Superficial

Stau şi mă uit pe facebook la româncele noastre frumoase. Fete de 14-15 ani. Şi totul pare cam la fel. Fond de ten cât cuprinde, creion cât mai negru la ochi, gene lungi şi grele, exces de rimel, roz neon, modele de leopard, gentuţe de-alea mici de nu îţi încape nici telefonul în ele, fuste scurte sau blugi strâmţi (de cele mai multe ori în culori aprinse sau negri), păr îndreptat cu placa şi dat cu fixativ şi buze care vrei nu vrei strălucesc în lumina puternică a blitz-ului. Asta este fata. Ce veţi vedea în jurul ei? Politehnica, parcurile mari din Bucureşti (în special Cişmigiu şi Herăstrău), scări, lacuri, alcool, ţigări, brichete, pahare, scrum, perdele de fum, narghilea şi lista poate continua la nesfârşit. M-am plictisit de acelaşi lucru din nou şi din nou. Şi ce este cel mai rău este faptul că pozele în care sunt cel puţin cinci dintre aceste elemente sunt cele mai comentate, cele mai apreciate, cele mai mişto şi aşa mai departe. De ce? Pentru că nu contează că încercăm să fim ceva ce nu suntem de fapt. Atâta timp cât place, este perfect.
Şi chiar mă întreb cine sunt eu ca să mă pun în calea lor. Cine sunt eu ca să le critic? Dacă lor le place aşa, perfect. Nimic împotrivă. Nu zic că eu nu fac absolut niciuna din cele de mai sus, dar eu nu îmi fac poze în halul ăsta. Ce este şi mai de plâns este că au lume în jurul lor doar pentru cum arată şi se cred importante. Şi nu e ok. Atrag pentru că sunt diferite, lumea vede că sunt apreciate pentru stilul lor original, iar aici intră în schemă instinctul de turmă. Chiar nu e ok!
Şi poate nu m-aş fi luat de asta dacă nu mi s-ar fi întâmplat şi mie. Azi am avut nevoie de machiaj pentru film. Fond de ten, rimel, creion, fard mov şi gloss vişiniu. În mod normal, eu nu arăt aşa. Nu mă machiez pentru că, una la mână, mi-e lene să o fac în fiecare dimineaţă (mai bine fumez o ţigară decât să mă machiez) şi a doua la mână, îmi distruge tenul. Azi l-am pus pe faţă la şcoală. Vreau să zic că toată lumea azi s-a uitat la mine. Mergeam prin şcoală şi toată lumea mă fixa cu privirea. Şi pe stradă la fel. M-am dezvăţat de asta din cauză că aici chiar nu se uită nici dracu la tine. Treci neobservat. Eşti invizibil. Azi toată lumea s-a holbat la mine.
Deci, chestia nu e doar la români. De ce se rezumă totul la cum arăţi? E vreo conspiraţie împotriva valorilor umane pe care le avem cu toţii? E vreo încercare de trend sau ce? Chiar nu mă prind. De ce trebuie să fim aşa de superficiali? De ce trebuie să ne alegem prietenii după cum arată, ce poartă şi câţi prieteni au? Nu e bine. Şi mă calcă pe nervi, dar presupun că nu pot să schimb pe nimeni după cum vreau eu, aşa că o să tac din gură, dar nu înseamnă că o să îmi şi placă. Oricum, am ajuns la concluzia că, din punctul ăsta de vedere, sunt două categorii de fete. Cele care se iau după ele şi se cred interesante pentru că fac ceva ce nu le reprezintă sau cele ca mine, care stau undeva mai la distanţă şi râd de nou-intratele pă trend.