Iarna în oraşul mare

A venit şi decembrie cu frigul lui sec şi rigid. Am ieşit azi-dimineaţă din casă şi m-a izbit un vânt puternic şi aspru ca şi cum ar fi vrut să mă trimită înapoi în casă, să îmi zică că e prea devreme să ies, că n-am ce să caut afară.
Când am ajuns în staţie, deja ningea. Fulgii mari au acoperit asfaltul gri în nici zece minute. Era ca în poveşti minus faptul că urăsc zăpada cu o pasiune greu de imaginat. Cu toate astea, era frumos. M-a captivat peisajul. Semafoare, faruri şi felinare, un răsărit timid şi fulgii de zăpadă, toate combinate cu stresul meu de prins autobuzul la şapte dimineaţa în aceeaşi staţie. E de nedescris! Ce aş putea cere mai mult de la viaţă?
Mi-am petrecut ziua gândindu-mă la noi şi la cum asta e prima zăpadă pe care am prins-o împreună. E magic!
Ştiţi, niciodată nu mi-a plăcut iarna. M-am schimbat enorm. Nu mi-am dat seama de asta până azi. Sunt total altfel. Văd frumosul în toate lucrurile pe care le-am ignorat cu atâta uşurinţă până acum, văd tot ce până acum, nu vedeam. Trăiesc mai intens, iubesc mai intens şi visez mai intens. Îmi place de noua eu. Era şi cazul să-mi revin!
Tot ce vreau e să ningă şi mâine.