Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

luni, 28 mai 2012

Aşteptări

Mai ţineţi minte când vă ziceam că dacă nu aveţi aşteptări, nu are cine să vă dezamăgească şi bla bla bla? Azi am descoperit câţi oameni au aşteptări incredibile de la mine şi cât de puţine fac ca să-i mulţumesc.
Îmi expiră timpul. A 11-a pleacă miercuri şi totul o să fie mort pentru restul anului. Eu nu ştiu încotro am să alerg acum. Aştept. Aştept sfârşitul lui iunie şi petrecerea unui amic. Aia e poarta mea deschisă şi nu am decât să aştept să vină la mine. Timpul trece. Oportunităţile, la fel.
Mă îndrept către niciunde, dar sincer, îmi place aşa. Tot ce ştiu e că am examene de dat, muzică de compus, locuri în care să mă duc şi poze de făcut. Viaţa e frumoasă!

sâmbătă, 26 mai 2012

Promisiuni

Acelaşi el cu aceleaşi aere de "ştiu că mă vrei", aceleaşi cuvinte şi aceleaşi situaţii. Am un deja-vu continuu.
Nu am să îl contrazic, are dreptate. Mă citeşte ca pe o carte şi chestia asta mă enervează la culme. Nu pot să câştig cu el, dar de data asta am să îmi fac ambiţia.
Îl vreau, dar pot şi fără. Nu e fructul interzis. E un el pe care îl pot avea oricând, dar nu vreau. Dacă vroiam, o făceam de mult. Nu e cazul. Am să demonstrez mie şi lui şi întregii lumi de data asta că atunci când vreau ceva, primesc şi că atunci când ştiu că pot avea, dar e mai bine fără, mă abţin. Am să îmi dovedesc că am limite şi standarde şi principii şi control asupra mea şi asupra a ceea ce fac. De data asta, am să spun nu tentaţiei. Şi tentaţia e mare.

- Şi totuşi, de ce eu?
- Sincer?
- Da.
- ...Pentru că eşti diferită.


Va veni în curând timpul când vei realiza cât de diferită sunt de fapt. Va veni timpul în care îţi voi arăta că am fost produsul care a spart tiparele. Am să îţi arăt că nu sunt cum mă crezi. Ai să vezi cât de diferită sunt.
Spune-mi că pierd. De fapt, câştig. Cât timp nu îţi dau ce vrei, te pot ţine în palmă.

luni, 21 mai 2012

Pentru totdeauna

Am fost un copil prost. Mi s-au făcut multe mofturi. M-a răsfăţat soarta ce m-a împins spre a-i face jocul meschin. M-am ales cu un mare nimic. Am crezut într-o minciună. Nu sunt prima şi nici ultima.
Pentru totdeauna zici? Eu zic că nici pentru o zi măcar. Ai încredere în mine. Merit? Probabil că nu. Probabil că o să-ţi pară rău la un moment dat. Nu te simţi prost. Şi mie mi-a părut rău odată când am mers pe mâna mea.
A zis "pentru totdeauna". Ce sfârşit banal!

miercuri, 16 mai 2012

Când muzica tace

E linişte. Nimic nu mai mişcă, nimic nu mai respiră. Când muzica tace, natura vorbeşte. Natura mea e schimbătoare. Nu mai sunt nimic din ce am fost şi îmi pare bine. Mă simt liberă din nou. Pot să mă opresc, să mă uit în sus la cer, să respir, să râd şi să uit. Pot să las în urmă tot ce mi-a făcut rău până acum.
Nu mai am motive să plec. De-a dracu am să stau până vă săturaţi de mine şi după. M-am plictisit de atâta fugă spre nicăieri. M-am plictisit de atâtea scuze pentru ceva ce nu am făcut şi nici nu o să fac. M-am plictisit de minciună şi de prefăcătorie. Nu, asta sunt eu! Asta sunt şi asta vreau. M-am eliberat de tot; de monotonie, de griji, de responsabilităţi, de probleme, de factori dăunători, de prieteni falşi, de orizonturi înguste, de tot ce nu am suportat până acum, dar am înghiţit pentru că am fost forţată de împrejurări.
Eu de ieri ar fi spus da. Eu de azi spune nu. Nu îmi mai pasă ce crede lumea din jur. Ştiu cine sunt şi am încredere în mine. Vreau să ajung la stele şi ştiu că pot! Dacă limita e cerul, eu sunt deja cu capul în nori.
M-am schimbat. Nu sunt perfectă şi nu caut să fiu. Caut să mă exprim. Respir artă, mă hrănesc cu ea, prin ea comunic. Sunt ce vreau să fiu. Mă declar artist!
Am curajul să fiu cine sunt şi ştii ce? Nu cred c-ai putea să fii eu mai bine ca mine. M-am tuns. E felul meu de a rupe sforile trecutului ce mă legau de ce vroiam să uit. Am făcut-o şi sunt mândră de mine. Nu doar pentru că îmi iubesc părul, dar din cauză că e felul meu de a spune "destul!".
Nu o dată v-am zis că nimic nu mă poate distruge. De data asta, o să mă audă toată lumea.

