Dezordine

Mă întorc acasă după mult timp. Acasă, aşa îi spun acum. Acest suflet distrus de către mine şi de către alţii de atâtea ori la rând. Şi ce dacă l-am distrus? Mereu fac asta. Şi când o fac, prefer să fug de el, să îl reneg, să încerc să îl uit. Şi acum am făcut la fel. M-am întors.
M-am întors pentru că, în sfârşit, m-am împăcat cu ce am făcut şi cu tot ce s-a întâmplat din iulie încoace. Şi acum, că ştiu ce am de făcut şi că am ajuns la concluzia că trebuie să mă ridic din mizerie şi să continui să lupt, acum că m-am întors, am realizat ce dezordine am creat în sufletul ăsta sărac şi lipsit de orice alinare din partea mea. Iar aşa, am început să fac curat uşor, uşor.
Am început să refac totul aşa cum trebuie să fie. Şi sunt foarte mândră de mine. Mi se pare că am făcut o treabă foarte bună. La parter, urmele unui scandal din care am ieşit simplu zicând că nu mai vreau să aud. Nu mai am niciun cretin de "prieten" care să îmi arate cât de mult îi pasă în cele mai proaste momente şi în cele mai nepotrivite feluri. Nu ai să citeşti pentru că, în sfârşit, m-am eliberat de tine şi te-am dat afară definitiv din viaţa mea. Îmi pare rău. Nu pentru ce ţi-am făcut şi zis. De aia chiar îmi pare bine, dar îmi pare rău că nu vei citi rândurile astea niciodată, să vezi şi tu ce am simţit eu. Nu ai fost decât un altul care a pus suflet într-una ca mine când pe mine nu m-a interesat niciodată. Nu ţi-am cerut nimic, nu îţi sunt cu nimic datoare. Tu mie, în schimb, îmi eşti, dar nu am nevoie de nimic acum. Îmi bag picioarele în ele de datorii. Dacă astea erau sforile ce ne legau încă, eu azi le-am rupt pe toate.
Aşa cum am scăpat de tine, prietenul meu bun, la primul etaj, văd cum m-am reîmprietenit cu cel pe care îl uram şi îl blamam chiar pentru ceea ce devenisem şi pentru că fusese un altul care nu m-a avut niciodată şi a profitat de asta la maximum. Am făcut-o fără să îmi dau seama de asta decât după ce se terminase (aşa cum am făcut cum multe alte chestii în ultimul timp), dar nu îmi pare rău de data asta. Trebuia să se termine cumva toată prosteala asta a noastră, tot jocul de-a apa şi focul.
Iar la doi, pe pat, e el. El căruia i-aş da orice ca să îmi dea amintirile înapoi şi să mă lase să le şterg ca mai apoi să le trăiesc din nou cu el doar pentru că mi-e dor de parfumul trecutului şi de tot ce am trăit împreună.
Mi-am făcut ordine în viaţă în sfârşit. Respir, iubesc, trăiesc!