Prieteni şi prietenii

Prieten, prietenie, ce înseamnă de fapt cuvintele astea? Cuvinte ce atârnă greu în viaţă, cuvine ce ascund multe poveşti în spatele lor, dar totuşi, simple cuvinte.
Am avut şi eu experienţa aşa-zişilor prieteni buni care s-au dovedit a fi doar alţii dispuşi în orice moment să te arunce în prăpastie. Am fost dezamăgită, minţită şi am văzut oameni schimbându-se la faţă după ce pleci. În timp, am realizat că e greşit să-ţi numeri prietenii în zilele însorite. Adevăratul prieten va sta lângă tine indiferent dacă eşti trist sau fericit, indiferent dacă e soare sau plouă.
Cum am zis şi în descriere, am cunoscut o grămadă de oameni, dar am avut puţini prieteni. Nu mă voi apuca să dau nume. Voi spune doar că nu e nevoie să fii fată sau băiat ca să îmi fii prieten. Tot ce trebuie să faci e să îmi demonstrezi că meriţi să te numesc prieten. Am întâlnit fete ce aveau în jurul lor o grămadă de oameni şi care m-au dezamăgit. Am întâlnit oameni retraşi şi închişi care cu care te puteai distra mai mult decât cu un party animal. Cum am întâlnit, după un timp, tipul de oameni normali, cu bune şi cu rele, cu sau fără vicii, unici în felul lor, la fel dintr-un singur punct de vedere. Meritau numele de prieteni.
Şi erau puţini. Erau foarte puţini. Maxim cinci, dar ăia cinci erau prieteni adevăraţi. Au ştiut să mă facă să râd când plângeam, au ştiut să mă ţină de mână ca să nu cad la fel de bine cum au ştiut să se bucure de nimicurile pe care viaţa ţi le pune în faţă alături de mine. Oamenii de genul ăsta sunt cei mai preţioşi. Şi, ca fapt divers, singurul timp pe care l-am petrecut cu prietena mea cea mai bună într-un an jumate, aproape doi au fost trei zile în care a venit la Bucureşti. Dar o prietenie nu ţine cont de distanţă, nu? Pentru mine şi ea, nu a contat că una e la sud şi alta e la nord. O prietenie adevărată depăşeşte orice limite.
După ce ai citit asta, mai numără o dată şi zi-mi pe bune, câţi prieteni ai?