Mediu

Intru, mă descalț, îmi dau geaca jos și mă așez. Molly se așează lângă mine, iar mătușă-sa Lynn, pe fotoliu. Îmi explică să nu vorbesc mult și să nu-i spun nimic, că vrea să afle totul singură.
- Văd o femeie, îmi spune. Și mi-o descrie pe bunică-mea. Mă prind imediat că e ea. Îmi spune ce vede. Sunt chestii pe care nu ar avea cum și de unde să le știe. Unele sunt banale. 
- Le ai cu muzica, bunicul maică-tii a luptat în război, mănânci mulți cartofi. Bunică-ta ar vrea să mănânci mai multă pâine (ceea ce nu mă surprinde, că mereu mă bătea la cap cu pâinea) și mai multe legume verzi. Te doare capul de la ciocolată și cașcaval. Uneori, te simți foarte singură și, dacă nu ai grijă, singurătatea asta a ta poate da în depresie. Ai plâns din ceva de curând, dar nu a fost așa, o chestie de moment. Ai suferit în tăcere ceva timp până să-ți dai drumul. Ce face maică-ta? Te îndepărtezi de ea și nu e bine. Vrei să-ți faci unghiile. Ai mai multă grijă de pielea ta decât de obicei, în ultimul timp. Nu știi să te ții de bani. O sumă mare a fost cheltuită recent. Ai vrut să-ți faci pedichiura cu pești. Cineva are coșuri, e de la hormoni. A fost cumpărată o geantă. Ți-ai luat o roche nouă, una simplă și n-a fost incredibil de ieftină, dar nici scumpă.
- E asta de pe mine, îi răspund. Râdem toate trei.
- Taică-tău are probleme cu banii. Cineva în jurul tău a avut probleme cu unul din dinții din față. Ai o conexiune cu Germania.
- Am prieteni de familie acolo.
- Da, ăia. Ăia sunt buni, confirmă ea și trece la chestii mai neașteptate.

- Bunică-ta a murit de ceva în jurul stomacului. A avut o problemă cu ceva. Nu știu ce a fost. Ai în familie pe cineva care se roagă și a avut un câine. (Am, pe bunică-mea din partea lu' tata.) Bunică-ta a fost fericită să moară. N-a vrut să lase în urmă suferință. Se gândea la soțul ei, că o să fie acolo cu el. Cineva din familia bunică-tii... De fapt, cineva din predecesorii tatălui ei. Unul din ei era dintr-o familie nobilă din Spania. A adus bani în familie.
- Nu știu, îi răspund.
- Normal, că n-ai de unde. Interesează-te daca s-a ocupat cineva de arborele vostru genealogic. Ar fi foarte curios. Ai scări în casă. Ai să te împiedici de ele, dar n-o să ți se întâmple nimic grav. Ce poate fi cel mai rău e să îți scrântești glezna, dar fii atentă totuși. Ai să fii într-o mașină foarte elegantă în următoarele două săptămâni și o să ai parte de o surpriză. (Balul!) Maică-ta a fost într-o relație serioasă înainte să-l cunoască pe taică-tău. Maică-ta asta vrea să facă ceva. Are nevoie de un imbold. Ajut-o!

E prea mult de povestit. Mătușa acestei Molly este mediu. Mi-a făcut mai mult bine într-o oră decât alții într-o viață. Sunt bine, asta e clar. Acolo unde ești, mamaie, mersi că ai grijă de mine așa cum sunt eu.

