Cotidian

Sunt un specimen pe cale de dispariţie! După mult timp, am realizat de ce sunt aşa de diferită de restul, care mi-e carisma şi care mi-e parfumul. Mă înţeleg. Mi-a luat şaişpe ani să fac asta.
De curând, vorbeam cu cineva despre români şi despre problemele lor idioate. Da, recunosc, vă privesc din afară pe toţi şi îmi permit să văd unde greşiţi şi care vă sunt defectele pentru că m-am distanţat de problemă. Una dintre chestiile pe care le-am spus în ziua aia a fost faptul că se pune preţ pe lucruri fără valoare. Mai mult ne impresionează maşina vecinului decât tablourile pe care le are în casă. Mai mult ne impresionează casa în care stă şi caşcavalul pe care îl mănâncă (când am aflat că până şi caşcavalul a ajuns un lux, mi-a fost clar în ce hal am ajuns) decât cărţile pe care le-a citit sau felul în care vorbeşte. Sunt singura de-aici care moare când vede un peisaj frumos, un desen, un chip, un caracter, o scupltură, un oraş? Sunt singura? Câţi dintre voi v-aţi aşezat pe o bancă sau pe o bordură într-un loc oarecare şi aţi văzut frumosul din strada aglomerată de vizavi? Sunt singura care stă la şapte dimineaţa în aceeaşi staţie de autobuz şi se uită fascinată la faruri, la semafoare şi la lumini?
Mulţi mă consideră prea încrezătoare şi chestia asta mă face să par nesimţită şi înţepată de fel. Nu sunt prea încrezătoare, dar am încredere în mine pentru că ştiu unde mi-e locul. Orice femeie ar trebui să ştie unde îi e locul şi să nu accepte mai puţin decât merită. Nu mi se pare îngrozitor faptul că nu mă vând ieftin. Mi se pare chiar de apreciat. Poate sunt obiectivă când vine vorba de lucrurile în care cred. Poate.
Dar totuşi, câţi s-au întrebat vreodată ce valorează şi apoi au evaluat în detaliu cum sunt trataţi de fapt? Câţi chiar au făcut ceva ca să se ajute când şi-au dat seama că nu le mai convine situaţia? Mi-e greu să cred că sunt singura.
Sunt pe cale de dispariţie!