marți, 15 mai 2012

Tabiet

Fac o baie. Apa e fierbinte, iar eu simt că mă sufoc. Transpir şi pulsul mi se înteţeşte. O fi căldura? O fi oboseala? O fi el? Nu ştiu ce-i cu mine. De la un timp, nu mai sunt eu.
Ies aburi din apă. Aburul e o metaforă ciudată. E chestia aia pe care o vezi şi o vrei, dar ea nu vine la tine, ci înaintează spre cer. Nu e cazul azi. Nu e cazul la mine.
Nu mai am aer şi respir cu greu. Pierd unul dintre lucrurile fără de care nu pot să exist. Sau pot, dar nu mult timp şi în niciun caz cum trebuie. Nu azi, dar în curând. Îmi expiră timpul.
Scot mâinile afară şi le ridic în sus. Răspund la apel. Ceva mai important ca mine mă cheamă. Am să vin la un moment dat. Vreau să răspund totuşi? Cred că da. Şi atunci de ce zic în continuu nu?
Respir şi transpir. Mă eliberez de orice apă în exces şi orice fel de toxine. Nu mai am nevoie de niciun reziduu. Dacă trăieşte în mine, e pentru că eu îi permit. Şi nu mai fac asta.
Mi-e somn şi un pat moale mă aşteaptă să mă ţină în braţe şi să îmi dea somn, o chestie pe care parcă o aştept de luni de zile. Mă cheamă la el să îmi asculte visele şi ca atunci când mă întorc, să mă certe că nu l-am făcut cum trebuie. Aşa se întâmplă mereu.
Viaţa mea e ca o imensă cadă cu apă prea fierbinte. Ce simt are atâtea înţelesuri... Sunt complicată şi confuză. Mă auto-complic. Încotro alerg? Ce vreau? Unde am să ajung? Ce am să obţin? 

vineri, 11 mai 2012

Iubesc?

Nu mai ştiu ce simt. El? Tu? Noi? Care noi? Eu! Şi tu? Ah! Şi doare.
Iubirile vechi nu se uită. Minciunile vechi nici atât. Mă complac. Şi ce bine arată tot... Certitudini? La dracu cu ele! N-am niciuna. Niciodată n-am avut. Şi totuşi...
Încep să mă întreb o chestie. Dacă de atâta timp mereu mă întorc la acelaşi el, înseamnă ceva? Se fac şase luni de când suntem într-un du-te, vino enervant, dar incredibil. Poate că asta e ce vreau, deşi nu pare. Ca să joc jocul ăsta am nevoie de o siguranţă. Nu am aşa ceva. De-aia nu mă duc la apă adâncă, pentru că ştiu că va veni un moment în care nu o să mai pot să înot la mal şi nu vreau. Dar totuşi, ce certitudine caut? Încotro alerg? Nu îl am pe el? Bine, poate nu cum aş vrea, dar mereu a fost punctul meu de început, mereu m-am întors la el din braţele oricui. Acum nu e cu nimic mai diferit.
Iubesc? Poate, deşi nu aş vrea. Nu acum. E prea târziu pentru aşa ceva. Mai am două săptămâni şi îmi expiră timpul, iar el o să dispară aşa cum a venit pentru că aşa cum el e punctul meu de început, eu nu sunt al lui. Mă complac. O să cad şi o să mă lovesc. O să doară, dar nu o să mai plâng. Nu pentru el.
El şi atât. Două săptămâni. Mă mint singură, dar nu contează aşa de mult. Zilele trec frumos pe lângă mine. Cu cât mai fericită am să fiu, cu atât o să mă lovesc mai tare.
Dă-mi foc la inimă şi lasă-mă să ard, dar nu mă lua cu tine.

joi, 10 mai 2012

La mulţi ani?

