Minunată târâtură

I-am citit blogul. Nu tot, recunosc, din cauză că este puţin cam târziu şi cam am de gând să mă culc. Dar, fii fără grijă, îl voi citi pe tot mâine.
Vreau să spun că, după titlu, nu mă aşteptam să fie chiar ce este. Citindu-l, am realizat că era. Şi m-a lăsat puţin panou. M-am întrebat cum de are curajul să spună despre ea asemenea lucruri. Apoi, mi-am dat seama că am avut şi eu o perioadă în care am avut puţin din gândirea ei. Mi-am dat seama că, dacă eram în locul ei, nici mie nu mi-ar fost ruşine să spun ce sunt oricui îmi ieşea în cale.
Ea? O curvă. O femeie care a iubit până nu a mai suportat să iubească şi care a ales o cale cam radicală pentru a scăpa din lanţurile iubirii. Nu am dreptul să o judec. Repet, poate aş fi făcut acelaşi lucru. Nu îi mai pasă de ce cred ceilalţi despre ea. Este ce este şi nu o interesează altceva.
Din cauză că şi eu cunosc câteva elemente de psihologie, aş fi în stare să spun multe despre motivul real pentru care face toate astea, dar nu vreau. Pentru că, într-o oarecare măsură, chiar o înţeleg. Trebuie să spun, te respect, divină creatură care ai ajuns ce eşti. Nu vreau să o spun pentru că mi se pare că sună dur din gura mea să te numesc o curvă, deşi tu însăţi repeţi în nenumărate rânduri că eşti una.
Nu ştiu cine eşti, nu ştiu cum te cheamă, nu ştiu câţi ani ai, dar trebuie să spun. Te admir. Eşti puternică, în felul tău. Alta, în locul tău, ar fi fost la pământ mult timp după care şi-ar fi găsit un alt idiot să îi jure că o iubeşte şi istoria s-ar repeta la nesfârşit. Tu, în schimb, ai ales să fii uşor diferită de restul. Ai ales drumul care ai crezut că te va face fericită. Dacă ţi-ai făcut mai mult rău decât bine, asta numai tu poţi să decizi.
Pe final, o mai zic o dată. Te respect, minunată târâtură, şi nu te judec. Îmi placi. Aş vrea să am puterea de a trece peste toate, aşa cum o faci tu.