Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

vineri, 28 iunie 2013

De pe drum

Ieri a trebuit să merg într-o parte a orașului pe unde nu mă aventurez de obicei. Lucrez la alt festival și aveam training. Mi-am luat pe mine tricoul care de-abia ajunsese prin poștă dimineață, nelipsiții mei pantaloni scurți și balerinii ăia negri pe care am jurat să-i arunc luni, când ajung acasă. E sâmbătă și tot îi am. Mi-e clar că nu am să-i arunc.
Afară ploua, iar eu aveam în mine un sictir greu de imaginat. Drumul, o oră. Aveam tren direct. Mă urc frumos în el și găsesc un ziar. Îl citesc, spre surprinderea mea și a celorlalți călători respectabili, care se uitau la mine ca și cum aterizasem de pe vreo planetă extraterestră.
O voi folosi ca exemplu pe tipa care s-a așezat în fața mea. Mai mult de douăzeci și cinci de ani n-avea. Costum gri, cămașă albă cu guler de-ăla drept și îngust cum nu-mi plac mie. Era machiată de seară (aiurea, considerând că era patru, iar ea arăta ca și cum venea de la muncă) și exagerase cu dermatograful. Părul șaten, arătând și el clar a încercare nereușită de blond, stătea parcă strâns în buclele mari care îi treceau de umeri. S-a urcat în tren de parcă era al maică-sii. N-am băgat-o în seamă. Eu nu mă uit la lumea din jurul meu. Spre exemplu, la domnișoara în cauză m-am uitat timp de vreo două secunde, dar nu am putut să nu observ felul în care stătea picior peste picior și privirea cu care mă fixa. Parcă vroia să mă înece în irisul ăla albastru și să mă ascundă apoi în negura pupilei. Sunt învățată cu priviri dintr-astea. Toată lumea se uită la mine de sus, de obicei. Știu de ce stilul meu enervează. Calmează-te, societate, asta încă nu e de schimbat la mine.
Cobor din tren și merg pe jos douăzeci de minute printr-o ploiță de-aia tâmpită. Nu ploua cât să scoți umbrela, doar cât să te enerveze. Când am ieșit, mi-am tras jacheta pe mine și a trebuit să merg prin aceleași condiții meteorologice. Mi s-a părut mai lung drumul la întoarcere. Eram fericită. Să mă plouă până nu mai poate!
Fiecare chestie are frumusețea ei. Plimbați-vă!

marți, 18 iunie 2013

Analiză

De ce nu mai scrii așa de mult ca înainte?
Nu știu, parcă nu mai am despre ce.

De ce spui asta?
Nu mai e ca înainte. Înainte mergeam pe stradă și vedeam o frunză despre care vroiam să scriu pe blog și o făceam. Acum nu mai e așa. Parcă nimic nu îmi mai atrage atenția.

Ai găsit vreo cauză?
O să sune extrem de stupid. Cred că e din cauză că sunt fericită. M-am obișnuit ca blogul să fie un fel de refugiu. Era o chestie la modul ”ah, stai, mi s-a întâmplat ceva, hai să scriu!”. Doar așa scriam. Nu erau experiențe, amintiri, sentimente... Erau chestii care mi se întâmplau. Acum mi se întâmplă din ce în ce mai multe de la zi la zi, dar parcă nu-mi mai vine să scriu despre ele. Pe cine ar interesa de frunza mea? Nu știu dacă are vreun sens ce spun.

Are. Ai zis că ești fericită. Cum afectează asta ce și cum scrii?
Afectează, în mare măsură, prin a diminua. Scriu la fel, zic eu. Poate nu mai sunt așa de coerentă, deși nu-mi dau seama de ce. Parcă nu mai sunt în stare să fac nimic. Orice ar fi, parcă ceva nu e bine și știu că pare, dar nu mă critic exagerat de mult. Pur și simplu știu când să mă opresc din a face ceva, dacă nu fac cum trebuie. Nu zic că nu-mi place ce scriu, dar e diferit și cred că era o idee mai bine înainte. Scriu mult mai puțin, e clar! Cât despre fericire în sine, parcă îmi ocupă tot timpul. Cred că asta se întâmplă de fapt. Sunt așa de plină de viață și de energie încât am uitat să mă mai și calmez și să realizez că sunt în jurul meu niște chestii care chiar trebuiesc spuse, întâmplări care merită împărțite și cu alții.

