Zile reci

După o noapte lungă în care mi-a curs mai mult alcool prin vene decât sânge şi în care am plâns din toate prostiile ca mai apoi să râd de chestii cu adevărat triste, m-am trezit cu o ploaie rece şi ursuză bătându-mi insistent în geam.
M-am trezit a mia oară singură în casa nimănui, obosită ca dracu şi fără chef de nimic. Obişnuita cafea mi-a făcut mai mult rău decât bine. Pastilele nu îmi mai calmează durerea. Fumez şi îmi vine să arunc ţigările pe geam direct. Nu mă mai satisface gustul de tutun.
Vreau să ies afară. Şi unde aş merge? Şi cu ce m-aş îmbrăca? Şi corpul mă doare tot, fără să se gândească la faptul că mă obligă să rămân singură în casa asta mare şi goală fumând ţigările pe care nu vroiam să le fumez în secunda aia, dar nu aveam altă opţiune. Nimic altceva nu ar fi fost mai bun, dar în acelaşi timp, nimic nu putea să facă situaţia mai neplăcută. Şi minutele trec greu pe lângă mine.
Noaptea asta nu e cu nimic mai diferită de cea care a trecut. Termin încă un pahar din ce am băut aseară şi mă gândesc la cai verzi pe pereţi. Aberez şi devin incoerentă. Mă opresc.
Mâine cu ce va fi diferit de azi?