Ai plecat

Am scris despre el prea mult. Mă uitam acum câteva zile la postările mai vechi. Am realizat că, de fapt, o mare parte din blogul meu este ocupată de el. Nu sunt sigură dacă merită sau dacă asta e ce vreți să citiți (spre exemplu, eu nu suport să citesc bloguri ale căror autori nu scriu decât despre persoana fără de care nu își văd viața), dar nu am ce face.
Azi a fost ciudat. De fapt, e ciudat de ceva timp. Ești peste tot. Tot ce faci e în fața mea și, cu cât te apropii mai mult, cu atât mai aproape te vreau și cu atât mai mult. Nu mă meriți. Știu asta. Nu mă meriți, dar te vreau. Te vrea corpul și sufletul din mine. Nu ești cel de care am nevoie, dar ești cel pe care îl vreau. Mereu ai fost așa. Așa vei rămâne.
Ai plecat ca un fraier. Ai plecat fără să înțelegi ce erai tu pentru mine în secunda aia. Eu sunt și mai fraieră pentru că, deși a trecut atâta timp și, deși s-au întâmplat toate lucrurile care s-au întâmplat, încă te mai iubesc ca o copilă. Inima mea încă mai e la tine în buzunar, dar tu nu știi asta și o să treacă mult timp până când îți vei da seama.
Nimeni nu te va putea înlocui perfect. Involuntar, mai devreme sau mai târziu, îi voi compara pe toți cu tine. Te vei întoarce. Încă am o datorie de plătit. Încă am niște favoruri de întors.
Nu te întoarce acum! Nu ai fi în stare să mă vezi plângând fără să știi de ce și totuși, să mă iei în brațe fără să spui un cuvânt.

Da...

Neaţa! Ştiu că n-am mai scris de mult. Scuze. Mă ţin de luni să vă povestesc de un proiect în care m-am băgat şi tot nu sunt în stare. I-am dat unei prietene un mail despre asta. Cred că am să-l pun şi aici, dar nu acum.
Postez de pe telefon, de-aia nu am poză. Nu mai am laptop. Mi-au spart casa joi. Până îmi vine ăla nou, aşa o să vorbim. Eu am să vă scriu cel mai probabil din pat şi voi o să citiţi, când aveţi timp, din spatele unui monitor decent.
Mor! Mor pentru că mi-au luat numai ce foloseam zi de zi. Mor pentru că mi-am pierdut toate fişierele. Mor pentru că trebuie să aştept să-mi vină altul nou. Or să moară şi hoţii de blestemele lu' bunică-mea de-acolo, de unde e. Ea mi-l luase şi ştiu cum ar face dacă ar afla. Dar ştie. Le vede pe toate de-acolo, din cer.
Revin cu informaţii despre proiect când voi avea o modalitate normală de a da copy-paste. Mii de scuze!

Steluţă căzătoare

Ştii, mi-am amintit de tine astăzi fără niciun motiv, aiurea, aşa, că mi-a venit mie. Spălam vasele şi mi-am adus aminte de anul ăla în care am fost la mare şi îmi povesteai de o tipă pe care eu nu mai ştiu cum o chema. Avea o legătură cu Mark, dar nu mai ştiu ce fel. Pe el nu puteai să-l suporţi. De ea îţi părea bine că îşi dădea în petec şi că lumea îşi dădea seama în ce anturaj prost intrase.
De la asta, mi-am amintit de Mark şi de Carla sau cum dracu o chema, care era cu el. Mi-am amintit de profesor şi de ce om deosebit era. Mi-am amintit de toată povestea ăstora doi şi a relaţiei lor pe care, la vârsta pe care o aveam atunci (10-11 ani), nu am prea înţeles-o. Şi a venit ziua în care mi-ai zis că a murit din cauza lor, pentru că aceşti doi copii l-au distrus mental şi fizic. Mi-ai promis că, de-acolo de unde e, mă vede şi că mereu am să rămn delfinaşul, ăla care habar n-avea să înoate.
Nu ştiu de ce, dar de la asta, tot spălând la vase, mi-am amintit de ziua aia în care te-a sunat nu mai ştiu cine să îţi spună că a murit cineva cu care ai lucrat. Şi mi-ai zis atunci "o să vină o zi în care o să o sune cineva pe asta să-i spună că am murit eu". Nu te-am băgat în seamă, dar azi realizez că aşa e. Oare aia acum ştie motivul pentru care nu mai poate da de tine? Oare ştie de ce au fost desfiinţate numerele de telefon? Oare îşi mai aminteşte cineva de tine aşa cum o fac eu? Mi-e frică de răspunsuri.
Mi-e dor de tine. Te poti intoarce pentru o zi măcar ca să mă cerţi şi să mă ierţi, cum o făceai mereu?