În spatele unui viciu

Mă dau jos din pat. În cameră e semi-întuneric, dar nu văd mai nimic. Mergând, ating fără să vreau corzile de la chitară. Aud un uşor sunet al corzilor deschise. Merg mai departe până în celălalt capăt al camerei. Deschid sertarul şi îmi caut ţigările. Nu reuşesc să îmi dau seama prea bine care e pachetul desfăcut şi nu îmi găsesc bricheta, dar până la urmă, îl nimeresc şi îmi amintesc că îmi pusesem bricheta în el. Mă întorc în pat, deschid geamul şi fumez pe fereastră. Fac un pas mai nu ştiu cum şi aud suspinul stins al noului meu deşteptător. Nu mă prea interesează nimic în afară de ţigara mea. 

E altă seară în care mă ascund în spatele unui viciu. Astea patru zile libere au fost toate la fel. Perfecte până am intrat în casă. Extraordinare şi apoi ruinate epic de către ai mei seara. Ştiu că o zic a mia oară, dar m-am săturat. Ei şi ce dacă? O spun de parcă aş putea face ceva în privinţa asta. Bine, pot, dar nu pot acum. O să pot la vară. Sau mă rog, la sfârşitul lui iulie. Atunci o să pot. Când o să mă întorc şi eu în sfârşit acasă şi când am să pot jura că nu mai fac niciodată prostia de a pleca. Dar până atunci mai e, iar a spune acum că m-am săturat şi că nu mai suport este egal cu zero, din moment ce nu pot schimba nimic încă.

Totuşi, mă enervează situaţia. Fumez, dar nu prea ştiu de ce. Ştiu că dacă nu aş fuma, aş face cine ştie ce altă tâmpenie ca să mă descarc. Ce tâmpenie, nu ştiu, dar mai bine aşa, nu? Nu ştiu ce m-ar ajuta să mă descarc mai bine decât o ţigară, da, am înţeles, dar de ce e nevoie de asta? De ce nu poate fi totul normal şi ok si perfect în regulă? De ce nu îmi poate fi şi mie uşor, cum le e altora? Sau bine, nu tocmai uşor. Poate că nu am folosit cuvântul potrivit, dar de ce nu pot avea alte probleme? Probleme care să nu implice descărcatul nervilor în vicii. Urăsc să fac asta (nu să fumez, ci să mă calmez pe calea asta) şi totuşi o fac. De ce, de ce, de ce, de ce? De ce trebuie tot în jurul meu să fie în halul în care este?