Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

miercuri, 23 februarie 2011

Şi ce dacă?

Ar trebui să-mi mai pese? Am făcut-o deja. Asta e. Nu m-am mai gândit. Şi la început, recunosc, m-am întrebat dacă am făcut ceea ce trebuia să fac, dar apoi, după ce am vorbit cu ea, mi-am dat seama că nu am făcut alegerea greşită. Toată lumea îmi zicea că-i bine şi eu m-am luat fix după cele două persoane care mi-au zis că nu e. Ca ce chestie? Viaţa mea, nu? Eu ziceam că nu îi mai las pe alţii să decidă pentru mine şi i-am lăsat. Dar gata. Am făcut-o şi nu mai regret. Am ascultat şi de mine o dată în viaţa mea. Sunt curioasă cât de rău îmi va părea de data asta.
Îţi mulţumesc, gândăcel. Îţi mulţumesc că m-ai ascultat şi că mi-ai dat încredere în mine. În mine şi în propria mea gândire. Îţi mulţumesc că ai fost acolo când am avut nevoie de tine, aşa cum ai făcut mereu.

3 comentarii:

  1. Frumos. Desi nu ma prind :)) zi-mi si mie intr-un mail sau ceva :))

    RăspundețiȘtergere
  2. crezi ca eu ma prind?:))astept si eu mail:))..
    Suferinto>:P

    RăspundețiȘtergere
  3. *zici lucrurile pe nume gandacel :x
    ma bucur ca am putut sa-ti fiud e ajutor
    sti stai linistita ,la orice zi din noapte sau zi
    o sa fiu acolo pt tine ;*
    si nu uita ,un pic de egoism nu strica niciodata ^^'

    RăspundețiȘtergere