Na că m-am întors!

– Atenție! Urmează un post lung! – 

M-am întors, fraților. A fost mișto vacanța. Madeira e super. Au străzi curate și peisaje incredibile, iar tot ce a fost făcut acolo este construit în ultimii zece ani cu bani europeni. De ce la ei se poate și în România, nu?!
În altă ordine de idei, sunt trei chestii pe care vreau să vi le spun, niște nimicuri (că pe mine nu mă impresionează lucrurile mari) cu care am rămas din vacanța asta.

Paștele Catolic
Ăsta fu pe 31 martie, când eu deja îmi vedeam de vacanța mea frumoasă și mă plimbam cu ai mei pe lângă portul principal din Funchal, capitala insulei. Și cum ne plimbam noi frumos, începu să plouă torențial, iar prietenul maică-mii îmi dădu hanoracul lui și asta eram eu care mergeam prin ploaie printr-un oraș necunoscut într-un hanorac care ar fi putut să mai îmbrace comod încă una ca mine. Plimbându-ne, ajungem la o biserică unde bineînțeles că se ținea slujba de Paște. Acum, ce trebuie să știți despre mine e că nu prea mă interesează religia. Nu cred în foarte multe chestii, dar în același timp, cred în cele mai idioate. Asta și faptul că nu suport slujbele din simplul motiv că, atunci când aveam cinci ani, mama m-a ținut în picioare două ore în timpul unei slujbe și mi-a omorât picioarele treaba asta.
Ai mei, bineînțeles că au vrut să mergem la biserică. Eu, bineînțeles, nu, dar cum mereu nimic nu iese cum îți propui, a trebuit să mergem. Și stăteam în biserica aia în hanoracul meu cu trei mărimi mai mare, cu gluga pe cap și nu prea mă impresiona nimic. Biserica, evident, plină, preotul, în față zicând de Dumnezeu în portugheză și eu, acolo, în spate, total dezinteresată. Mama îmi zice să mă rog de sănătate și, în capul meu, îl rog pe Dumnezeu, dacă există, să ne dea sănătate, cum vrea mama, și continui cu uitatul în jur, că asta fac oamenii când se plictisesc, dar apoi... Apoi a început corul să cânte. Nu știu ce cântau, dar cântau frumos. Atât de frumos încât m-am oprit și m-am întors cu fața spre locul de unde se auzeau vocile. Mi-am dat gluga jos din cap și am plecat capul în semn de respect. S-au oprit foarte repede. A fost un moment scurt, dar m-a marcat profund. Apoi, toată lumea a început să dea mâna cu persoana de lângă ei și am dat mâna cu o tanti, iar tanti asta părea așa de fericită să dea mâna cu mine și cu mama dintr-un motiv pe care nu l-am înțeles niciodată. Presupun că, pentru ea, a fost un sentiment ca atunci când dai cuiva lumină.
Am plecat din biserică fericită că am intrat. A fost o experiență ciudată, dar interesantă în același timp. Cam asta cu Paștele.

Cuplul
În aceeași zi cu Paștele, tot plimbându-mă pe străzile lor, apar în fața mea un tip și-o tipă. Evident că nu le-am dat importanță, un el și-o ea care se țin de mână. Ce-i așa mare brânză? Toată lumea face asta, nu? N-am vrut să le dau importanță, dar cum mergeau în fața mea, mă uitam la ei fără să vreau, așa că am început să-i studiez. Naiba, ce era să fac? Și așa am început să mă uit la cum se țineau de mână și am observat cât de mult își puteau fâțâi mâinile una într-alta. Am râs în sinea mea când mi-am dat seama de fapt că el vroia s-o țină pe ea de mână mai mult decât vroia ea să fie ținută. Mi s-a făcut milă de amândoi. De ea, pentru că nu era într-o situație prea genială și de el, pentru că, una la mână, era refuzat, a doua la mână, nu era în stare să înțeleagă mesajul.
Dar apoi ei au traversat și eu i-am păstrat în minte cu ideea de a vă povesti vouă despre ei și nimic mai mult și, la fel ca și ei, am mers mai departe.

Excursia
Fu o altă zi când eu și ai mei plecarăm în cea mai plictisitoare excursie din toate excursiile făcute de noi în toate vacanțele pe care le-am avut. Ei și cum n-aveam ce face la un moment dat, așteptând să se facă ora de plecare dintr-un popas, mi-am scos caietul și am scris o poezie. Naiba, ce era să fac?! N-am s-o pun pe blog totuși. Nu e destul de decentă pentru publicare. În schimb, mă aveți pe mine cu caietul și creionul meu faimos. Prietenii știu de ce.

Și cam asta despre vacanța mea. Vă mulțumesc dacă ați avut răbdare cu post-ul meu imens. Îmi cer scuze, dar chiar vroiam să spun toate chestiile astea. Asta sunt eu. Călătoresc mult și văd multe. Rămân cu puține, dar mereu am un motiv pentru ele.
Am revenit.