-a luat chitara în spate, geanta pe umărul drept, şi-a pus ochelarii de soare la ochi şi a plecat de-acasă. Păşeşte apăsat şi se uită doar înainte. Nu aude decât muzica din căşti. S-a izolat de tot de lumea din jur. Nu îşi mai simte nicio bucăţică din corp. Totul o doare.
Eu de ieri a început prost şi a terminat bine. Pe urmă, a dat noaptea pe repede înainte şi am început să am tot felul de vise ciudate şi totul a luat-o în jos. Am visat ploaie. Am visat un om care fugea de mine. Am visat o şcoală dărăpănată şi eu eram în ea. Am visat oameni care îmi purtau hainele. Am visat culori şi petreceri şi cluburi, am visat o noapte oribilă. Am visat o lampă cu gaz. Am visat numai lucruri vechi şi numai lucruri nasoale.
Ai mei se ceartă. Am visat ploaie. Am să plâng. Asta înseamnă ploaia în vise. Hai să ne distrăm. Viaţa mea iar crede că îmi e prea bine ca să merg mai departe.
Aş vrea să plec, dar îmi stă părul aiurea şi vreau să îl spăl diseară, nu acum. Aş vrea să plec, dar afară plouă şi nu am chef să îmi iau umbrela la mine. Aş vrea să plec, dar nu am chef de Luca azi. Aş vrea să plec, dar nimic nu merge cum ar trebui să meargă. Azi stau şi ascult muzică. Ar trebui să fac nişte teme pe care mi le fac printre picături. Ar trebui să plec, să îmi găsesc un refugiu, să nu mă mai gândesc. Ar trebui să vorbesc cu cineva şi ştiu şi cu cine, dar nu vreau să o fac azi. E prea devreme. Îl las să-şi mai revină. Dedic ziua artei. Fac muzică. Lucrez pentru concert. Mai sunt trei săptămâni.
Aş vrea să fac multe, dar nimic nu merge bine. Am visat ploaie. Mi-e frică de ce va urma.