TT

Na că fac a 100-a postare despre ea. Nu pot să cred. Dacă citeşte asta, deşi mă îndoiesc, să îmi mulţumească.
Bine, de mine n-a scris nimic încă. Dacă vede asta, sigur o să scrie. Nu că m-ar deranja. Pe mine nu mă poate atinge orice ar face. Mie nu îmi strică imaginea o distrusă ca ea. Lumea ştie cine sunt şi ştie cine e ea. Mă rog, de ea ştie lumea din cauza blogului său minunat. Aşa a reuşit să atragă atenţia. Mai mult nu o duce capul. Eu, în schimb, nu mă ascund în spatele unor cuvinte care, până la urmă, nu înseamnă nimic.
Scriu despre ea pentru că m-a plictisit îngrozitor. Ştiu că îi fac reclamă, dar puţin îmi pasă. Şi, la o adică, să se simtă bine. În fine. Dacă ar fi să vreau să enumăr diferenţele dintre mine şi ea, aş putea să scriu o carte. Dar nu merită. Tot ce vreau să zic până la urmă e că o compătimesc. Este o copilă care caută atenţie şi cum altfel, dacă nu cu comentarii aiurea? Nu are tupeul să spună cine e din cauză că vorbeşte prea multe chestii care sunt neadevărate. Îşi dă cu părerea, vezi Doamne, este o ţară liberă şi are dreptul la o părere. Dacă tot îşi cunoaşte drepturile atât de bine, de ce oare nu ne-o spune cine e? Nu ar trebui să aflăm cine este ca să încercăm disperaţi să ne înconjurăm de persoane aşa de inteligente ca ea?
Bine, de ajuns cu metaforele şi cu sarcasmul. Nu am mare lucru cu ea, dar începe să mă plictisească, enerveze şi aşa mai departe. Mai pe scurt, am obosit s-o mai ascult. Am obosit să îi citesc blogul şi să văd toate tâmpeniile pe care le scrie. Azi, când am văzut postarea despre Raluca, am rămas de-a dreptul panou. În primul rând, fetiţo, fă-ţi control la ochi. Poza aia chiar arată bine. Eşti ca una care îmi zicea mie că nu îi plac cerceii pe care îi aveam într-o poză de-a dreptul artistică. Nu suport chestia asta.
Apoi, stau şi mă întreb dacă nu i-a zis nimeni niciodată că înţelegem ce zice şi dacă vorbeşte în română. Nu mă deranjază că scrie în engleză din cauză că nu m-aş prinde de ce zice sau ceva că, slavă Domnului, trăiesc unde trăiesc şi vorbesc engleză absolut în fiecare zi, dar ce vrea ea să facă prin chestia asta e să ne arate că ştie. Ştim că ştii, toată lumea ştie. Nu toţi o etalează atât de penibil, dar dacă nu suferim, nu înseamnă că nu am avea cu ce, ci doar că alegem să nu o facem.
Stau uneori şi mă întreb dacă crede că o să rezolve ceva prin ce face. Da, atrage atenţia după care văd că este absolut disperată, dar atrage ură. Ce om vrea chestia asta? Înţeleg că ai o problemă cu clasa noastră în special, dar chiar ţii neapărat să te înjure o clasă întreagă? Uite că ţi-ai atins scopul.
Na! Mă întreb de ce nu mi-oi fi făcut şi eu un blog separat pe care să spun toate astea şi mă întreb de ce nu mi-oi fi pus un nume fals, de ce nu mi-oi fi ascuns faţa şi de ce nu oi fi început să vorbesc engleză. A, stai. Cred că ştiu. Poate pentru că nu îmi e ruşine să spun în faţă ce cred, pentru că nu mă feresc să fac mişto de toţi distruşii şi pentru că sunt conştientă că nu e nevoie să vorbesc în engleză ca să mă înţeleagă românii.
Şi sincer, dacă se apucă să scrie despre mine pe blog, cum am zis şi la începutul postării, mi se rupe! Pentru că ştiu cine sunt şi ştiu că ai mei ştiu cine sunt. Şi nu o să facă nicio diferenţă una ca ea. Oricum nu sunt perfectă. Sunt doar mai bună ca ea. Plus că dacă chiar aş asculta tot ce zic idioţii gen despre mine, aş avea prea multe probleme.