După mult timp în care nu l-am mai văzut, m-am întors în locul unde ştiam că am să îl găsesc. Şi era acolo. Acelaşi el şi aceeaşi chitară. Lumea se strânsese în jurul lui, iar piesele vechi pe care le-am ascultat şi data trecută aveau parcă mai mult farmec acum, că timpul a trecut. Felul lui de a rămâne neschimbat? Poate. Şi totuşi, asta îi era parcă toată frumuseţea, faptul că era acelaşi el la fel cum mi-l aminteam.
Lumea îşi lua vederi gratis. La fel ca a mea, cea pe care am luat-o ultima oară când am venit. Piaţa arăta la fel şi totul mirosea a vară şi a amintiri.
Azi m-am întors în locul unde l-am văzut prima oară. De-abia azi l-am cunoscut. Luca, italianul cu chitara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu