Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

joi, 23 decembrie 2010

Diferenţe de concepţie

Zbor! Zbor cu aripi de fum printr-o ceaţă colorată către un nor de vată de zahăr. Şi îl mănânc. Cad în gol, dar mai fumez o ţigară în picaj şi aripile de fum mi se întorc. Zbor din nou prin ceaţa colorată spre alt nor de vată de zahăr la care ajung, dar pe care nu mă mai aşez. Şi îl mănânc. Mă dor aripile. Zbor către alt nor. Pe care mă aşez. Şi nu îl mai mănânc.
Mă întind pe nor şi adorm. Şi începe să plouă cu suc. Norul se micşorează. Mă răsucesc pe partea cealaltă şi cad. Nu mă trezesc. Aterizez pe alt nor mai jos. Atunci mă trezesc. Realizez ce s-a întâmplat după ceva timp şi zâmbesc gândind "m-aş fi lovit dacă aterizam pe pământ". Îmi zic că m-am ţăcănit de tot şi mă culc la loc.
Dorm şi visez că sunt făcută din caramel. Şi îmi place de mine cea de caramel. Mă trezesc brusc dezgustată de fiinţa mea de caramea.
Urăsc caramelul! ţip cât pot de tare şi râd. Şi iar îmi zic că m-am ţăcănit. Dar uit de asta în timp ce realizez că mi-e foame. Mănânc norul. Cad.
Fumez şi iar prind aripi. Mă duc pe alt nor şi îmi fac o cafea. Mă plictisesc. Îmi zic că e plictisitor să zbori, să fumezi, să dormi şi să mănânci vată de zahăr. Cred că o să mă îngraş de la atâta zahăr. Râd. Iar îmi zic că m-am ţăcănit. Cine a mai văzut o fiinţă grasă zburând? Cât timp zbor, nu mă îngraş. Logic.
Mă ridic în picioare şi mă lovesc la cap de norul de deasupra. Minunat! Mi-am stricat părul! Ce căuta norul ăla deasupra mea? (Nu vă gândiţi la tâmpenii că nu ăsta e scopul postării.) Mă întind iar pe norul meu înjurând printre dinţi norul de mai sus de parcă îmi era frică să nu mă audă. Dar mă aude şi mă plouă.
Maică-ta de nor! ţip la el şi zbor mai departe. Mă duc pe pământ.
Mă plimb două secunde şi văd nişte copii jucându-se. Zâmbesc şi îmi amintesc de copilăria mea.
Merg mai departe. Văd un accident şi oameni plângând. Mă întristez şi mă gândesc că nu pot face nimic ca să îi ajut.
Plec. Şi tot mergând văd oameni săraci cu haine murdare stând la coadă la pâine. Îl văd pe unul din ei dându-i un colţ din pâinea lui unui câine ce se uita rugător la el. Zâmbesc trist şi mă gândesc că, deşi nu au nimic, sufletul cald al acestor oameni săraci este cel mai de preţ lucru.
Mă plimb în continuare şi îl văd pe unul ce coboară din maşină vorbind la telefon. Se îndreaptă către o bancă şi închide telefonul pentru a intra. Lângă uşa băncii e un cerşetor. Cel ce intră în clădire îl priveşte dispreţuitor. Îşi scoate portofelul, iar din el, un card. Intră în bancă. Mă întristez. Îmi dau seama că cei care au un trai bun sunt zgârciţi şi aroganţi, lacomi. Mereu ar vrea mai mult, dar nu ar aprecia vreodată ce au. Şi nu şi-ar da seama că nu le trebuie mai mult.
Nu mă mai plimb. Nu îmi mai trebuie. Mă întorc pe norul meu. Norul de deasupra nu mă mai plouă. Stau tăcută şi mă gândesc... Şi eu care nu îmi suportam viaţa.

3 comentarii:

  1. e superb.cata imaginatie poti sa ai?:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Multa :))
    Ani de exercitiu, de certuri si de inecat amarul in scris m-au ajutat :))
    Merci, Monii ^^

    RăspundețiȘtergere
  3. una filozofica de a ta cum imi place mie :D...frumos chiar FOARTE FRUMOS!

    RăspundețiȘtergere