De la Moni :)

După cum cred că deja v-aţi dat seama, este leapşa şi este de la Moni.

1. Îmi poţi spune: aşa cum ţi-am zis prima oară că îmi poţi spune.

2. Mi-ar plăcea să mă numesc: Maria.

3. Dacă aş fi un personaj de carte, aş fi: Claire (The Morganville Vampires).

4. Melodia mea preferată este: la ora asta, Manowar - Master of the wind.

5. Ziua preferată a săptămânii, pentru mine, este: luni.

6. Îmi e dor: de nopţile pe balcon.

7. Dintre actorii din întreaga lume, azi îl plac pe: Gael García Bernal.

8. Urăsc şcoala pentru că: am două ore de info una după alta.

9. Îmi place şcoala pentru că: acolo se întâmplă tot, în ultimul timp. Şi mă sperie.

10. Culoarea mea preferată este: roşu.

11. Partea preferată a zilei, pentru mine, e: seara.

12. Vampiri, vârcolaci, fantome sau extratereştrii: oameni. Sunt creaturile ce le însumează pe toate celelalte.

13. Mi-ar plăcea să locuiesc: în Londra. Şi o fac.

14. Azi sunt fericită pentru că: e sâmbătă.

15. A fost un coşmar să văd: un păianjen mare şi negru cu încă unu' la fel de mare lângă el!

16. Aş vrea să: nu mai trec din depresie în depresie aşa de repede.

17. Mi-ar plăcea să: am maşina timpului, ca să mă pot uita la ce a mers bine în trecut.

18. Aş vrea să lucrez în domeniul: muzică.

19. Dacă aş avea o putere, ar fi: teleportarea.

20. Îmi place numele: Bianca.

21. Cred că prietenii adevăraţi sunt cei care: nu se schimbă la faţă când te cunosc cu adevărat.

22. Citatul meu preferat este: "Fericirea nu înseamnă că totul e perfect. Înseamnă doar că am decis să privim dincolo de imperfecţiuni." şi "Cele mai frumoase rochii sunt purtate ca să fie date jos." Jean Cocleau.

23. Cred că cel mai frumos sentiment este: iubirea.

24. Aş vrea să pot: fi sinceră cu toţi fără să îmi fie frică de consecinţe.

25. Viaţa e frumoasă pentru că: este cel mai bun profesor.

26. Planul meu secret e să: conduc lumea dintr-o celulă subterană, adică nu am niciunul.

27. Îmi place serialul: 24 <3

28. Aş vrea să scriu despre: viaţă în general.

29. Vreau să îţi spun că: mai bine nu-ţi spun asta.

30. Cum ţi s-a părut acest chestionar?: lung, dar okeiuţ.

31. Cele 7 persoane care vor primi leapşa sunt:

Ami

29decembrie

Julieta

Mari

Sabina

Geo

Rose

Hai să trăiesc!

A doua zi de naştere serbată pe blog. A doua pe care nu o simt. Dar totuşi asta e mai însufleţită. Deja mi-au zis la mulţi ani vreo 40 de persoane şi e de-abia ora 10 fără. Eu merg să văd ce mi-au luat ai mei şi să mănânc ceva, că mor de foame. (Da, m-aţi prins, sunt încă-n pat.)
Vorbim pe seară, copii. Să aveţi o zi frumoasă. :)

Dezordine

Mă întorc acasă după mult timp. Acasă, aşa îi spun acum. Acest suflet distrus de către mine şi de către alţii de atâtea ori la rând. Şi ce dacă l-am distrus? Mereu fac asta. Şi când o fac, prefer să fug de el, să îl reneg, să încerc să îl uit. Şi acum am făcut la fel. M-am întors.
M-am întors pentru că, în sfârşit, m-am împăcat cu ce am făcut şi cu tot ce s-a întâmplat din iulie încoace. Şi acum, că ştiu ce am de făcut şi că am ajuns la concluzia că trebuie să mă ridic din mizerie şi să continui să lupt, acum că m-am întors, am realizat ce dezordine am creat în sufletul ăsta sărac şi lipsit de orice alinare din partea mea. Iar aşa, am început să fac curat uşor, uşor.
Am început să refac totul aşa cum trebuie să fie. Şi sunt foarte mândră de mine. Mi se pare că am făcut o treabă foarte bună. La parter, urmele unui scandal din care am ieşit simplu zicând că nu mai vreau să aud. Nu mai am niciun cretin de "prieten" care să îmi arate cât de mult îi pasă în cele mai proaste momente şi în cele mai nepotrivite feluri. Nu ai să citeşti pentru că, în sfârşit, m-am eliberat de tine şi te-am dat afară definitiv din viaţa mea. Îmi pare rău. Nu pentru ce ţi-am făcut şi zis. De aia chiar îmi pare bine, dar îmi pare rău că nu vei citi rândurile astea niciodată, să vezi şi tu ce am simţit eu. Nu ai fost decât un altul care a pus suflet într-una ca mine când pe mine nu m-a interesat niciodată. Nu ţi-am cerut nimic, nu îţi sunt cu nimic datoare. Tu mie, în schimb, îmi eşti, dar nu am nevoie de nimic acum. Îmi bag picioarele în ele de datorii. Dacă astea erau sforile ce ne legau încă, eu azi le-am rupt pe toate.
Aşa cum am scăpat de tine, prietenul meu bun, la primul etaj, văd cum m-am reîmprietenit cu cel pe care îl uram şi îl blamam chiar pentru ceea ce devenisem şi pentru că fusese un altul care nu m-a avut niciodată şi a profitat de asta la maximum. Am făcut-o fără să îmi dau seama de asta decât după ce se terminase (aşa cum am făcut cum multe alte chestii în ultimul timp), dar nu îmi pare rău de data asta. Trebuia să se termine cumva toată prosteala asta a noastră, tot jocul de-a apa şi focul.
Iar la doi, pe pat, e el. El căruia i-aş da orice ca să îmi dea amintirile înapoi şi să mă lase să le şterg ca mai apoi să le trăiesc din nou cu el doar pentru că mi-e dor de parfumul trecutului şi de tot ce am trăit împreună.
Mi-am făcut ordine în viaţă în sfârşit. Respir, iubesc, trăiesc!