Cum te simți?
Cam aiurea, sinceră să fiu. Mă chinui de aproape trei ani să țin un blog în picioare, am acumulat niște cititori care nu știu sigur că mă citesc și am scris o grămadă! E o muncă titanică să nu abandonezi un blog timp de trei ani, părerea mea. Plus că m-am și ocupat de el. Doar în ultima vreme m-am lenevit. Mă simt aiurea față de mine, în primul rând, pentru că am pus osul la o treabă și acum că nu mă mai motivează nimic, mi se pare că pot să renunț și nu vreau să am impresii de genul ăsta. Vreau să îmi revin. Apoi, mai sunt și cei care citesc despre frunza mea aici și mă simt aiurea și față de ei, deși pe majoritatea nu-i cunosc. Respect oamenii care mă apreciază. De ce să mă lenevesc? N-am nicio scuză!

Crezi că va ajunge vreodată discuția asta la tine pe blog? 
Hahaha, probabil.

Hai să terminăm frumos. Ce le-ai transmite cititorilor?

Asta:

joi, 13 iunie 2013

Mediu

Intru, mă descalț, îmi dau geaca jos și mă așez. Molly se așează lângă mine, iar mătușă-sa Lynn, pe fotoliu. Îmi explică să nu vorbesc mult și să nu-i spun nimic, că vrea să afle totul singură.
- Văd o femeie, îmi spune. Și mi-o descrie pe bunică-mea. Mă prind imediat că e ea. Îmi spune ce vede. Sunt chestii pe care nu ar avea cum și de unde să le știe. Unele sunt banale. 
- Le ai cu muzica, bunicul maică-tii a luptat în război, mănânci mulți cartofi. Bunică-ta ar vrea să mănânci mai multă pâine (ceea ce nu mă surprinde, că mereu mă bătea la cap cu pâinea) și mai multe legume verzi. Te doare capul de la ciocolată și cașcaval. Uneori, te simți foarte singură și, dacă nu ai grijă, singurătatea asta a ta poate da în depresie. Ai plâns din ceva de curând, dar nu a fost așa, o chestie de moment. Ai suferit în tăcere ceva timp până să-ți dai drumul. Ce face maică-ta? Te îndepărtezi de ea și nu e bine. Vrei să-ți faci unghiile. Ai mai multă grijă de pielea ta decât de obicei, în ultimul timp. Nu știi să te ții de bani. O sumă mare a fost cheltuită recent. Ai vrut să-ți faci pedichiura cu pești. Cineva are coșuri, e de la hormoni. A fost cumpărată o geantă. Ți-ai luat o roche nouă, una simplă și n-a fost incredibil de ieftină, dar nici scumpă.
- E asta de pe mine, îi răspund. Râdem toate trei.
- Taică-tău are probleme cu banii. Cineva în jurul tău a avut probleme cu unul din dinții din față. Ai o conexiune cu Germania.
- Am prieteni de familie acolo.
- Da, ăia. Ăia sunt buni, confirmă ea și trece la chestii mai neașteptate.

- Bunică-ta a murit de ceva în jurul stomacului. A avut o problemă cu ceva. Nu știu ce a fost. Ai în familie pe cineva care se roagă și a avut un câine. (Am, pe bunică-mea din partea lu' tata.) Bunică-ta a fost fericită să moară. N-a vrut să lase în urmă suferință. Se gândea la soțul ei, că o să fie acolo cu el. Cineva din familia bunică-tii... De fapt, cineva din predecesorii tatălui ei. Unul din ei era dintr-o familie nobilă din Spania. A adus bani în familie.
- Nu știu, îi răspund.
- Normal, că n-ai de unde. Interesează-te daca s-a ocupat cineva de arborele vostru genealogic. Ar fi foarte curios. Ai scări în casă. Ai să te împiedici de ele, dar n-o să ți se întâmple nimic grav. Ce poate fi cel mai rău e să îți scrântești glezna, dar fii atentă totuși. Ai să fii într-o mașină foarte elegantă în următoarele două săptămâni și o să ai parte de o surpriză. (Balul!) Maică-ta a fost într-o relație serioasă înainte să-l cunoască pe taică-tău. Maică-ta asta vrea să facă ceva. Are nevoie de un imbold. Ajut-o!

