Ştii, stăteam şi mă gândeam la discuţia din seara asta. Pe de-o parte, mă doare ca dracu ce mi-ai zis. Uneori, repezeala asta negândită răneşte, dar nu te blamez. Sunt la fel de vinovată, şi eu am momentele mele.
Am început să mă gândesc la faptul că poate nu va fi totul ca în visurile noastre, că poate într-o zi te vei sătura să tot stai să priveşti spre cer gândindu-te că într-unul din avioanele alea pe care le vezi aş putea fi eu, dar nu sunt. Ai să te plictiseşti de "nu ştiu" şi de "totul o să fie bine".
Ai să mă contrazici acum, dar poate că nu sunt eu aia care credeam noi că am să fiu. Nu ştiu. O singură certitudine mai am: te iubesc. Şi singurul lucru de care am nevoie este ca tu să ai nevoie de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu