Am constatat cât de mult ne schimbă oamenii cu care intrăm în contact, lucrurile pe care le facem, locurile în care ne aflăm şi situaţiile în care suntem puşi.
Merg sigură pe mine şi păşesc apăsat în al patrulea schimb de pantofi pe astea două zile. Mă gândesc la un milion de chestii. Muzică, mentalităţi, oameni, cuvinte, el, timp, vise, la blogul ăsta pe care toată lumea mă roagă să mai scriu, la voi, cei care ctiţi şi, într-o oarecare măsură, îmi apreciaţi munca.
Marţi trebuie să susţin un discurs. Şi m-am hotărât să vorbesc despre faptul că tot ce ai nevoie pentru a reuşi este undeva înăuntrul tău. Faza cu blogul meu cel care creşte de la o zi la alta este doar un exemplu. Am pornit de la o idee. Am crezut în mine, am ştiut că pot. Şi mi-a ieşit.
Dar revenind, mă pierd în tot ce mă înconjoară. Totul se topeşte în jurul meu, iar eu mă înec într-o mare colorată de un nimic sonor care mă inspiră continuu. Asta sunt şi aşa îmi place să fiu. Mereu diferită, mereu în schimbare, dar totuşi mereu eu şi mereu boemă în gândire şi în gesturi. Ameţită de artă şi beată de viaţă. Obosită de plimbare şi totuşi, cu mintea pierdută prin vreo cafenea uitată sau prin vreun magazin de pantofi pe care nu îl frecventez. Şi cu toate astea, numele tău îmi va fi mereu tatuat pe suflet, un lucru pe care puţini îl pot înţelege, cu atât mai puţin, aprecia.
Lumea este un mecanism complex şi ceasul încă merge. Mă uit la el şi râd. De azi, merg în sens invers.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu