Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

marți, 3 mai 2011

Minunată târâtură

I-am citit blogul. Nu tot, recunosc, din cauză că este puţin cam târziu şi cam am de gând să mă culc. Dar, fii fără grijă, îl voi citi pe tot mâine.
Vreau să spun că, după titlu, nu mă aşteptam să fie chiar ce este. Citindu-l, am realizat că era. Şi m-a lăsat puţin panou. M-am întrebat cum de are curajul să spună despre ea asemenea lucruri. Apoi, mi-am dat seama că am avut şi eu o perioadă în care am avut puţin din gândirea ei. Mi-am dat seama că, dacă eram în locul ei, nici mie nu mi-ar fost ruşine să spun ce sunt oricui îmi ieşea în cale.
Ea? O curvă. O femeie care a iubit până nu a mai suportat să iubească şi care a ales o cale cam radicală pentru a scăpa din lanţurile iubirii. Nu am dreptul să o judec. Repet, poate aş fi făcut acelaşi lucru. Nu îi mai pasă de ce cred ceilalţi despre ea. Este ce este şi nu o interesează altceva.
Din cauză că şi eu cunosc câteva elemente de psihologie, aş fi în stare să spun multe despre motivul real pentru care face toate astea, dar nu vreau. Pentru că, într-o oarecare măsură, chiar o înţeleg. Trebuie să spun, te respect, divină creatură care ai ajuns ce eşti. Nu vreau să o spun pentru că mi se pare că sună dur din gura mea să te numesc o curvă, deşi tu însăţi repeţi în nenumărate rânduri că eşti una.
Nu ştiu cine eşti, nu ştiu cum te cheamă, nu ştiu câţi ani ai, dar trebuie să spun. Te admir. Eşti puternică, în felul tău. Alta, în locul tău, ar fi fost la pământ mult timp după care şi-ar fi găsit un alt idiot să îi jure că o iubeşte şi istoria s-ar repeta la nesfârşit. Tu, în schimb, ai ales să fii uşor diferită de restul. Ai ales drumul care ai crezut că te va face fericită. Dacă ţi-ai făcut mai mult rău decât bine, asta numai tu poţi să decizi.
Pe final, o mai zic o dată. Te respect, minunată târâtură, şi nu te judec. Îmi placi. Aş vrea să am puterea de a trece peste toate, aşa cum o faci tu.

4 comentarii:

  1. Mda... Pacat ca unii oameni sunt prea incantati sa calce drumul de nenumarate ori batatorit cu sangele pacatelor altora... Well, stii cum sa zice, drumul spre Iad e pavat cu intentii bune.

    Dar ce nu suport si nu pot privi e... Auto-distrugerea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Vreau si eu sa citesc blogul "minunatei taraturi" pentru ca m-ai facut curioasa :]]
    Ma...oameni din astia sunt la tot pasul, mai mult sau mai putin, doar ca noi nu i-am gasit inca.
    Daca te uiti in jur, poti gasi n si n exemple mai mult sau mai putin demne de urmat, nu trebuie decat sa studiezi o persoana si daca intr-adevar vrei asta , gasesti ceva bun in acea persoana .
    Adica, pretty much what you did.Ai gasit ceva bun intr-o tipa careia se pare ca nu ii prea pasa de reputatie si nu are stima de sine , din moment ce se numeste o "curva" .Ori asta, ori tipa e prea down ca sa recunoasca si incearca sa mascheze ce simte prin postarile alea.
    Respect pt. k esti una din putinele persoane care nu vede doar defectele unui om!

    RăspundețiȘtergere