Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Pleacă

Am încercat. Am vrut şi mi-am dat silinţa să fac totul să fie bine. Poate că, într-adevăr, karma există şi e aşa cum am zis atunci că e, dar totuşi nu cred. Eu nu ţi-am dat în cap cu nimic din ce fac. Ai aflat mereu de la mine, nu de pe facebook!
Nu pot să explic ce simt în momentul de faţă. Nu mai ştiu unde mi-e locul, sincer. Ce poate să mai meargă prost?! Nu, pe bune. Azi a fost o zi pierdută, sunt obosită ca dracu şi, abia când am intrat pe facebook, am aflat ce se întâmplă la trei ore distanţă de fapt. Frumos. Ce bine îmi pare că te gândeşti la mine în zilele în care nu vorbim... Asta era partea în care eu te cred?!
Nu ştiu, nu vreau să spun că nu îmi mai pasă, dar în secunda asta, nu vreau să te văd şi nu vreau să te aud. Nu am nevoie de tine. Am nevoie de spaţiu. Ţine minte, mereu, când nu vei aprecia o fată atât cât merită, o va aprecia altul.
Azi sper că, într-o zi, vei înţelege şi tu ce simt eu acum. Meriţi! Mâine am să fiu mai bine.

3 comentarii:

  1. Deci, aici sa inteleg ca s-a intamplat ceva legat de tine si de Mihai. Ok, trebuie sa vorbim atunci. ^^

    RăspundețiȘtergere
  2. stiu cum te simti.mi s.a intamplat exact acelasi lucru,cand "iubitul" meu caremi spunea ca ma iubeste,era intro relatie pe fb cu altcineva de cv timp...si eu am descoperit asta abia acum,din intamplare..:| m.am saturat sa nu fiu apreciata , sa ofer iubire,incredere,intelegere,timp,dedicare...et..:| si sa nu primesc nimic in schimb...dar poate...da,ne va aprecia altul..:|

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, m-a socat si pe mine putin cand am vazut :/

    Habar n-am ce sa zic. Ati trecut peste multe. Daca se merita si daca e sa fie, veti trece si peste asta. Daca nu.. atunci, nu stiu. Oricum, sper ca apele sa se linisteasca si nimeni sa nu se inece :)

    RăspundețiȘtergere