Ce v-aş ruga foarte frumos

În primul rând, pentru cei care vor să afle cine sunt şi cam care-i faza cu mine, daţi un click pe "Lex. şi nimic mai mult". Apoi, v-aş ruga să îmi lăsaţi feedback. Fie pozitiv sau negativ. Nu mă deranjază criticile. Vreau să ştiu ce am făcut bine, ce am făcut rău, unde trebuie să mai lucrez, ce aţi vrea să vedeţi de la mine, de-astea.
În rest, tot ce pot să zic e...
Enjoy!

joi, 25 octombrie 2012

Mini-vacanţă

Ce credeţi, fraţilor? Am decis să îmi iau o vacanţă cu ai mei! Mă retrag în Creta pentru următoarele zile şi, cât timp toată lumea va fi aici îngheţând în minunata noastră clonă a Polului Nord, eu voi fi la căldurică bronzându-mă de zor.
Ne vedem de Halloween!

duminică, 21 octombrie 2012

Mediocru

Afară plouă. Eu scriu, citesc şi mă uit la filme proaste. De mult nu mi s-a mai întâmplat să mă uit la un film, să trec de jumate şi să nu înţeleg nimic din el. Jur că, din toate filmele pe care le-a făcut Pattinson ăsta, numai unul a fost reuşit şi nu e nici Twilight, şi nici ăsta pe care l-am văzut acum.
A fost o zi moartă. A fost o zi în care nu m-am gândit la nimic, în care nu am fost în stare să îmi găsesc o ocupaţie cum trebuie şi în care mai totul a fost şters şi fad.
Nu ştiu ce e cu mine.

miercuri, 17 octombrie 2012

Suflet de copil

Viaţa e ciudată în ultimul timp. Mă port ca un copil şi pe urmă, mă schimb la 180 de grade în trei secunde.
Stau pe scaun în bucătărie şi îmi scriu teza la istorie. Profu' m-a lăsat s-o iau acasă. I-am zis că, dacă consider că într-o săptămână n-am scris cât trebuie, o aduc înapoi şi o scriu în clasă. Mi-a zis că fac cum vreau. Nu-l interesează. Oricum n-am ce copia. Prost să fii să vrei să copiezi la aşa ceva. Scriu de zor. Am zece pagini la ora asta. Mă opresc şi beau o cană de vin fiert. Şi, Doamne, cât de bun! Nu mai scriu. De ce a fost făcută ziua de mâine?
Mă bag în pat şi mă gândesc. Azi a fost ciudat. Azi a plecat o persoană căreia îi datorez parte din cine sunt azi. A plecat cineva care m-a ajutat enorm în multe situaţii, care m-a înţeles şi a ştiut mereu să îmi întindă o mână şi să îmi dea o vorbă bună atunci când nu credeam că mai merită să trăieşti pentru ceva. Merită. Sunt oameni cărora, atunci când pleacă, simţi nevoia să le mulţumeşti pentru nimicurile pe care le-au făcut pentru tine. Abia la sfârşit realizăm cât de mult ne vroiau unii binele.
Am spus-o şi am s-o mai spun: oamenii sunt făcuţi ca să te ajute să te şlefuieşti. Ea a făcut asta perfect. M-a ajutat enorm. Oriunde ai fi, sper să fii fericită mai departe!
Eu? Eu nu mai ştiu ce e cu mine. Sunt undeva între lumină şi întuneric. Mă învârtesc în cercuri. Mă amuză, dar mă enervează. Măcar am oameni care ştiu să mă facă să zâmbesc când am nevoie.
Vin momente în viaţă când te uiţi la cer şi râzi fără motiv. Aia este fericirea.

joi, 11 octombrie 2012

Nori de praf

Mă urc în autobuz şi mă aşez la geam, în spate. Mi-am pus căştile în urechi şi le-am apăsat butonul. Nu ştiam ce piesă avea să înceapă. Dub FX - Fly with me. Plouă torenţial. Mă gândesc la tine. Ascult piesa asta de la tine care mă relaxează mereu. Se termină piesa.
Ascult nu mai ţin minte ce. Mergem mai departe. Capul îmi e gol. Nu îmi mai amintesc nimic din ora aia de drum.
Dau să cobor. Jace Everett - I wanna do bad things with you. Mă duc jos şi îl văd pe unul dintre foştii mei prieteni stând jos lângă una pe care o ţinea de mână. Nu m-a văzut. Mă uitam la ei. Mi s-au părut foarte dizgraţioşi, ca imagine. Eu, ca om normal care merge cu autobuzul, nu mă aştept să văd aşa ceva şi nu e din cauză că am fost cu el. Ce tandreţuri de doi bani!
Cobor. Stau şi mă gândesc: cu mine n-a făcut lucrurile astea. Ce bine că n-am fost suficient de bună! Aş fi murit până acum, dacă mă opream la el, sincer. Mi-a lăsat un gust amar, dar am zâmbit din suflet când mi-am dat seama de asta. Ce bine că nu sunt genul de om care să stea unde nu-i e locul!