E prea mult de povestit. Mătușa acestei Molly este mediu. Mi-a făcut mai mult bine într-o oră decât alții într-o viață. Sunt bine, asta e clar. Acolo unde ești, mamaie, mersi că ai grijă de mine așa cum sunt eu.

duminică, 9 iunie 2013

Televizor

Nu mă uit la televizor. De ce? Nu ştiu. Nu îi dau drumul niciodată, dar mă trezesc în fiecare sâmbătă şi duminică şi îl găsesc deschis, aşa că mă zgâiesc şi eu la el, ca restul familiei. Îndobitocirea în masă e o artă.
Televizorul, săracul, e deschis mereu pe unul din trei canale: b1 pe emisiunea aia tâmpită unde o prezentatoare blondă, cu o voce enervantă discută cu invitaţii ei horoscopul, liniile din palmă sau cine ştie ce cifre se mai găsesc pe pământ, pe Digi24 care va da ori ştiri, ori emisiuni informative sau pe unul din canalele Digi Sport care, evident, vor pune pe sticlă un sport sau altul. Ieri (că despre azi încă nu pot să vorbesc, televizorul fiind stins), îl găsi-i pe b1 care dădea emisiunea tâmpită, că altfel nu se poate. Totuşi, n-am fost nevoită să asist la palavrele care fac materia cenuşie să vrea să-ţi părăsească craniul prea mult întrucât cred că nu sunt singura care şi-a dat seama că neuronii scădeau în număr de la o secundă la alta şi programul fu repede schimbat cu Digi24 pe care se difuza Digicultural. Invitatul lor de ieri fiind Horaţiu Mălăele, actor foarte drag mie şi maică-mii, asta ne lipi de televizor pe mine, cu super glue şi pe ea, cu aracet. Eu n-am putut să mă dezlipesc după ce s-a terminat interviul cu Mălăele şi am stat în continuare să mă uit la cum povesteau ei acolo de Bookfest, festival de carte din Bucureşti, care se ţine, dacă nu mă înşel, la Cărtureşti care cred că nu are nevoie de nicio descriere. Pentru cei care nu au păşit vreodată în Cărtureşti, e ca un fel de casă a artei de orice fel. E un loc cald şi teribil de primitor de unde poţi face rost de tot felul de cărţi, tot felul de CD-uri, tot felul de ceaiuri, căni, ceşti şi ceainice.
Mi-a părut îngrozitor de rău că nu pot merge la festival, dar am rămas cu ceva mai profund după ce mi-a fost injectată în sistem doza asta de cultură. Iubesc arta de orice fel şi mi-aş dori incredibil de mult să pot s-o practic. Sunt conştientă că sunt varză la desen, că n-aş putea sculpta ca să-mi salvez viaţa şi nici ce actriţă aş face nu ştiu. M-am concentrat mereu pe muzică, dar mă aflu printre cei mai mari critici ai mei şi nu mă pot compara cu nimeni. Şi totuşi, e ceva ce pot să fac. Am să citesc mai mult! Am două cărţi de terminat, dacă nu chiar trei sau patru, vreau să citesc The perks of being a wall flower care nu ştiu de cine e, dar e numai una, vreau să citesc Hamlet şi tot ce a scris Rachel Caine. Niciodată nu am vrut să citesc Twilight sau Harry Potter şi în continuare nu vreau, indiferent de cât de mult aş vrea să citesc.

Arta rămâne când restul mor.