Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

marți, 7 iunie 2011

Nimic schimbat

Am crezut că, pe măsură ce trece timpul, lucrurile se vor schimba. Am crezut că, dacă cresc, va fi altfel. Am crezut până şi în tâmpenia cu "anul nou va aduce lucruri mai bune".
Că tot am zis chestia asta de 2011 şi de aşteptările mele de la el, trebuie să spun că este, a fost şi va fi în continuare un an pierdut care mi-a făcut mai mult rău decât bine. Nu spun că nu au fost momente bune şi nu spun că nu am lăsat în 2010 unele chestii. Atâta doar că nu le-am lăsat complet. Anul ăsta mi-a înşelat aşteptările grav. Ştiu, se zice "nu aştepta nimic de la nimeni ca să nu fii dezamăgită" sau ceva de genul, dar nu pot. Cum să nu speri la ceva mai bun?
Revenind la subiectul postării, altă duminică ca alea. După atâta timp. După şase luni de zile. Şase luni fără frică de duminici, fără atât de multe lacrimi, fără atât de multă durere (mai mult nervi şi dezamăgiri), după seri liniştite de duminică. După şase luni, s-a întors sentimentul ăsta. Şi este oribil. Duminica viitoare ce am să fac? Cred că acelaşi lucru. Şi dacă o fac, am să-mi leg o piatră de gât şi am să mă arunc în Tamisa. (Ăştia sunt ăia 75% pe care voi nu trebuie să îi luaţi de bună. E doar o expresie.) Este imposibil. Când eram atât de aproape, când puteam să jur că măcar de o chestie am scăpat, chestia s-a întors. Nu. Nu funcţionează aşa.
Dar ce vorbesc eu? Vorbesc de parcă ar depinde de mine. Nu depinde de mine. Nu eu am vrut să fie aşa. Nu eu am ales să te iubesc. S-a întâmplat pur şi simplu. Îmi pare rău că scriu despre asta şi că ai să citeşti. Ştiu că nu o să îţi pice bine. Niciodată nu ţi-a picat bine şi ştiu, dar trebuie să mă descarc. Îmi pare rău că o fac aşa, dar nu ştiu cum altfel.
Trecând peste, de ce nu pot să cresc şi eu şi să înţeleg că nu rezolv nimic plângând? De ce nu mă pot maturiza şi de ce nu pot scăpa de asta oriunde m-aş ascunde în timp? De ce nu poate fi totul mai simplu? De ce?!

4 comentarii:

  1. Plangand, rezolvi ceva: dai afara tot (nu ma refer la "a da afara" practic). Pana si batranii mai plang, de ce sa nu planga copii? Si mereu se zice ca anul nou aduce lucruri mai bune... dar, eh uneori e alteori nu e! Dar fi happy! Anul nu s-a terminat!
    Ami's heart!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu nu prea sunt de aceasi parere cu Ami ..adika decat sa plangi mai bine cautzi alt mod de a te descarca..( vb cu prietenii,faci postari ..etc.. )
    Si gandeshte pozitiv ..chiar si daca anul 2011 nu ti-a implinit toate ashteptarile poate se putea si mai rau..
    In fine .. felicitari pentru blog si abia ashtept urmatoare ta postare ;) :D

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am inceput sa renunt la gandul ca odata cu maturitatea dispar lacrimile...din contra

    RăspundețiȘtergere