La mulţi ani? Nici nu ştiu. E parcă impropriu spus gândindu-ne că nu mai eşti pe-aici, că nu mai pot să te sun şi să-ţi povestesc tot ce se întâmplă, sau să ajung la tine în trei ore. Nu, o să îmi ia ani de zile să ajung acolo unde eşti tu, dacă mai ajung vreodată, dacă raiul nu s-a închis cu adevărat pentru ăştia ca mine.
Azi e ziua ta. Era? A fost? Doare să vorbesc la trecut. Tu nu mai eşti, nu mai exişti şi nu te mai poţi întoarce oricât am vrea noi să te aducem înapoi. Ai fi avut o vârstă respectabilă acum, 77 de ani cred că e ceva. Te-aş felicita şi ţi-aş cumpăra flori dacă aş fi cu tine, dacă aş mai putea să fiu.
Nu ai mai apucat ziua asta. Te-ai ofilit ca o floare şi ai băgat capul în pământul din care ai răsărit, sub zăpadă, în ajunul Crăciunului. Toată natura moare. Oamenii fac parte din ea. Tu nu mai eşti, dar amintirea ta va rămâne. Deşi poate nu poţi să mă auzi, la mulţi ani! 

Aceeaşi eu,
Ioana.

luni, 7 mai 2012

Joc

Totul pe ultima carte? E o întrebare ce m-a urmărit în continuu în ultimul timp. Am învăţat să nu mă mai bag cu capul înainte dacă nu sunt sigură că mă vor ţine picioarele şi că mă va duce mintea suficient cât să plec de la masă cu mai mult decât cu cât am venit. Am învăţat să nu mai pierd, să joc cu cap.
Dar ce faci când te plictiseşti de a juca mereu pe aceeaşi miză? Ce faci când ultimul jeton este ultima speranţă de a ieşi dracului din cazinoul vieţii jurând că nu te mai întorci? Răspuns corect: pierzi din adins, pleci acasă plină de nervi, te dezbraci în silă, faci o baie, te bagi la somn, iar a doua zi ai foarte mare grijă ca oboseala să nu ţi se vadă pe faţă. Seara te îmbraci din nou ca soţia bancherului de la etajul cinci şi te întorci la cazinoul în care cu o seară înainte ţi-ai jurat că nu mai vii. Dar fără bani, mai are farmec?
Joci ultimul mărunţiş împotriva imbecilului care te-a enervat aseară cu aerele lui de pricopsit şi cu felul în care îşi bea paharul de skotch. Şi pierzi? Nici tu nu ştii. Idiotul te ţine de vorbă şi din vorbăria lui goală, buzunarul tău pare că sună tot a gol.
Ce facem când jocul nu mai e joc? Ce facem când banii sunt sentimente? Ce facem când pierdem totul pe ultima carte? De unde ştiu eu că aia a fost ultima?!

sâmbătă, 5 mai 2012

În afara oricărui pericol

Mă uit cu nesiguranţă în jur. E linişte. Nimic nu mişcă. S-a terminat? A trecut furtuna? Cred că îmi permit să mă întorc. Dacă dispar, ştiţi unde mă găsiţi.
Am crezut că o să fiu mai mult plecată. De ce m-am întors? Poate pentru că nu am putut să accept schimbarea asta. Poate că am muncit prea mult aici ca să las totul în urmă şi să o iau de la început. Era prea mult. Nu, n-am vrut.
Blogul ăsta mereu mă va trage de mânecă când îl neglijez. Este ca şi cum casei i se face dor de tine şi te cheamă înapoi. Mereu am să mă simt ca acasă aici, în micul meu spaţiu virtual prin care trec mulţi, dar cei care rămân contează.
Nu pot să spun că mi-a fost bine cât am lipsit. Nu mi-a fost deloc, dar am trecut peste şi m-am întors cu speranţe noi, idei noi şi cu un proiect nou (pe care îl voi începe imediat ce fac rost de o cameră şi de o locaţie).
M-am întors acasă. Mi-a fost dor.