Eu nu pot scrie un final fericit

Nu ştiu unde să încep. Ne-am despărţit pentru că aşa a vrut el. Ştiu că m-a minţit, dar nu am ce să fac. Nu fug după niciun bărbat. Niciodată nu am făcut-o, iar el nu va fi primul.
M-am trezit cu ochii umflaţi de la plâns şi cu o inexplicabilă scârbă faţă de tot ce mă înconjoară. Am vrut să ies, să merg să-mi cumpăr haine, să îmi fac ceva la păr, să mă îmbrac ciudat, să fiu diferită. Mi-a ieşit, în mare parte. Nu a fost cum mă aşteptam, dar tot e ceva.
Am mers la maică-sa, la pub să-i mulţumesc pentru tot, să-i spun că nu ştiu când am să o mai văd şi, convinsă fiind de faptul că nu are nicio idee despre ce se întâmplase, am zis că merită să afle partea mea de poveste, să mă vadă în forma asta. Am vrut să ştie că nu sunt aşa de puternică cum par. Am vrut s-o las să mă cunoască exact aşa cum sunt: fragilă şi visătoare, sinceră şi rănită. Şi ea mi-a spus să nu îmi fac probleme, să nu mă supăr, că pot să trec oricând să vorbim, că nu meritam chestia asta şi că nici ea nu prea crede în ce mi-a spus el. Mi-au dat lacrimile. O să trec pe la ea miercuri să îmi iau lucrurile.
Până ieri, nu am realizat care a fost prostia mea în viaţă. M-am bazat mereu pe oamenii greşiţi. Ştiu că oamenii stau cu tine numai până pleacă, dar niciodată nu m-am aşteptat să plece cei în care aveam cea mai mare încredere. Zilele astea m-au învăţat că sunt doar două persoane care nu au nicio obligaţie faţă de mine, dar totuşi ar sări din pat la trei dimineaţa pentru mine, dacă ar trebui. Vă mulţumesc din suflet, fetelor! Nu vă daţi seama cât înseamnă pentru mine.
Mereu am fost aia care şi-a salvat prietenii de inimi frânte şi de orice fel de suferinţă interioară şi mereu, când a fost vorba să fac acelaşi lucru pentru mine, am eşuat lamentabil.
Sunt făcută bucăţi. Am fost fericită, am avut încredere şi am iubit enorm! Am fost dezamăgită cu prima ocazie. Mulţumesc. Ştiam că n-am fost făcută pentru finaluri fericite sau pentru poveşti de durată.