Vine o vreme

Se trezeşte dimineaţa fără niciun chef. Priveşte tavanul cu ochii goi şi oftează. Ştie că e o altă zi la fel ca celelalte. O altă zi în care va muri puţin câte puţin pe dinăuntru fără a putea face ceva în legătură cu asta. Ea e doar o simplă ea ca toate celelalte şi, deşi uneori pare că are lumea la picioare, alteori, tot ce ar vrea ar fi să dea timpul înapoi şi să nu mai facă nimic din ce a făcut.
Azi se mai termină un capitol din viaţa ei. Iarăşi plânge şi iarăşi are aceleaşi stări. Ar vrea să fumeze, dar nici asta nu poate face. În weekend, se fumează numai noaptea, când părinţii nu văd şi când nu e în niciun pericol.
Tot ce poate să facă e să aştepte, nu? Să aştepte până când? Toată viaţa ei a aşteptat. S-a plictisit de aşteptare, dar oare poate face altceva?
Vine o vreme în care îţi dai seama că tot ce ai făcut a fost inutil şi că nu ai făcut nimic care să îţi placă şi ţie. Vremea aia a venit şi pentru ea. Şi o doare ca dracu, dar trebuie să fie tare şi să suporte. Uşor de zis, greu de făcut. Ce ne pasă, nu? Pentru faptul că uneori ni se pare că are lumea la picioare înseamnă că e în stare să se descurce. E ea şi e puternică. Pentru lumea de afară, ea nu e doar o simplă ea. Ei nu văd ce văd eu. Ei nu îşi dau seama cât o doare şi cât se chinuie, dar o face şi e greu. Atâta doar că pe ei nu îi interesează.
E o lume rece în care toţi merg pe interes şi trag pentru ei cât pot de tare. Atâta timp cât lor le e bine, nu îi interesează de ea. Şi ea o ştie. Oftează din nou şi îşi pune un zâmbet fals pe faţă. Are un scop de atins şi până atunci, nu poate face nimic. Are o viaţă de trăit. Şi are de gând s-o trăiască.

*Raluca şi Ami, vă mulţumesc pentru tot.

**şapte săptămâni!