duminică, 7 octombrie 2012

Cules de amintiri

A trecut mult timp. N-am mai venit aici din aprilie. În capăt e o trupă de fete care dansează. Eu stau pe-o bancă şi le ascult muzica. Sunt rusoaice, după feţe. Îmi beau ciocolata caldă liniştită pe colţul meu de bancă.
Ador locul ăsta. Ar trebui să vin mai des, dar parcă tot nu e ce căutam. Parcă tot aş fi vrut să mă duc în altă parte. Undeva unde să îmi pot pune gândurile în ordine mai bine. Mă simt în plus. Mă simt singură. Locul meu nu mai e nicăieri. Acum câteva săptămâni, cineva m-a întrebat cine îmi e prieten, cine ştiu că, la orice oră şi în orice situaţie, va fi acolo pentru mine. N-am ştiut să îi răspund. Chestia asta m-a făcut să mă simt mică şi m-a îngrozit, pe moment. N-am putut să-i spun că am pe cine să sun la trei dimineaţa plângând, cum am făcut acum un an. Bine, aş avea, dar nu e lângă mine.
Vine o vreme în care realizezi care sunt riscurile prieteniilor şi, de fapt, cine îţi e cu adevărat prieten. Am venit aici singură tocmai din cauză că nici eu nu ştiu. Fiecare are un loc al lui, un loc unde se simte în siguranţă, un loc al lui sau măcar un loc unde trebuie să fie. Eu n-am aşa ceva.
M-am trezit azi-dimineaţă cu gândul la el. Ştiu că n-a ajums aseară acasă şi ştiu şi de ce. Nu mă deranjează. E ok. Nu e. Nu mai înţeleg nimic.
Am venit aici ca să mă liniştesc. M-am agitat mai tare. Locul ăsta nu-i al meu. Plec acasă.

joi, 4 octombrie 2012

Steluţă căzătoare

Ştii, mi-am amintit de tine astăzi fără niciun motiv, aiurea, aşa, că mi-a venit mie. Spălam vasele şi mi-am adus aminte de anul ăla în care am fost la mare şi îmi povesteai de o tipă pe care eu nu mai ştiu cum o chema. Avea o legătură cu Mark, dar nu mai ştiu ce fel. Pe el nu puteai să-l suporţi. De ea îţi părea bine că îşi dădea în petec şi că lumea îşi dădea seama în ce anturaj prost intrase.
De la asta, mi-am amintit de Mark şi de Carla sau cum dracu o chema, care era cu el. Mi-am amintit de profesor şi de ce om deosebit era. Mi-am amintit de toată povestea ăstora doi şi a relaţiei lor pe care, la vârsta pe care o aveam atunci (10-11 ani), nu am prea înţeles-o. Şi a venit ziua în care mi-ai zis că a murit din cauza lor, pentru că aceşti doi copii l-au distrus mental şi fizic. Mi-ai promis că, de-acolo de unde e, mă vede şi că mereu am să rămn delfinaşul, ăla care habar n-avea să înoate.
Nu ştiu de ce, dar de la asta, tot spălând la vase, mi-am amintit de ziua aia în care te-a sunat nu mai ştiu cine să îţi spună că a murit cineva cu care ai lucrat. Şi mi-ai zis atunci "o să vină o zi în care o să o sune cineva pe asta să-i spună că am murit eu". Nu te-am băgat în seamă, dar azi realizez că aşa e. Oare aia acum ştie motivul pentru care nu mai poate da de tine? Oare ştie de ce au fost desfiinţate numerele de telefon? Oare îşi mai aminteşte cineva de tine aşa cum o fac eu? Mi-e frică de răspunsuri.
Mi-e dor de tine. Te poti intoarce pentru o zi măcar ca să mă cerţi şi să mă ierţi, cum o făceai mereu?