Din rău în mai rău

După o seară înecată în lacrimi care mi-au pătat din nou faţa de pernă, după o seară în care am realizat cât de mult mi-am călcat pe principii şi pe valori, după o seară în care am rănit oameni ce nu aveau nicio vină... După o seară ca asta, a venit o zi care a pus capac la orice.
Aseară mi-am dat seama cât de mult iubesc şi de cât de dor îmi e, iar odată cu asta, mi-am dat seama de ce am făcut de fapt. Mi-am dat seama că mi-am spus dintotdeauna că nu o să se ajungă aici şi s-a ajuns. Şi doare. Sunt dezamăgită de propria-mi persoană. Şi când mi-am dat seama de asta, am început să plâng. Iar din momentul în care am început să plâng, am început să mă port ca o idioată şi ca o nerecunoscătoare şi am început să arăt din ce în ce mai mult din încăpăţânarea mea caracteristică. Nu ai să citeşti postarea, dar nu meritai să îţi spun ce ţi-am spus aseară.
Şi azi? Azi a trebuit să mă scot cu ceva de la mama care, ca de obicei, se bagă mai mult decât trebuie. Şi, cum nu îi puteam spune ce am făcut de fapt, i-am spus cu totul altceva, ceva ce nu trebuia să ştie. M-am complicat. Am mers din rău în mai rău. Şi toate astea pentru ce? Doar ca să pot pleca de acasă şi să plâng liniştită pe umărul celei mai bune prietene? De-aia? Nu se putea să fie altfel? Nu putea fi mai uşor?
M-am obişnuit cu faptul că mama nu poate înţelege că nu pot să îi spun tot ce fac şi cu faptul că nu poate pricepe că, prin faptul că îi ascund anumite lucruri, mă protejez pe mine însămi de multe chestii nasoale pe care mi le-ar putea face. Dar totuşi, nu ar putea totul să fie mai simplu de atât? Trebuie să ne complicăm existenţa singuri chiar aşa de mult pentru lucrurile simple din viaţa noastră? Şi dacă da, de ce de acum? Şi de ce doare aşa de mult? Şi de ce trebuie să ţin în mine toate chestiile astea din cauză că nu vreau să rănesc persoanele la care ţin?
Mă doare, chiar dacă nu vă arăt. Cu cât încercaţi să mă protejaţi mai mult, cu atât doare mai tare.

Vreau să râd cu poftă

Dacă, după ce aţi citit titlul, încă nu creţi că mi-am pierdut minţile peste noapte, ei bine, citiţi în continuare şi veţi începe să credeţi. Eu sunt sigură deja.

Am făcut tot ce se mai putea face şi nu mai regret nimic. Mi se rupe. Nu îmi mai pasă. Mă scald într-o indiferenţă mizerabilă, care îmi murdăreşte chipul, pielea şi sufletul, îmi ia raţiunea şi mi-o aruncă în larg, iar ea se pierde în mare şi se îneacă încet. Moare dureros. Nu-mi pasă.

Am murit şi eu de mult, atâta doar că, între viaţa pământească şi viaţa de după moarte, sunt doar o umbră nefericită şi seacă ce se îneacă singură odată cu fiecare bucăţică din corpul meu fals. Îl simt, dar nu e al meu. Mă mint că tot mai sunt vie, dar ştiu că tot ce ating e o iluzie, inclusiv chipul meu. Nu mai am prezenţă fizică. O ştiu, dar nu vreau s-o admit şi totuşi, din cauză că ştiu, nu îmi mai pasă ce mi se întâmplă. 

Vreau să profit de fiecare secundă de indiferenţă. Vreau să profit de faptul că nu îmi pasă de nimic şi de nimeni, nici măcar de mine. Vreau să râd cu poftă de mizeria asta de viaţă. Vreau să mă simt bine trăind în povestea asta fără început şi sfârşit, fără intrigă şi fără deznodământ. Nu este o operă. Este o acţiune bună scrisă prost pe o ciornă pătată de păcate, de sânge, de cafea, murdărită se scrum şi arsă pe la colţuri. O citesc cu greu, dar totuşi râd. Mi-e greu să revăd rândurile astea din cauză că le trăiesc eu însămi, dar totuşi sunt fericită că sunt în stare şi că am tupeul necesar pentru a sfida viaţa, soarta şi vreau să râd în hohote ca să demonstrez mie şi întregii lumi că nu îmi pasă.

Râd fals. Râd pentru că vreau, pentru că simt nevoia. Nu îmi pasă dacă e fals. M-am pierdut. Nu eram aşa. Am murit demult pe o foaie îngălbenită de timp şi pătată de sângele scurs dintr-un suflet înjunghiat, pătat de prea multe păcate şi din păcate, era al meu.