Fericire!

Ok, nu mai vreau păreri momentan. Nu mai încep prin a vă întreba nimic. Încep prin a vorbi despre mine. Nu pot să cred! În sfârşit simt că trăiesc! Mă simt de parcă aş putea să zbor până la nori printr-o mare de aer lichid şi aş avea energie destulă ca să înot împotriva curentului înapoi. Simt energia curgând prin mine. Exist din nou! Văd culori şi simt atingeri. Trăiesc color, aud voci şi sunete, simt muzica lovindu-se uşor de mine ca şi picăturile unei ploi calde de vară. Ies afară, ninge. Şi încep să mă învârtesc ca o bezmetică uitându-mă în sus. Puţin îmi pasă că se uită lumea la mine. Mă lovesc de unul din ei, îmi cer scuze şi încep să râd. El mă întreabă dacă sunt ok, îi zic că da, el zice că nu e cu mine. Puţin îmi pasă. Sunt fericită!
Ajung acasă. Mă dezbrac şi fumez o ţigară. Fumez de plăcere, nu de nervi sau din nevoie. Şi mă gândesc că, la fel ca şi fumul, aşa se risipesc şi zilele fără culoare. Mă gândesc că, deşi patru luni mi s-au părut patru anotimpuri, au trecut şi viaţa mea bună e pe cale să se întoarcă la mine. Voi primi înapoi tot ce am fost adusă în starea de a arunca în oraşul ăla când am plecat.
Mai e cam o săptămână. De vineri într-o săptămână mă găsiţi pe telefoane (amândouă, dar nu am credit pe cosmote), ies, beau, fumez (mai ca lumea), iubesc şi trăiesc din nou. O săptămână şi câteva zile. Atât mă mai desparte de tot ce îmi e dor.
Vă iubesc pe toţi, mi-e dor de voi şi ne vedem, lume! Mă întorc acasă!